Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Interviu cu Venerabilul Tulku Gonsar Rinpoche - maestru budist de rit tibetan
Când stai de vorbă cu Maestru budist tibetan, simţi cumva că ai în faţă o minte pe care nu o poţi înţelege, nici nu o poţi cuprinde sau intui cu mintea ta. Aşa că singura soluţie ca să ieşi bine dintr-un astfel de dialog este să ai mintea deschisă, să fii sincer, respectuos, dar foarte analitic. În rest, totul se desfăşoară din perspectiva unei logici impecabile, a unei argumentaţii fără cusur, respectând cu rigurozitate adevărul confirmat de experienţa personală.
● Care este menirea unui maestru?
● Cred că rolul unui adevărat Maestru este să arate lumii drumul şi modul corect de a trăi, de a te comporta, modul corect de a gândi.
● Cum se naşte sau se stinge o generaţie de maeştri?
● Au existat perioade de timp în care au trăit mulţi mari Maeştri şi alte perioade în care au existat mai puţini. În acest moment, aş spune că trecem prin vremuri grele. Cu toate acestea, prezentul nu este un moment atât de dificil încât să putem spune că nu mai exista niciun fel de Maeştri calificaţi. Sunt câţiva, dar nu sunt peste tot şi nu sunt uşor de găsit. Dar cu certitudine există astfel de Maeştri răspândiţi peste tot în lume. Nu numai în Occident, dar şi în Orient. Sunt peste tot. Cel care caută un astfel de Maestru trebuie să analizeze foarte bine. Nu este ceva ce poţi găsi cu mare uşurinţă.
● Discipolul este cel care îşi caută Maestrul sau Maestrul îşi caută un discipol?
● În mod cert, discipolul este cel care caută un Maestru.
● Pe de o parte, pentru un căutător este important să găseasca un Maestru autentic. Pe de altă parte, pentru ca discipolul să se convingă de aceasta autenticitate e nevoie de timp. Cum se poate armoniza încrederea cerută şi necesară cu suspiciunea când vine vorba despre autenticitatea unui Maestru?
● În concordanţă cu preceptele budiste, se subliniază clar că e necesar să cauţi un Maestru autentic şi calificat şi desigur cel care caută ar trebui să cunoasca criteriile corecte după care să putem identifica Maestrul. Uneori, noi, oamenii obişnuiţi avem o imagine eronată despre cum ar trebui să arate un adevărat Maestru. De aceea un astfel de demers ia timp. La început cel care este în căutare poate fi în mod firesc sceptic. Şi chiar nu trebuie să fie prea naiv şi să accepte pe oricine doar pentru că este popular, faimos, frumos şi are o mulţime de titluri, pentru ca astfel de însuşiri sunt de valoare pentru lumea mundană, dar nu sunt calităţi extraordinare atunci când vine vorba despre un Maestru spiritual. Un Maestru trebuie să satisfacă alte calităţi. În această privinţă, budismul explică foarte clar care sunt criteriile după care cineva poate judeca foarte limpede daca are în faţă un Maestru. Folosind aceste criterii evaluarea e uşoară, dar ia ceva timp e nevoie să aibă mintea deschisă, să fie sincer şi să aibă răbdare.
● Într-o existenţa obişnuită amintirile sunt rezultatul experienţelor personale şi ele rafinează concepţia individului respectiv despre lume, concepţie cu care el trăieşte prezentul. Cum interacţionează un Maestru cu amintirile din vieţile anterioare?
● Un Maestru care este într-adevăr calificat, când pomeneşti aici despre un Maestru care îşi aminteşte vieţile anterioare, vorbim despre un Maestru care nu numai că este calificat îndeajuns pentru a ghida un discipol, dar deţine fără îndoială şi alte calităţi superioare celor obişnuite cum ar fi aceea de a-şi aminti vieţile anterioare. Dar poate că pentru un discipol acestea nu se numără printre criteriile necesare indispensabile ale unui Maestru. Dar desigur dacă un Maestru spiritual deţine şi aceste calităţi suplimentare este cu atăt mai bine. În orice caz, un astfel de Maestru superior, care îşi aminteşte prorpiile vieţi anterioare şi care îşi poate aminti şi vieţile anterioare ale discipolului, un astfel de Maestru este într-o poziţie foarte bună pentru a fi capabil să-l ajute pe discipol pentru că cunoaşte toată istoria aflată în spatele situaţiei prezente a acelei persoane, în consecinţă ajutorul pe care îl poate da este şi mai eficient. Cunoscând de asemenea interacţiunile relaţiilor din propriul trecut şi interacţiunile trecute legate de discipol si are atunci mai multe posibilitati de a ajuta eficient. Dar nu e indispensabil ca un Maestru să posede în mod necesar aceste tipuri de calităţi. Altele sunt cu adevărat necesare şi indispensabile. Aceste calităţi care se referă la capacitatea de a cunoaşte trecutul spiritual nu sunt necesare, dar dacă există e cu atât mai bine.
Calităţile cele mai necesare pe care un Maestru spiritual trebuie să le posede minimal sunt: să aiba o viziune foarte bună şi foarte clară asupra a ceea ce transmite ca învăţătură nu numai în ceea ce priveşte forma cuvintelor, dar şi în ceea ce priveşte înţelesul lor adânc şi experienţa practică a învăţăturilor pe care le împărtăşeşte, nu numai o cunoaştere teoretică intelectuală. Şi, de asemenea, să trăiască în strictă conformitate cu principiile pe care le predă. Nu poate preda nişte principii de viaţă şi să trăiască în acelaşi timp după altele. Acest lucru este inacceptabil. Trebuie să-l înveţe pe discipol sau pe oamenii pe care îi îndrumă pentru un singur motiv: din cauză că doreşte cu adevărat să ajute, dintr-un sentiment de compasiune, şi nu ca să devină el însuşi faimos sau să aibă o mulţime de discipoli în jur care să-l admire, s au să-l venereze, sau pentru vreun interes material. Orice face trebuie sa facă cu mintea sinceră şi din exclusiv din dorinţa onestă de a-i ajuta pe ceilalţi.
De aceea Maestrul spiritual plin trebuie să transmită Cunoaşterea Adevărată, să trăiască în conformitate cu preceptele din Scripturi, să respecte etica acestor precepte, să fie corect şi pur, şi să facă totul din compasiune sinceră, să-i ajute pe ceilalţi. Dacă aceste calităţi nu există, atunci Maestrul pe care îl ai în faţă este dubios. Şi apoi, suplimentar faţă de aceste calităţi, să cunoşti trecutul sau viitorul sau alte multe calităţi. Buddha a menţionat care sunt cele 10 calităţi ale unui adevărat Maestru spiritual, 20 calităţi necesare unui guru tantric. Dar toate acestea sunt auxiliare.
● În mod obişnuit, un om nu-şi aminteşte propriu-zis vieţile anterioare. Reprezintă aceasta o necesitate obiectivă pentru a putea evalua progresul faţă de existenţele anterioare?
● N-aş spune că să-ţi aminteşti vieţile anterioare este un lucru foarte important pe care un discipol trebuie să-l realizeze în primul rând. Acesta nu este un obiectiv de atins. Este ceva care apare ca un efect secundar al practicii cuiva. Mai ales ca urmare a practicii în meditaţie prin care cineva îşi dezvoltă o concentrare perfectă şi alte calităţi mentale de acest fel, atunci capacitatea noastră de a cunoaşte şi de a cuprinde creşte. Altfel ceea ce cunoaştem în acest moment în mod obişnuit este prezentul şi experienţa noastră de a cunoaşte prezentul. Mintea noastră ştie întotdeauna câte ceva, dar ceea ce ştim este foarte limitat în timp şi în spaţiu. De fapt ceea ce ştim este numai momentul prezent şi ceea ce este dincoace de pereţii acestei încăperi. Ceea ce e dincolo de ei nu ştim. Dar capacităţile de cunoaştere ale minţii noastre pot fi antrenate şi extinse prin practica corectă a meditaţiei. Şi această extindere se poate produce şi în ceea ce priveşte percepţia timpului, astfel încât cineva poate ajunge să cunoască trecutul sau viitorul, sau poate cunoaşte spaţiul dincolo de obstacolele fizice cum ar fi pereţii. Dar, încă o dată, să-ţi aminteşti vieţile trecute nu este un scop asupra căruia ar trebui să ne concentrăm în mod special. Este ceva care se întâmpla odată cu creşterea capacităţilor de a cunoaşte. Principalul scop al discipolului este să-şi depăşească stările mentale negative. Asta înseamnă să-şi depăşească ego-ul, să-şi depăşească ataşamentul faţă de obiecte, furia, gelozia şi trufia. Acesta este principalul obiectiv.
● Cum se vede evoluţia civilizaţiei a relaţiilor dintre oameni din perspectivă pe care o poate oferi continuitatea spirituală în mai multe vieţi succesive?
● Cineva poate interpreta aceasta evoluţie a civilizaţiei în moduri diferite. Putem vorbi despre o evoluţie ştiinţifică, despre o evoluţie umană. Dar putem, de asemenea, discuta despre o dezvoltare spirituală. În budism, când ne referim la o evoluţie spirituală, vorbim de fapt despre un proces, însă lucrurile nu sunt la fel de uşor de explicat. Dacă ne referim la simpla trecere a cuiva prin mai multe vieţi, simplul fapt de a parcurge mai multe vieţi nu înseamnă că, din punct de vedere spiritual, lucrurile merg din bine în mai bine. În realitate nu se întămplă deloc aşa. Evoluţia spirituală nu are nevoie în mod necesar de mai multe vieţi. În această viaţă, chiar acum, putem începe o evoluţie spirituală şi tot în această viaţă, dacă cineva este foarte bun, desigur putem atinge cea mai înaltă perfecţiune. Din această perspectivă nu avem nevoie de a trece printr-o serie de vieţi pentru a progresa. Dimpotrivă, dacă nu facem antrenamentele mentale necesare putem trece prin oricâte vieţi şi să rămânem la fel sau, şi mai rău, să regresăm. Putem coborî. Evoluţia nu are legătură cu numărul de vieţi prin care trecem, ea depinde doar de modul în care ne folosim mintea. Şi avem acum toate posibilităţile de a ne antrena mintea, aşa că această "civilizare" interioară nu are nevoie de o anumită perioadă de timp. "A fi civilizat" înseamnă că modul nostru de a ne comporta şi de a gândi devine din ce în ce mai bun şi mai frumos, şi asta nu numai la modul superficial, ci şi în sens profund spiritual. Dacă cineva nu mănânca folosind acele gesturi care sunt considerate elegante, cu şerveţel, furculiţă şi cuţit, în stilul urban obişnuit, şi mănâncă cu mâna, stând "necivilizat" jos pe pământ, acest fel de a vedea lucrurile este foarte superficial, convenţional de a defini noţiunea de "civilizat". "Civilizat" se referă la comportament. Cineva care este foarte ataşat de ego, care se gândeşte numai la bunăstarea sa personală şi nu-i pasă de ceilalţi şi care face apoi orice pentru a-şi satisface această dorinţă de bine personal exclusiv, şi chiar face lucruri rele pentru asta şi îi răneşte pe ceilalţi încercând să obţină totul pentru sine prin orice mijloace - acest mod de a trăi este foarte "necivilizat". Dimpotrivă, cineva civilizat ştie să-i respecte pe de ceilalţi. Aşa cum noi vrem să nu mai suferim şi să fim fericiţi, şi ceilalţi sunt la fel ca noi şi îşi doresc acelaşi lucru. Chiar şi animalele sunt la fel. De aceea ar trebui să ne pese de ceilalţi, de alte fiinţe. De aceea ar trebui să nu facem rău altor fiinţe, să le respectăm, chiar să avem grijă de ele şi să le protejăm mai mult decât pe noi înşine. Dacă cineva are acest mod de gândi şi de acţiona atunci este un om "civilizat" - în sens spiritual. De fapt oricine are această posibilitate de a deveni "civilizat" sau de rămâne "necivilizat". Chiar şi la un nivel foarte comun cineva poate avea o prezenţă fizică foarte îngrijită şi poate trăi într-o casă foarte frumoasă, dar atâta vreme cât modul persoanei de a gândi şi acţiona rămâne orientat spre propriul ego e de fapt "necivilizată", "sălbatică", "primitivă". Dacă ne dezvoltăm calitaţile interioare cu adevărat umane, atunci devenim "civilizaţi".
● Din lecturile mele sporadice despre budism am observat că scopul cel mai important al cuiva care o ia pe calea aceasta este să iasă din cercul reîncarnărilor succesive şi să atingă Iluminarea. Este reîncarnarea un fenomen natural?
● Da. Reîncarnarea este un fenomen natural, un mod natural de a exista care se desfăşoară după o lege naturală, cum e şi legea gravitaţiei, de exemplu. Sau aşa cum plantând primăvara o sămânţă în câmp, vom obţine în mod natural recoltă în toamnă. În acest fel considerăm şi reîncarnarea un fenomen natural.
● Cum poate fi evaluat progresul spiritual de la existenţă la alta?
● Progres spiritual este atunci când modul de a gândi şi comportamentul cuiva se schimbă în bine. Dacă, de exemplu, cineva a fost înainte o persoană care se înfuria uşor cu un temperament foarte instabil, dar care pentru că a urmat nişte învăţături sau căi spirituale şi a început să se schimbe iar firea mânioasă a început să se calmeze, devenind mult mai tolerantă şi mai răbdătoare, aceasta este o foarte bună dezvoltare spirituală reală. Evoluţia şi progresul spiritual nu înseamnă să capeţi cine ştie ce capacităţi extraordinare prin care să poţi zbura prin aer sau să ai nişte senzaţii speciale în corp. Se pot întâmpla şi astfel de lucruri, dar nu sunt esenţiale. Multe animale zboară tot timpul, ca ţânţarii de exemplu. Asta nu înseamnă că ei posedă cine ştie ce puteri spirituale. Acestă e un mod superficial de privi lucrurile. Oamenii sunt cel mai adesea fascinaţi de acest tip de manifestări şi consideră că ele sunt dovada nivelului spiritual înalt. Nu e adevărat. Cel mai important este ca atitudinea minţii noastre şi felul în care furia noastră interioară se potoleşte şi devine o atitudine mai bună, diminuarea lăcomiei generate de dorinţa de a poseda obiecte, fiinţe sau lucruri, aroganţa noastră de dinainte scade şi devenim mai umili sau mai respectuoşi cu ceilalţi toate astea sunt semne adevarate ale progresului spiritual.
● Care este beneficiul unei existenţe reîncarnate prin transfer conştient?
● Să-ţi aminteşti trecutul nu este neapărat legat de cunoaştere şi nu este atât de important. Trecutul e trecut. Desigur, ceea ce ai dezvoltat în trecut are legătura cu ceea ce trăieşti în prezent şi poate fi sursa unei mari diferenţe faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa prezentă: unii învaţă lucrurile mult mai uşor, altora le este mult mai dificil să deprindă aceleaşi lucruri. Şi nu neapărat legat de Dharma, dar şi în ceea ce priveşte talentele noastre naturale, unii pot de foarte de tineri să cânte foarte bine la un instrument muzical în timp ce alţii îl deprind foarte greu. Asta depinde de cât de mult suntem familiarizaţi. Pentru cineva care a fost foarte familiarizat cu acest tip de cunoaştere în trecut, este într-adevăr mult mai uşor să înveţe şi în viaţa actuală. Asta poate părea că face diferenţa între posibilităţile unor şi ale altora. Cu toate acestea progresul real de acum trebuie să fie rezultatul efortului depus acum, fie că utilizăm sau nu aceste potenţialităţi. Dar altfel încercarea de a-ţi aminti ce ai fost nu are niciun fel de importanţă acum, în practica spirituală.
● Din punctul dumneavoastră de vedere, care este relatia dintre mundan si spiritual?
● Aş spune că orice fel de activităţi sau idei care sunt concentrate exclusiv doar asupra obţinerii de beneficii numai în această viaţă sunt mundane. Dacă principala preocupare a minţii ca scop este limtată doar la această viaţă, indiferent ce faci este mundan, chiar şi în cazul în care te raportezi la diferite practici religioase. Poţi să te rogi foarte mult zi de zi, dar dacă o faci doar ca să ai succes în această viaţă, să trăieşti mult în această viaţă, să fii fericit în această viaţă, să fii bogat în această viaţă, poate părea un ritual spiritual dar în realitate nu este. Pentru că dacă o faci doar pentru această viaţă, chiar şi a te ruga devine o acţiune mundană ca oricare alta. O persoană spirituală este cineva care transcende această perspectivă limitată asupra realităţii pe care nu o neglijăm, desigur, pentru că ceea ce facem este important. Dar privim dincolo de ea şi de beneficiile ei imediate şi ne preocupă şi ceea ce va urma dincolo de această viaţă. În aceste condiţii, ale transcenderii prezentului, indiferent la ce practică, ne raportăm ea devine spirituală.
Activitatea mundană se caracterizează prin aceea ca este raportată numai la această existenţă prezentă şi se concentrează asupra bunăstării unui singur individ. O activitate devine cu adevărat spirituală atunci cand cineva priveşte dincolo de această existenţă, priveşte de asemenea dincolo de propriul sine şi la bunăstarea altor fiinţe.
● Putem considera budismul politeist sau monoteist?
● Cineva ar putea spune că budismul nu este nici politeist, nici monoteist sau ca este amândouă în acelaşi timp. Diferenţa rezultă din modul în care interpretezi conceptele în raport cu diferite religii. Definiţia conceputului monoteist/politeist are în vedere existenţa unui Creator şi, din acest punct de vedere, budismul nu acceptă existenţa unui Creator. Pe de altă parte, chiar dacă cineva nu crede în Creator primordial în acelaşi mod ca în alte religii, Dumnezeu nu este în mod necesar un astfel de creator, el poate fi perceput ca un fel de Stare Perfectă. Starea perfectă pe care un om o poate atinge este starea compasiunii si a înţelepciunii perfecte. Asta înseamnă că toate acele calităţi pe care le atribuim Fiinţei Divine Supreme, cum ar fi omniscienţa, compasiunea perfectă şi înţelepciunea perfectă, au acelaşi înţeles ca şi numele Buddha care defineşte starea perfectă de Buddha. Fie că îi spunem Dumnezeu sau starea de a fi Buddha e acelaşi lucru. În acest sens, budismul este şi politeist, şi monoteist pentru că indiferent dacă ne referim la un singur Buddha sau la mai mulţi, ei sunt toţi manifestări ale aceleiaşi naturi unice. Nu sunt individualităţi diferite aşa cum noi oamenii suntem diferiţi, unii mai buni, alţii mai răi, nu e nimic din toate acestea. Când cineva atinge starea de Buddha şi devine Iluminat atunci natura noastră se dizolvă într-o stare unică. Diferenţele individuale dispar. De exemplu, pe pământ curg multe multe fluvii care, fie că sunt în India sau în Europa, au caracteristici fizice diferite şi nume diferite. Dar în final toate se varsă în Ocean şi, odată dizolvate în marea imensitate, nu mai există practic nicio posibilitate de a le indentifica. Nu poţi spune că acesta este Gangele, acesta este Rinul sau aceasta este Dunărea. Toate s-au amestecat într-o stare unică. În acelaşi fel, fiinţele vii sunt foarte diferite, dar când cineva atinge starea de Iluminare se dizolvă printr-un proces similar într-o natură unică: starea de Buddha. Toţi Buddha aparţin aceleiaşi naturi unice şi am putea asimila asta cu monoteismul. Dar, apoi, această Natură Unică, din dorinţa de a ajuta fiinţe diferite, alege să se manifeste în forme diferite: uneori ia forme masculine, alteori feminine, unele mai paşnice, altele mai dure, având nume diferite. Când acestea apar în forme diferite pentru a ajuta fiinţele, ele sunt mai multe şi atunci am putea numi budismul ca fiind politeist. Deci entităţile în starea de Buddha sunt una şi mai multe în acelaşi timp.
● Există răul absolut în budism? Este el personificat? Există un demon care să reprezinte răul absolut?
● In budism, nu există nimic într-o manieră absolută, deci nu există nici răul în mod absolut. Şi cu certitudine nu există nimic asemănător cu Diavolul din creştinism care este făcut responsabil pentru tot ce se întâmplă rău în lume. Pe de o parte, există Dumnezeu care face tot ce e bun şi, de cealaltă parte se află Diavolul care face Răul. În budism nu există un astfel de Diavol. Desigur, răul adevărat nu este personificat de nişte fiinţe, rădăcina răului se află în noi înşine şi ea este reprezentată în primul rând de propria noastră ignoranţă. Ignoranţa este cea care ne face să proiectăm o imagine proprie în ceea ce priveşte indentitatea noastră. Dar aceasta proiecţie diferă, mai mult sau mai puţin, de realitatea însăşi. Aşa că imaginea proiectată este într-o anumită măsură falsă, dar pentru că este percepţia noastră despre noi înşine ne cramponăm de ea şi această cramponare reprezintă ignoranţa fundamentală - răul absolut în budism. Din cauza aceasta, suntem absorbiţi de formularea "eu" pe care o extindem într-o perspectivă din care "eu" este mai important decât oricare dintre "ceilalţi", decât toate celelalte fiinţe vii. Deci din acest punct de vedere nu există practic fiinţe rele. Desigur exista o multitudine de fiinţe conştiente, nu numai animale sau oameni. Exista şi fiinţe invizibile sau alte tipuri de fiinţe, unele dintre ele sunt spirite rele despre care se vorbeşte şi în budism. Dar, exact ca noi, şi ele au probleme. Nu sunt ceva de care să te temi şi pot deveni la rândul lor obiect al compasiunii. Suntem oameni, deci suntem nişte fiinţe superioare şi ar trebui să avem compasiune şi faţă de aceste spirite nefericite. Dar ele nu seamănă cu Diavolul care este responsabil pentru tot ce e rău. Responsabil pentru rău este propriul nostru "eu" şi ataşamentul faţă de acest ego.
● Este perspectiva duală asupra lumii (bine/rău) doar un model conceptual mai uşor de utilizat de oameni ca să înţeleagă realitatea în care co-există?
● Da. Dar nu există numai dualitatea bine/ rău. Mai există şi starea neutră. Şi asta se aplică şi Minţii. Putem avea o minte bună, una rea sau una neutră. La fel şi sentimentele se pot clasifica în aceleaşi trei categorii: bune, rele sau neutre. Dar putem distinge ca negative acţiunile/ gândurile/ sentimentele care produc suferinţă fiinţelor vii, ca pozitive - cele care aduc fericire şi ca neutre cele care nu au niciun efect de felul celor deja menţionate. Este important să distingem corect cele trei categorii şi în conformitate cu aceasta să ne şi comportăm corect şi să ne dezvoltăm mintea corect astfel încât să ne desprindem de suferinţă şi să atingem fericirea. De asemenea e bine să-i putem ajuta şi pe ceilalţi să fie fericiţi.
● Te poţi abandona necondiţionat in braţele spiritualului subtil?
● Este greşit. Există o mulţime de puncte subtile cu înţelesuri şi mai subtile şi care necesită explicaţii foarte precise. Când vorbim despre fenomene, există două aspecte principale legate de acestea: aspectul convenţional şi aspectul esenţial. Le numim Cele Două Adevăruri: adevărul convenţional şi adevărul fundamental. Dar nu ar trebui să le considerăm ca fiind contrare. Ele sunt de fapt complementare. Adevărul convenţional reprezintă modul cum funcţionează lucrurile (legea cauzei şi efectului, acţiune şi rezultatul ei, suferinţă şi fericire etc.). Convenţional ne referim şi la existenţa interdependentă a obiectelor sau fenomenelor. Toate există interdependent, în relaţie unul cu celălalt. Acesta este lumea noastră convenţională, adevărul nostru convenţional. Dar ce reprezintă toate acestea (obiecte/relaţiile dintre ele) în esenţa lor ultimă este indisolubil legat de răspunsul la întrebarea cine este "eu". "Eu"-ul convenţional este "această persoană" care suferă, care trăieşte experienţa fericirii, care caută o dezvoltare spirituală sau care face ceva bine sau ceva rău. Această persoană este sinele relativ - "eu", care există cu adevărat. Care este însă "eu"-ul fundamental, în esenţa lui ultimă? În budism spunem că ultimul nivel al "eu"-ului este vacuitatea. Adevărul Ultim este întotdeauna vacuitate. Aceasta nu înseamnă că, la un moment dat, în interior suntem ca un fel de gaură neagră. "Vacuitate"este, în acest context, expresia unei negaţii. Ca şi când aş spune: "această ceaşcă de ceai nu conţine ceai". Aşa şi când ne referim la "eu"-ul interior, spunem că suntem lipsiţi de ceva. "Ceva"-ul de care suntem lipsiţi este falsa identitate - falsul "eu" versus falsul "ceilalţi". Falsa identitate "eu însumi" este doar o proiecţie a minţii ignorante. "Eu" ne apare ca fiind ceva în interiorul corpului nostru, independent, ca un centru de greutate, care pare un fel de "proprietar" al corpului şi al minţii noastre. Dar de fapt nu este nimic acolo unde ni-l inchipuim. Iar "eu"-ul ne apare în minte ori de câte ori ne avem în vedere ca persoană individuală. Când nu căutăm acest "eu" el pare că există în noi înşine. Din momentul în care încercăm să-l identificăm în mod precis în ce loc din corp se află, nu reuşim să dăm de acest foarte important "eu" nicicum. Ceea ce găsim este vacuitatea, adică de fapt absenţa acestui "eu însumi" aparent complet independent în sine. Noi nu facem decât să presupunem ca acest "eu însumi" există. Şi, paradoxal, dacă nu investigăm, el pare să existe de la sine. Dar când începem să analizăm, răspunsul pe care îl obţinem este absenţa acestui sine. "Proprietarul"corpului şi al mintţii rămâne practic de negăsit. Şi căpătăm certitudinea că nu există de fapt un Sine absolut, ci suntem confruntaţi, în mod logic, cu concluzia că un astfel de "eu" este doar o convenţie. Ceea ce rămâne este Vacuitatea. Asta nu înseamnă că noi nu existăm deloc. Existăm, dar nu în modul în care ne imaginăm că existăm. Putem spune că existăm din perspectiva Adevarului Convenţional. "Convenţional" înseamnă aici "relativ", iar "relativ" înseamnă "interdependent". Pentru că existăm interdependent nu putem fi independenţi în sine. Pentru că nu suntem independenţi în sine, suntem relativi.
● Care este cel mai mare pericol pentru cineva care o ia pe acest drum spiritual al regăsirii Sinelui?
● Cel mai mare pericol este în primul rând sa te angajezi pe un drum spiritual, dar să fii de fapt pe o cale greşită şi să nu ştii care este de fapt metoda corectă de a progresa. Adesea din nefericire chiar de la început unii oameni cred în ceva care nu este valid şi oricăt de multe eforturi ar depune sunt toate pierdute pentru ca nu vor ajunge nicăieri. Dacă încap pe mana unui ghid spiritual lipsit de onestitate, sunt şi mai multe riscuri de a eşua. De aceea în budism se subliniază necesitatea de a verifica înainte de a crede pe cineva pe cuvânt. Totul trebuie analizat. E nevoie ca mai întâi să investighezi tot ce ţi se oferă cu o minte deschisă şi sinceră, respectuoasă, dar foarte analitică. Şi apoi, dacă eşti mulţumit de calitatea şi beneficiile pe care ţi le aduce, atunci poţi merge mai departe şi să ai încredere în ghidul tău spiritual. Cea mai mare greşeală este să urmezi pe cineva din naivitate doar pentru ca te-ai simţit atras de nişte aspecte superficiale. Şi când cineva este într-adevăr pe drumul bun, există încă pericole care nu provin în mod necesar din exterior, ci mai ales din interior. Deşi progresăm, asta nu înseamnă că toate problemele noastre au dispărut: dezamăgirile anterioare, furia, gelozia, aroganţa sunt toate încă în mintea noastră. Şi ele pot bruia progresul nostru. În cazul cuiva care învaţă din ce în ce mai multe lucruri, la un moment dat, cu mare uşurinţă poate deveni trufaş. Astfel de situaţii apar chiar şi în mănăstiri printre călugări. Dacă la început au fost umili , modeşti, şi sinceri, cu cât acumulează mai multe cunoştinţe treptat devin unii dintre ei pot deveni aroganţi. În momentul în care mândria a apărut, îşi face loc şi gelozia şi vei observa că un altul e mai bun ca tine. Şi nu vei fi prea bucuros de constatare. După care următoarea etapă este intrarea în competiţie cu celălalt. Toate lucrurile astea apar, desigur nu în mod obligatoriu la toţi monahii. Dar când apare aroganţa, tot ce-am construit până în acel moment se prăbuşeşte în ruină. Nu numai că drumul nostru spiritual devine mundan, dar mai mult decât atât poate degenera într-o acţiune karmică complet negativă. Fie că intri în competiţie cu fraţii şi surorile tale de evoluţie spirituală, fie că nu-ţi mai respecţi ghidul spiritual, lucruri rele vor începe să se întâmple. Cel mai important pericol este însă trufia. Un drum spiritual nu e simplu. Este o luptă nu cu un duşman exterior, ci cu forţele care se opun din interior.
● Este Iluminarea o victorie asupra morţii?
● Iluminarea este un cuvant general folosit în contexte diferite, dar dacă ne referim la starea perfectă de Buddha, atunci desigur Iluminarea este o victorie asupra morţii ca şi asupra vieţii.
Documentar: Cartea tibetană a morţilor: un mod de viaţă
Călugări tibetani într-o catedrală protestantă
Citiţi şi: Meditaţia, o cafea delicioasă
