Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, apreciază că metoda consensuală de a exercita pu­terea, care i s-a reproşat de-a lungul timpului, şi-a dovedit superioritatea, în timp ce metoda conflictuală a lui Traian Băsescu a distrus o construcţie democratică în câteva luni.


● Jurnalul Naţional: Cum comentaţi rezulta­tele sondajului CURS în care aţi fost desemnat cea mai apreciată personalitate politică din ultimii 20 de ani şi cel mai bun pre­şe­dinte al României?
● Ion Iliescu: Nu aş vrea să comentez rezultatele sondajului. Pentru asta sunt sociologii, pe care eu i-am respectat şi îi respect; fără ei şi analizele lor, ar fi din ce în ce mai greu de înţeles ce se întâmplă în lumea noastră, atât de complexă şi de dinamică. Vreau să comentez motivele pentru care, în opinia mea, cetăţenii României au făcut această alegere. Un prim motiv este, evident, legat de schimbarea din 1989. România şi românii aveau nevoie de acea schimbare, pe care nu şi-au dorit-o în nici un caz violentă. Revoluţia română, de care mi-am legat numele, a declanşat un amplu proces de schimbări, sau mai ales un proces de democratizare, de construcţie a statului de drept. Eu am pledat şi fac acest lucru şi acum, pentru reconciliere naţională, pentru construirea consensului în tot ce înseamnă proiecte definitorii pentru viitorul nostru ca naţiune. şi în acest cadru am încercat, de câte ori am putut, să implic cetăţenii în procesul de luare a deciziilor.


● Sondajul vine după o perioadă în care aţi fost şi încă mai sunteţi contestat.
● Mi s-a reproşat şi mi se reproşează că am pledat pentru linişte şi stabilitate. Mi s-a reproşat că nu am dat jos guverne. Nu asta este misiunea şefului statului, dimpotrivă. Criticând ce este de criticat în acţiunea guvernului, preşedintele României este obligat să facă acest lucru strict în limitele Constituţiei. El nu se poate substitui guvernului, nu-şi poate depăşi atribuţiile constituţionale. Uităm în ce condiţii s-a făcut trecerea la democraţie şi la economia de piaţă în România. În jurul nostru se des­fă­cea un imperiu URSS; se desfăşura un violent şi sângeros război civil, în Iugoslavia, se ridicau voci şi pretenţii revizioniste. Pierdusem pieţe CAER, dar nu reuşeam să găsim altele noi, sufeream consecinţele embargoului din Irak şi din Iugoslavia. Eram în Balcani, care devenise din nou "butoiul cu pulbere al Europei", şi investitorii străini evitau să se aventureze aici. Nu am avut nici capitalul intern (abia ieşeam din comunism!) şi nici acces la capitalul extern pentru a restructura aparatul productiv. Şi cu toate astea, construind împreună cu toate forţele politice un consens în privinţa integrării europene şi euroatlantice, ne-am atins obiectivele. Metoda consensuală de a exercita puterea, care mi s-a reproşat, şi-a dovedit superioritatea. Am construit împreună o democraţie funcţională, transferul puterii, după alternanţă, s-a făcut paşnic, după cele mai pretenţioase standarde democratice, am reuşit reconcilierea istorică în relaţia cu Ungaria, ne-am respectat angajamentele internaţionale. Metoda conflictuală, atât de dragă actualului preşedinte a anulat aproape opt ani de creştere economică, a distrus două alianţe de guvernare şi câteva guverne, a generat grave crize politice, a izolat România în sânul UE şi în lume, dar mai ales a distrus o construcţie democrată în câteva luni. Acum, asistăm la afirmarea apeti­tului pentru metode totalitare, care ignoră orice valori şi principii democratice.

Românii au tot ce le trebuie pentru a compara şi a judeca în deplină cunoştinţă de cauză. Sunt bucuros să văd că oamenii apreciază ceea ce am făcut în aceşti douăzeci de ani în slujba interesului public. Sigur, am făcut şi erori, de decizie, de judecată. Am avut puterea să le recunosc, şi când am putut, am îndreptat ceea ce era de îndreptat, ca în cazul relaţiei cu Regele Mihai. Dacă schimbarea din 1989 ar fi avut loc altfel, pe cale paşnică, poate am fi evitat multe pierderi şi efecte negative. Dar şi în aceste condiţii am reuşit, împreună, să ne atingem ceea ce ne-am impus ca program al Revoluţiei române.  


● Vă aşteptaţi la o asemenea poziţionare în ambele clasamente?
● Sincer să fiu, ceea ce am făcut şi fac în politică nu este cu gândul la astfel de clasamente, care, ştim cu toţii, au şi o mare doză de subiectivism. Nu m-am gândit la asta, dar, sigur, este o satisfacţie să văd că ceea ce am făcut este apreciat de oameni.  


● De ce credeţi că majoritatea românilor v-a desemnat pe dumneavoastră în ambele cazuri?
În parte, pentru ceea ce am făcut, şi în parte pentru ceea ce vor să spună ei despre felul în care este condusă acum România. Cei care au optat pentru mine exprimă nevoia de stabilitate, de dialog între guvernanţi şi guvernaţi, nevoia unui proiect naţional, care să genereze solidaritate socială şi naţională. Eu asta am propus românilor în aceşti ani. Şi nu cred că am greşit.  


● O altă apreciere, indirectă la adresa dumneavoastră, este desemnarea lui Adrian Năstase prim-ministru, considerat cel mai bun premier din ultimii 20 de ani. Cum comentaţi?
● Adrian Năstase îşi merită locul în acest clasament, pentru că a avut de gestionat o situaţie extrem de dificilă şi a reuşit, împreună cu colegii săi din Guvern, cu toţi cei angrenaţi în acest proces, să îndeplinească trei mari obiective: relansarea creşterii economice, încheierea negocierilor aderării la UE şi aderarea la NATO. Toate cele trei obiective au fost adevărate succese. Şi oamenii au înţeles asta.


● Atunci când l-aţi desemnat premier aţi avut de ales între mai multe opţiuni? Ce v-a determinat să-l numiţi pe dânsul? Ce anume v-a convins să-l alegeţi?
● Nu, pentru că PSD a mers, într-un fel, cu o echipă: Ion Iliescu-Adrian Năstase, în alegerile din 2000. Dar alegerea s-a impus prin calităţile domnului Năstase, care are o extraordinară capacitate de muncă, învaţă permanent, are calităţi de lider şi o minte extrem de ordonată. şi care ştie să joace şi în echipă. Sigur, toţi avem slăbiciunile noastre, important este ca, atunci când aduni calităţile, să depăşească defectele. El este pe plus, şi asta se reflectă şi în rezultatele acestui sondaj.


● Cum aţi caracteriza clasa politică din ultimii 20 de ani?
● Eu nu aş discuta în termeni de clasă despre politicienii români. Pentru că este vorba despre individualităţi, pe care, din comoditate, sau din motive vinovate, preferăm să-i judecăm la grămadă. Fiecare perioadă din procesul de tranziţie din aceşti 20 de ani a avut şi lideri marcanţi, şi mediocri, şi figuranţi, şi vedete. Îmi amintesc şi omagiez memoria unor oameni precum Corneliu Coposu, Alexandru Bârlădeanu, Sergiu Cunescu, Corneliu Mănescu, Alexandru Paleologu, Ion Raţiu. Ca şi prestaţia unor "veterani", astăzi, ai politicii postdecembriste, precum Mircea Ionescu-Quintus, Radu Câmpeanu sau Oliviu Gherman. Din cei mai tineri în 1990  Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Adrian Severin, Călin Popescu-Tăriceanu, Mugur Isărescu, Nicolae Văcăroiu. Şi noua generaţie, generaţia anului 2000, a dat un număr de lideri, care vor confirma, sunt sigur. Dar pentru a schimba calitatea celor care conduc politic România, partidele trebuie să se consolideze ca structuri şi ca prestaţie, să afirme cu consecvenţă principii şi crezuri politice bine conturate, să recruteze, să pregătească şi să promoveze continuu noi lideri, cu autoritate morală şi credibilitate. Parcă o făceau mai bine, cu mai mult patos şi dăruire, în deceniul trecut. Acum ele trebuie să câştige autoritate, prin forţa mesajului lor şi personalitatea liderilor, pentru a se schimba imaginea publică a politicianului român.