Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până nu de mult au aparţinut unei alte lumi. Necunoscută nouă. Kiwi, curmalul chinezesc, kaki sau banana nordului fac deliciul oamenilor rafinaţi şi cu dare de mână. Schimbarea climei la nivel global a făcut însă ca aceste culturi exotice să răsară şi din solurile româneşti. După ani de studiu, specialiştii au aclimatizat fructele tropicale, înfrăţindu-le cu cele neaoşe. Ecuaţia însă nu-i completă. Mai lipseşte doar curajul oamenilor de a le planta în propria ogradă.
Au coarde viguroase. Ca de liane. Stau agăţate pe sârmă, asemenea viţei-de-vie din curtea bunicilor de la ţară. Trunchiul însă le este mai înalt, iar fructele nu se găsesc în orice gospodărie. Doar oamenii de la piaţă care le aşază la loc de cinste, ca adevărate piese de rezistenţă pe tarabele lor. "Marfă bună, de export. Calitatea I", ne întâmpină precupeţele, mereu cu aceleaşi vorbe. Sunt kiwi. Altfel spus, actinidia deliciosa, în limbajul folosit de profesorul Adrian Peticilă, din cadrul Facultăţii de Horticultură, Bucureşti. Lângă culturile exotice, profesorul împreună cu colegii săi au aşezat câteva rânduri pline cu curmali chinezeşti. Ziziphus jujuba, conform dicţionarului ştiinţific.
Curiozitatea le-a dat brânci şi au hotărât că nu ar fi rău ca pe ce a mai rămas din jumătatea de hectar pe care o au în spatele facultăţii să cultive şi câţiva arbuşti de kaki, o plantă subtropicală, originară tocmai din Asia, sau de banana nordului specifică Americii de Nord, care seamănă cu cea tradiţională, dar cu gust şi aromă diferite.
KIWI ROMĂNESC, REZISTENT LA -40 DE GRADE
Dacă în trecut nici nu auzisem de unele dintre ele, iar pe altele le ţineam verzi pe sub pat, la întuneric, învelite în ziare, pentru a mai prinde un pic de culoare, acum o mână de specialişti de la Facultatea de Horticultură încearcă să işte aromele acestor fructe şi din pământ românesc. Se întâmpla prin 1993 ca o bursă în Italia să sădească în mintea a doi profesori, Nicolae Copoiu şi Florin Stănică, dorinţa de a deschide o lume accesibilă pe atunci doar în cărţi: aclimatizarea plantelor exotice.
Suvenirurile le-au lăsat deoparte, iar la întoarcerea acasă au adus ghivece cu butaşi de kiwi. "Condiţiile meteorologice din ultimii ani ne-au permis să cultivăm kiwi. Acestor culturi le merge foarte bine în zonele în care sunt plantaţi caişi şi piersici, adică în sudul ţării, în Banat, în Dobrogea", ne explică profesorul şi scoate mândru din frigider câteva fructe de kiwi din recolta din toamnă.
Gustul dulce şi parfumat ne arată că experimentul cercetătorilor nu a dat greş. Şi cum ar fi putut, când plantele sunt îngrijite mai ceva ca nişte regine. În primii doi-trei ani de viaţă, perioadă în care ajung să aibă fructe, iarnă de iarnă, plantele au fost învelite cu paie sau cartoane, iar împotriva vânturilor au fost plantaţi plopi care să le fie paravan.
"Aceste plante au frunzele foarte late. Pentru a le proteja de grindină, deasupra lor, la câţiva metri, am aşezat plase." Comoara pe care nu au scos-o încă în văzul lumii este însă un hibrid de kiwi, mai puternic decât soiul consacrat, fără pic de puf pe coajă. Actinidia arguta. Pe lângă aroma şi pulpa galbenă, cărnoasă, marele avantaj al acestui fruct este că rezistă la temperaturi şi de -40 de grade. "Este cu totul nou şi în Italia. Ne bucurăm că s-a adaptat foarte bine condiţiilor noastre. Fructele sunt mai mici, asemenea boabelor de strugure. Sunt însă mult mai aromate şi din ele se extrage aroma de kiwi. Noi am îmbunătăţit tehnica de înmulţire prin butaşi şi în laboratorul in vitro, într-un timp foarte scurt obţinându-se dintr-o plantă sute de alte plante sănătoase".
DE LA ORNAMENTAL LA COMESTIBIL
La Facultatea de Horticultură nici curmalul chinezesc se pare că nu mai este atât de oriental precum era. De ani, de când se cultivă şi pe meleaguri mioritice, ziziphus-ului jujuba, cum este el numit, a ajuns să i se spună "măslin de Dobrogea". Şi nu întâmplător. În acea zonă, oamenii au început să vadă cum pe malul Dunării apare un arbust cu flori micuţe şi extrem de frumoase din care se formau apoi fructele de forma unor măsline.
Curiozitatea i-a împins pe oameni să guste. Au ajuns în cele din urmă la concluzia că mai bine ar merge pus într-un ghiveci şi ţinut într-un colţ de cameră, ca plantă ornamentală. Neştiind de fapt că planta, ajutată puţin de specialişti, ar putea să ofere nişte fructe pline de vitamina C. "De la chinezi am adus soiurile lor şi astfel am altoit varianta sălbatică existentă la noi. Fructele sunt ca niste corcoduşe, uleioase, iar la maturitate scapă de culoarea galbenă şi ajung la cea roşie. După vreo trei ani, plantele de jujuba încep să rodească, iar noi am putea să facem la fel ca şi chinezii, care nu pregetă dimineaţa să te servească cu un pahar de suc de ziziphus", ne povesteşte profesorul Peticila din experienţa sa din China.
PREGĂTITE PENTRU SOLURILE NOASTRE
O altă specie care a căpătat chip românesc este diospyros kaki sau hurma, o plantă subtropicală cu origini străvechi. În vechime era considerată un deliciu fără egal, primind numele de "hrană a zeilor". Dacă ai vedea-o, ai băga mâna în foc că este roşia noastră cea de toate zilele. Numai că ea creşte într-un pom înalt de vreo cinci metri, este foarte aromată şi doar culoarea portocaliu spre roşu a fructului îl face să semene cu o tomată. "Am văzut ziziphus-ul sub formă de extract la Plafar, capsule", ne spune profesorul, în timp ce ne arată prospectul produsului despre care naturiştii spun că are efect afrodisiac.
Pe plantaţia facultăţii şi-au făcut apariţia alţi pomi nemaiîntâlniţi la noi în ţară. Fructele lor sunt lunguieţe, galbene, o idee mai mari faţă de banana tradiţională. Soiul experimentat de cercetătorii români se numeşte banana nordului, datorită provenienţei sale, America de Nord. Ea păstrează doar intensitatea aromei şi moliciunea pulpei binecunoscutei sale surate. Gustul însă e complet diferit. Şi mai conţine, faţă de banana tradiţională, în miezul fructului şi două-trei seminţe. Asimina triloba, cum este ea denumită ştiinţific, a depăşit faza de experiment.
Clima din România, care se îndreaptă spre una temperat continentală excesivă, a dat mână liberă specialiştilor horticultori. În fază de experiment se află acum rodia, căreia profesorul Peticilă vrea să-i asigure aceeaşi soartă ca şi celorlalte plante împrumutate din alte ţări. Fără a avea nevoie de tratamente speciale, fructele exotice aşteaptă muşteriii care să dorească să le aibă în propria lor bătătură. Ziziphus jujuba, kaki şi banana nordului se găsesc doar pe pământul Facultăţii de Horticultură. Singurul fruct care a scos capul în lume şi a atras interesul românului, cam sceptic la nou, a fost kiwi. În localitatea Ostrov din Constanţa, noul soi de "cartof", cum îi spun localnicii, a făcut furori. După ani de când în atmosferă pluteşte mireasma tropicală, cultivatorii au reuşit să scoată la hectar şi 2.000 de tone de kiwi. Cheia succesului? "Îndrăzneală, curaj şi informaţie", spune profesorul Peticilă, convins că nu peste mult timp fructele exotice se vor găsi în gospodăriile noastre, precum neaoşele mere, prune sau corcoduşe.
PENTRU CEI CARE DORESC SĂ EXPERIMENTEZE
Fructele exotice pot fi aclimatizate în România, cu precădere în sudul ţării, în Banat şi în Dobrogea. Cei care doresc să afle cât mai multe informaţii legate de modul în care pot cultiva şi îngriji aceste plante pot merge la Facultatea de Horticultură, catedra de Pomicultură, sau îl pot contacta pe profesorul Adrian Peticilă la adresa de e-mail: apeticila@yahoo.com sau la numărul de telefon: 0723-24.76.06.
