x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special La Bâlea Lac, brusc, ţi se face dor de caniculă!

La Bâlea Lac, brusc, ţi se face dor de caniculă!

de Sorin Anghel    |    06 Aug 2010   •   00:00
La Bâlea Lac, brusc, ţi se face dor de caniculă!
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional
● Corespondenţă de la Bâlea Lac

Atenţionare după atenţionare. Aşa ne-au obişnuit meteorologii în această vară. În puţinele zile în care nu a fost caniculă, românii au avut parte de ploi care au luat aspect de vijelie. Lucrurile stau cam la fel şi în această perioadă, când nu se anunţă o răcire a vremii pentru sudul şi estul ţării. Din acest motiv, foarte mulţi români caută cu disperare un loc unde să se răcorească. Cei mai mulţi sunt tentaţi să dea buzna pe litoral, acolo unde în acest week-end sunt aşteptaţi peste 100.000 de turişti. Din păcate pentru ei, nu aceasta este cea mai bună soluţie.

Dacă vrei nu doar să scapi de caniculă, ci chiar să ţi se facă dor de ea, trebuie să mergi la Bâlea Lac - 2.034 metri altitudine. Zăpada a dispărut de pe Transfăgărăşan, astfel că se poate ajunge sus atât pe partea sudică, prin Curtea de Argeş, cât şi prin nord, pe Cârţişoara de Sibiu. "Toată lumea caută un loc răcoros. Avem turişti chiar şi în zilele de luni şi marţi. În week-end este greu să găseşti loc la vreo masă. Vin mulţi oameni. Toţi fug de căldură şi vin la Bâlea Lac. De obicei, temperaturile variază între 10 şi 15°C. Acum avem toate camerele ocupate şi telefonul sună mereu pentru rezervări", spune Leo Klingeis, cel care se ocupă de administrarea Cabanei Bâlea Lac.

Transfăgărăşanul şi lacul cu o apă tare curată sunt atracţii ce cad în plan secund. Toată lumea vine acum în Masivul Făgăraş pentru a profita de vremea rece. "Costumul te strânge" încă de la intrarea în Valea Bâlii. Tot acolo sunt campate şi câteva corturi. Urcarea de pe partea nordică a muntelui este atractivă nu doar din cauza temperaturilor mai scăzute, ci şi pentru calitatea mai bună a asfaltului şi spectaculozitatea traseului. Sus, în căldare, unde altitudinea trece de 2.000 de metri, sunt şi câteva porţiuni cu zăpadă. Prea puţină pentru schi sau snowboard, dar destulă dacă vrei să te iubeşti cu frigul înainte să vină iarna. Brusc ţi se face dor de canicula care te-a gonit de acasă şi nu îţi doreşti altceva decât să pui ceva pe cap pentru că urechile aproape că ţi-au îngheţat.

Iulian Cozma, unul dintre cei mai buni ghizi montani de la noi din ţară, s-a întors recent dintr-o tură de câteva zile din Munţii Făgăraş. "Am prins vreme frumoasă şi am avut parte de câteva peisaje superbe. Zăpada mai este prin câteva locuri, dar nu pe poteci. Pot spune că e mai multă decât în alţi ani", povesteşte braşoveanul. Din păcate, simbolul românului ieşit la aer curat nu lipseşte nici la Bâlea Lac. Dacă trăieşti în România este imposibil să pleci în concediu fără să iei cu tine grătarul, iar când îl încingi pe malul apei, la 2.000 de metri altitudine, parcă frigăruile au alt gust! Prost gust! Fără să fie promovată cu "frunza" Elenei Udrea, Bâlea Lac este un loc populat cu turişti din străinătate. Aşa ai ocazia să vezi diferenţele dintre noi, care mergem la munte să bem o bere cu picioarele în apă şi să ne întindem un mic în muştarul din iarbă, şi ei, cei care vin în Făgăraş dornici să bată potecile ce duc spre cabanele săseşti.

În Masivul Bucegi zăpada e ceva mai multă decât în Făgăraş. O spune Bogdan Boja, omul care cunoaşte cel mai bine acest munte. "Pe Mălin şi Ţigăneşti este zăpadă destulă. Nici nu se poate trece pe acolo fără colţari. Ultima oară am fost la schi pe 14 iulie, dar peste o săptămână sau două aş vrea să merg să mai dau o tură. Înainte, voi merge cu bicicleta ca să inspectez zona. Ar fi fost şi mai multă zăpadă, însă a plouat foarte mult în Bucegi, astfel că s-a mai dus. Noi avem mai multă zăpadă ca în Făgăraş, pentru că văile de aici sunt mult mai înguste", spune cel cunoscut în lumea oamenilor de munte drept Bubulu.

×
Subiecte în articol: special