x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Locul unde Hristos vorbeşte încă

Locul unde Hristos vorbeşte încă

de Vlad Teodorescu    |    15 Aug 2010   •   00:00
Locul unde Hristos vorbeşte încă
Sursa foto: Vlad Teodorescu/

Îţi sună cunoscut deşi nu ai întâlnit-o niciodată. Face parte din acele lucruri pe care nu le cauţi neapărat, dar care vin în întâmpinarea ta cu simplitate şi firesc. Ca dragostea, ca dorinţa de a zbura. Limba aramaică, limba în care se adresa Hristos credincioşilor, face parte din acele lucruri de care nu ştii că îţi este dor decât atunci când le-ai găsit.



Despre Malloula, localitatea siriană în care se vorbeşte aramaica, limba lui Hristos, afli încă de la primul pas în Damasc. Este unul dintre principalele obiective turistice ale ţării şi gazdele au grijă să nu îl ratezi. Fie că este vorba despre afişe, fie că este vorba despre recomandarile şoferilor de taxi sau ale recepţionerilor, Malloula este, alături de minunăţiile de la Palmira, Damasc sau Alepp, un obiectiv care nu poate fi ratat.

De la coborârea din autocar, în parcarea din mijlocul localităţii, îţi dai seama că ai păşit, dacă nu neapărat în altă lume, cu siguranţă în alt timp. În primul rând este senzaţia de ospitalitate accentuată de mirosul de pâine proaspătă, tocmai scoasă din cuptorul ce arde non-stop la brutăria din imediata apropiere. De aici şi senzaţia de bună primire pentru români cel puţin, pentru care reflexul întâmpinării cu pâine şi sare este în mare parte şi involuntar îndeplinit. Apoi este limba pe care o vorbesc cei din jur. Familiarizat în cele câteva zile cu araba, ceea ce aud acum îmi pare cunoscut fără însă a putea identifica expresiile, cuvintele. Este senzaţia pe care o trăieşte probabil orice turist latin, dar cu siguranţă orice român aflat în Portugalia. Aceea că "recunoaşte" tot ceea ce se vorbeşte în jurul lui, fără ca de fapt să înţeleagă mai nimic, doar "muzicalitatea" limbii auzite fiindu-i familiară.

Locuitorii din Malloula folosesc limba vorbită de Hristos în Galileea. Învaţă în aramaică, se căsătoresc în aramaică, se ceartă tot în aramaică. Este singurul loc din lume unde funcţionează o secţie a Universităţii specializată în predarea uneia dintre cele mai populare limbi de pe pământ acum două mii de ani, dar pe cale de dispariţie, astăzi. Despre Malloula se spune că e "locul unde Hristos vorbeşte încă" fiindcă până şi pietrele par a se adresa vizitatorilor într-un limbaj anume. Nu este nevoie să aştepţi intrarea în Mânăstirea Tecla pentru a avea contactul cu limba lui Hristos. E suficient să intri în primul magazin sau să dai bineţe primului localnic întâlnit în cale. În afară de "bună ziua" sau răspunsul la "cât costă" vei auzi cu siguranţă şi un fragment din "Tatăl Nostru" rostit în aramaică sau o altă rugăciune spusă cu emoţia şi mândria interpretării imnului de stat. Fiindcă într-un fel, chiar este. Fiindcă în Malloula limba aramaică este imnul iar Mânăstirea Tecla este stindardul-pereche.

MAMA BOLNAVILOR
Legenda spune că Tecla a fost prima femeie creştină care a suferit pentru credinţa ei. Născută într-o familie de arabi bogaţi, ea a fost hărăzită de părinţi unui tânăr de aceeaşi religie. Fata însă descoperise credinţa creştină şi hotărâse să îşi dedice viaţa slujirii Domnului Iisus Hristos, devenind ucenicul Apostolului Pavel. Aflând acestea, familia o reneagă şi face în aşa fel încât Pavel să fie alungat din cetate. Fiind ea însăşi în pericol de a fi întemniţată şi ucisă pentru credinţa ei, Tecla părăseşte casa părintescă şi fuge pe teritoriul actual al Siriei. Ajunsă în zona localităţii Malloula de astăzi şi fiind urmărită de autorităţi pentru a fi încătuşată, Tecla se roagă la Dumnezeu să o ajute şi, spune legenda, muntele din faţă se deschide atât cât să treacă o persoană de dimensiunile ei, scăpând-o astfel de urmăritori. Se spune de asemenea că acesta ar fi primul miracol al secolului I după Hristos.

La capătul defileului astfel săpat în piatră a găsit o grotă pe care a transformat-o în chilia şi adăpostul în care a trăit tot restul vieţii. Sfânta Tecla s-a stins în jurul vârstei de 90 de ani, fiind cunoscută şi ca "Mama bolnavilor" datorită miracolelor înfăptuite cu apa din izvorul ce a răsărit dintr-o dată în chilie, fiind îngropată în acelaşi loc. Cu timpul, alături de Sfânta Tecla au venit şi alte călugăriţe astfel că, în anul 313, locul a fost menţionat pentru prima dată ca fiind mânăstire şi de atunci există o continuitate recunoscută în minuni, în special tămăduiri miraculoase. În prezent, aici trăiesc 13 călugăriţe şi 27 de fete orfane care pot să rămână permanent aici sau nu. De exemplu, Sara a venit aici la 4 ani şi acum termină facultatea.

O alta "soră" de a ei a devenit între timp designer vestimentar, locuieşte în Damasc, dar se întoarce la mânăstire pentru a petrece fiecare week-end în locul pe care toată viaţa îl vor considera "acasă". Şi astfel de exemple pot continua. Mânăstirea se finanţează din donaţii şi din vânzările pe care le fac aici, nefiind subvenţionată de stat. Statul nu contribuie financiar, dar face publicitate locului, pentru a se înregistra cât mai mulţi turişti şi pelerini. Din păcate pentru vistieria locaşului, intrarea este gratuită iar dintre miile de turişti care îi trec lunar pragul puţini sunt aceia care fac donaţii sau cumpără măcar lumânări, cei mai mulţi mulţumindu-se a se închina şi a face fotografii cu măicuţele.

PICĂTURA FERMECATĂ
Astăzi, pentru a ajunge la Mânăstirea Tecla din Malloula nu mai este nevoie să străbaţi defileul îngust şi abrupt care taie răsuflarea oricărui călător neantrenat. Este suficient să mergi pe şoseaua din Nordul Damascului şi localitatea tăiată de-a dreptul în piatră îţi apare în faţă după circa o oră de drum. Urmează apoi să străbaţi curtea interioară a mânăstirii şi să urci scările tăiate în piatră. Acestea te vor duce la locul unde Sfânta Tecla şi-a trăit viaţa şi acum, iată, veşnicia. Mormântul este simplu, întocmai ca traiul pe care l-a dus sfânta. În faţa chiliei însă, practic în grota care i-a servit drept adăpost, se găseşte acum un altar în mijlocul căruia un arbore îşi caută de zeci de ani drumul spre lumină.

Lângă el se găseşte un suport metalic, ca un piedestal din fier forjat la capătul căruia este un fel de farfurie sculptată în piatră. Deşi şochează prin simplitatea lui, acesta este locul cel mai căutat de pelerini şi de turişti deopotrivă. Este locul în care din tavan se preling picături de apă din izvorul apărut miraculos aici odată cu sosirea sfintei în grotă, apă care a ţinut-o în viaţă. Turiştii ţin mâna deasupra ciudatei farfurii din piatră sculptată spre a prinde picătura de apă sfinţită. Palma se aşază cu faţa în sus şi se pune o dorinţă. Tradiţia spune că, dacă picătura căzută din tavanul peşterii ajunge chiar în mijlocul palmei, atunci dorinţa pusă se va îndeplini cât mai curând. Dacă picătura cade însă mai departe de acest loc, pe încheietura mâinii sau pe degete de exemplu, credinciosul va mai avea de aşteptat până la îndeplinire.

Nu se spune nimic pentru cazul ratării cu totul a picăturii, neînregistrându-se nici un turist care, după atâţia kilometri bătuţi până aici să renunţe după una sau două încercări nereuşite de a prinde cât mai central picătura miraculoasă. Există doar sentimentul că vecinul reuşeşte întotdeauna să o prindă mai central, motiv pentru care, chiar dacă nu este vorba de mai multe dorinţe, experienţa se repetă. Şi se repetă... şi se repetă, fiind unul dintre puţinele locuri unde am văzut coadă în Siria.

REFUGIU PREZIDENŢIAL
Mânăstirea nu este renumită doar pentru minunile ce se înfăptuiesc aici, ci şi pentru activitatea didactică. Există aici o aşa numită şcoală de vară de două luni, gratuită, în care oricine vrea să înveţe sau să se perfecţioneze în aramaică o poate face în mod gratuit şi ale cărei cursuri sunt frecventate de persoane de toate vârstele, de pe toate continentele, de la cercetători de renume mondial la simpli împătimiţi în ale religiei.

Mai trebuie spus că Mânăstirea Sfânta Tecla nu este un refugiu doar pentru copiii orfani. Maica Stareţă care păstoreşte de aproape două decenii aşezământul poveşteşte că de Paştele trecut s-a trezit, fără nici o înştiinţare prealabilă, cu preşedintele sirian şi soţia acestuia în mânăstire. "Pur şi simplu au «fugit» din Damasc fără însoţitori sau gardă de corp şi ne-am trezit cu ei aici, spune stareţa, adăugând că "ineditul cuplu de musafiri a vizitat orfanii, s-a interesat de soarta lor şi de condiţiile în care trăiesc, a luat masa alături de aceştia iar când a aflat că aici se predă aramaica a înfiinţat un institut unde această limbă să fie predată în mod oficial, şi care să poată emite şi diplome de absolvire, fiind în subordinea directă a Universităţii din Damasc.

MULTICONFESIONAL
O altă particularitate a locului este şi faptul că aici vin foarte mulţi musulmani în pelerinaj, aceştia crezând în puterile miraculoase ale apei care picură din pereţii peşterii unde a locuit Sfânta Tecla. Ei vin şi se roagă pentru vindecare fără a folosi însă covoraşele tradiţionale, făcând uz doar de poziţia rituală a mâinilor.

Există şi români care se roagă aici. Unii în calitate de turişti, de simpli credincioşi, altii chiar în calitate oficială. Este cazul preotului Gheorghe Costea, primul preot hirotonisit de PF Patriarhul Daniel special pentru parohia din Siria, pentru comunitatea creştin-ortodoxă a românilor din Damasc. Astfel că la slujba ţinută cu ocazia Crăciunului de anul trecut de "abuna Georges", cum îi spun localnicii părintelui, la una dintre cele mai vechi şi cunoscute mânăstiri de pe pământ, araba, greaca, aramaica şi româna au fost împreună limba universală a milioane de credincioşi, a credinţei în Dumnezeu, indiferent cum s-ar numi El.

×
Subiecte în articol: special