Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Laval - Québec - Canada
Fată frumoasă, talent incontestabil şi aparent cu o personalitate extrem de fragilă, Mădălina Manole ne-a încântat pe toţi, pe fanii înverşunaţi sau pe simplii melomani care apreciază o muzică bună românească. Am folosit intenţionat trecutul, pentru că toate-n lumea asta sunt trecătoare. Au fost imperii care au durat mii de ani şi care s-au prăbuşit şi lor le-au luat locul alte imperii, alţi regi au domnit în locul celor cărora li s-au tăiat capetele, sistemele ghidate de dogme ridicol de perfecte în teorie au căzut după ce-au fost testate şi plătite cu vieţi omeneşti (pierderi colaterale le numesc unii).
Roata timpului se învârteşte cu aceeaşi viteză şi, în ciclurile care-o acompaniază, stele se nasc, strălucesc o secundă sau două şi apun, lăsând locul altor stele să-şi trăiască efemerele existenţe.
O caracteristică, aproape tipică îmi vine să-i zic, a poporului nostru este aceea de a exagera o situaţie, a o mări şi a o deforma până când ţânţarul depăşeşte proporţiile armăsarului şi atinge dimensiuni colosale pe care şi-un dinozaur le-ar invidia.
Uitatul în grădina vecinului şi aprecierea caprei sale comparând-o cu propria bovină sunt, poate, alte slăbiciuni făcute înadins, poate de cei care au intenţia de a face-o pentru a abate atenţia de la realele probleme, de la realitatea amară în care toate se poticnesc şi unde domneşte lenea, unde specula ia locul business-ului adevărat, unde cultura este înlocuită şi pseudocultura oriental-asiatică de "adopţie forţată", unde adevăratele valori se estompează în umbra celor care sunt "tari în clanţă" sau acelora care au "buzunarul gros" ori îşi etalează corpurile alterate de "croitori estetici" care înlocuiesc complet utilul cu frumosul efemer.
Care mai sunt valorile acum în ţara noastră? În care direcţie anume mergem astăzi şi care-i diferenţa dintre ieri şi azi? Ieri ne numeam comunişti şi eram ghidaţi de un dictator dement şi clica lui, iar astăzi suntem ghidaţi de zeci de clici demente care se numesc partide democratice şi care ar lua gâturile celorlalţi ca să devină nişte dictatori moderaţi de o Uniune Europeană, în care nici măcar n-au vrut să adere... că ne strică mai mult combinaţiile unei economii subterane care rula (şi rulează???) de minune.
Şi atunci, un suflet amărât şi rătăcit, despre care nu mai vorbea nimeni de o bună bucată de vreme, făcând un gest disperat, dă apă la moară unui întreg sistem de ziarişti şi comentatori de doi bani, care încep să ancheteze cu pseudoştiinţa lor pentru a afla adevărul care le convine cel mai bine, adevărul care se vinde cu miile de exemplare şi care umple buzunarele unora şi capetele goale altora. Mai pe urmă apar alţi speculatori, gen nea Caisă, care are şi el ceva de spus, care dintr-o dată (a treia zi, după Scripturi) îşi aduce aminte că remarcase ceva suspect, că parcă bănuia el ceva şi alte feluri de baliverne care nici pe copii nu mai au darul să-i adoarmă.
O întrebare mică, nevinovată şi cu foarte mult bun-simţ s-ar impune aici: de ce nimeni n-a făcut ceva la timp dacă a remarcat nişte semne dubioase? De ce soţul, mama, soacra, care erau la curent cu problemele psihice ale Mădălinei, n-au intervenit la timp? Cum se poate că soţul sau soţia care părăseşte patul conjugal în plin mijlocul nopţii, pentru mai mult de cinci minute, nu-şi alertează neuronii în contextul în care sufletul celuilalt este bântuit de tendinţe autodistrugătoare? Chiar nimeni şi nimic în noaptea aia nu a simţit, auzit, văzut nimic din comportamentul unei femei deprimate şi suferinde? Speculăm mai uşor motivele, ne dăm cu presupusul că poate sunt vârsta, cariera sau familia de vină, dar nu vrem să căutăm şi să vedem că nimeni, din cei care azi se bat cu pumnu'n piept că erau amici de-ai Mădălinei, n-a făcut NIMIC să prevină, să vindece, să înlăture răul care o bântuia pe biata femeie de ceva timp.
Guri slobode se laudă că au făcut cine ştie ce pentru Mădălina, că i-au dat importanţa pe care o merita, dar paradoxul astăzi este că TOŢI îi dau Mădălinei importanţa de care ar fi avut nevoie când ea era ÎN VIAŢĂ. Ceea ce-i aberant şi de-a dreptul îţi provoacă greaţă este că mai apar şi altfel de sugative, de şarlatani, vrăjitori, ghicitori în stele şi alte feluri de lepre, care mai au şi ăia de spus ceva ridicol, prostii necenzurate de cei care ar trebui să aibă măcar un minim bun-simţ, dar care gândesc cu alte organe decât cu apendicele crescut între cei doi umeri.
Poate este un blestem, poate că asta ar fi soarta celor mari, a coloşilor şi a eminenţilor în domeniile lor: să-şi câştige valoarea după ce dispar şi să le fie post-mortem recunoscut talentul.
Mădălina Manole a fost o femeie frumoasă, talentată şi apreciată de mii de oameni din generaţia mea, şi nu numai. N-a fost încadrată de un anturaj care să o promoveze şi-n contextul în care toate noile paparude fără voce sau talent îşi expun fesele şi silicoanele şi la care prostimea se prosternează în ritmuri orientale, care nu ne fac absolut deloc onoare şi care nu ne caracterizează ca popor latin. Mădălina n-a avut suportul necesar care să o aducă la suprafaţă, ca o apă curată care spală mizeriile.
Mădălina Manole a fost o victimă a unui sistem putred, mâncat de ambiţii nepotiste, de bişniţă execrabilă şi de noncultură, şi ca ea poate mai sunt zeci şi zeci de ADEVĂRAŢI artişti, cu nume frumoase, curate, româneşti, care nu evocă mezelurile (Salam), intemperiile naturii (Vijelii) sau mai ştiu eu ce copii cu puteri magice (copii-minune) şi alte nume compuse mai rău ca la indieni (Winnetou ar muri de invidie dacă ar mai trăi astăzi).
Pe cine să blamăm acum? PE NOI! Suntem vinovaţi şi absolut fiecare dintre noi ar trebui acum să-şi facă MEA CULPA, pentru că am acceptat şi acceptăm să ne înfundăm şi mai mult în mizerie, în corupţie şi injustiţie. Noi singuri acceptăm să plătim salariile doctorilor care nici măcar nu-şi mai amintesc de jurământul lui Hipocrates şi care bagă mâna-n buzunarul muribunzilor ca să-i salveze, a judecătorilor care dau dreptatea celor care pot să o cumpere, a politicienilor care navighează după cum bate vântul, a tuturor veneticilor şi parveniţilor care îşi etalează prostia şi incultura în văzul şi acordul tuturora.
Mădălina, eu, un biet român plecat de 16 ani din România, îngenunchez în faţa talentului şi purităţii artei tale şi te rog din suflet, cu lacrimi în ochi, să mă ierţi că n-am fost la înălţimea aşteptărilor şi a valorii tale şi că nu m-am putut concentra mai mult asupra muzicii tale tipic româneşti şi fără alterările şi influenţele unor naţii cu care nu ne vom putea confunda vreodată.
Iartă-ne, Mădălina, pentru că n-am ştiut să te vedem, să te auzim şi să te simţim mai adânc în inimile noastre şi n-am reuşit să-ţi întindem mâna atunci când aveai nevoie de noi. Odihneşte-te în pace şi Dumnezeu să te ierte pentru ceea ce, poate, noi te-am împins să faci!
