x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Morphine", un cântec cu mesaj bizar

"Morphine", un cântec cu mesaj bizar

de Anca Aldea    |    10 Iul 2009   •   00:00

În albumul "Blood On the Dance Floor" ("HIStory in the mix") din 1997, Michael Jackson a prezentat publicului un proiect în premieră: un album de remixuri ale pieselor de pe HIStory, Past, Present and Future Book I (1995).

În afară de remixuri, pe album se regăsesc două piese devenite hituri internaţionale ­ Blood On the Dancefloor şi Ghosts (piesa cu cel mai lung videoclip din istorie), precum şi alte trei cântece mai puţin cunoscute publicului: Superflysister, Morphine şi Is It Scary.

Dintre acestea, cel mai controversat este Morpine, un cântec în care Michael Jackson personifică demerolul şi morfina, două dintre medicamentele extrem de puternice pe care artistul le lua pentru a-şi calma durerile şi a putea să doarmă. Versurile sunt scrise la persoana întâi, dar nu autorul este cel care le cântă, ci... drogul. Drogul este puternic, dar şi necesar, indispensabil, năucitor. Este ca un sărut, creaază dependenţă, are suflet, este ca un animal.

Dependenţa de medicamente a lui Michael Jackson este investigată de anchetatorii de la poliţia din Los Angeles (Departamentul Antidrog). În centrul anchetei de stabilire a cauzei morţii artistului se află cel puţin cinci medici care l-au tratat pe Michael de-a lungul timpului. Cel puţin doi dintre aceşti medici îşi aruncă unul altuia vina morţii lui Michael.

Conrad Murray, ultimul medic personal al megastarului, suspectat că i-ar fi administrat acestuia o injecţie cu demerol, a declarat recent că dermatologul Arnold (Arnie) Klein ar putea avea răspunsurile corecte la întrebările poliţiştilor. Cu două zile în urmă, Klein declarase la CNN şi ABC că nu i-a prescris niciodată lui Michael Jackson "medicamente puternice din clasa analgezicelor şi a sedativelor". Dermatologul se întreba: "Cum aş putea să îi fi prescris Diprivan (un anestezic extrem de puternic, descoperit în reşedinţa lui Michael, după moartea acestuia ­ n.r.) dacă nici măcar nu ştiu cum să folosesc acest medicament?". Ieri, Klein a recunoscut că i-a dat administrat "ocazional" demerol (un sedativ folosit în anestezii ­ n.r.) lui Michael Jackson.

Conrad Murray, cardiolog texan, fusese angajat cu 13 zile înaintea de moartea lui Jackson, de firma AEG Life pentru a-l monitoriza pe artist şi a-l pregăti pentru seria de concerte de la Londra. Murray, care avea toată încrederea lui Michael (artistul îi încredinţase cheile locuinţei sale din Hollywood), este cunoscut de justiţiarii americani, el având un dosar în instanţă pe motiv pe nereguli financiare.

Murray este doctorul care a încălcat prima regulă învăţată la şcoala de medicină ­ resuscitarea pacientului pe o suprafaţă dură. Potrivit apelului la numărul de urgenţă 911, Murray ar fi efectuat această procedură în timp ce Michael Jackson se afla în pat, şi nu pe podea, cum ar fi trebuit.

 

Familia ştia că e dependent
Dependenţa lui Michael pentru medicamente devenise atât de îngrijorătoare, încât familia a luat în calcul posibilitatea obţinerii în justiţie a unei hotărâri prin care artistul recunoştea că reprezintă un pericol pentru sine şi accepta să fie dus la o clinică de dezintoxicare. Se întâmpla cu două săptămâni înainte să moară.

 

În acele momente, în viaţa lui Michael a apărut un personaj bizar, pe care presa l-a numit "Doctorul Hollywood" - Howard Samuels, directorul executiv al Centrului Wonderland, o clinică de dezintoxicare privată şi neconvenţională, unde au fost internate mai multe vedete de la Hollywood. Familia Jackson a discutat cu Samuels despre opţiunile existente pentru ca Michael să fie dezintoxicat.

Dar pentru a-l convinge să se interneze, familia avea nevoie de expertiza a doi psihiatrii independenţi, aceştia urmând să compară în justiţie şi să prezinte unui judecător analizele făcute pe pacient - un proces care durează foarte mult. În condiţiile în care artistul nu-şi recunoştea slăbiciunea, singura variantă a familiei a fost - dezintoxicarea acasă, sub supraveghere medicală, urmând ca în timpul concertelor de la Londra tratamentul să continue sub atenta monitorizare a unui profesionist.

Se pare că nimeni din familie nu şi-a dat seama cât de serioasă era problema lui Michael până când Randy, fratele mai mic al lui Michael, nu s-a mutat la casa artistului din Holmby Hills, cu două săptămâni înaintea morţii Regelui muzicii pop, mai scrie presa americană. Tratamentul ar fi trebuit să înceapă din 27 iunie şi ar fi fost urmat o perioadă considerabilă de timp.

Cu toate acestea, în cazul abuzului de medicamente, Michael avea un precedent. În urmă cu şase ani, din cauza abuzului de morfină, artistul a trebuit să primească îngrijiri speciale.

×
Subiecte în articol: special michael