x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Nereus, în Groapa Marianelor: Record la scufundare

Nereus, în Groapa Marianelor: Record la scufundare

de Anca Aldea    |    03 Iun 2009   •   00:00
Nereus, în Groapa Marianelor: Record la scufundare

Submarinul-robot Nereus, care poartă numele zeului mitologic al Mării Mediterane, a realizat, la sârşitul săptămânii trecute, un record. Şi anume, s-a scufundat până la o adâncime de 10.902 de metri într-unul dintre cele mai inaccesibile locuri de pe Planetă ­ Challenger Deep din Groapa Marianelor (în Oceanul Pacific, Asia de Est). Este pentru prima dată când un submersibil atinge această adâncime, dar şi primul vehicul care explorează Groapa Marianelor în ultimii 11 ani, informează BBC.



4937-93444-nereusbrat.jpg

Expediţia lui Nereus a fost anunţată de câteva luni, cercetătorii sperând că vor obţine imagini senzaţionale din adâncurile reci ale Pacificului. Având o autonomie de 20 de ore sub apă (roboţelul este dotat cu baterii pe litiu), Nereus, care cântăreşte 2.800 kilograme, a fost lăsat în apă pe un cablu de fibră optică rezistent şi manevrat de o echipă de cercetători aflaţi la bordul vaporului Kilo Moana. Cu toate acestea, robotul poate fi transformat foarte uşor într-un vehicul autonom.

4937-93445-whoi.jpg

"Cu un astfel de robot, putem explora orice loc din ocean. Groapa Marianelor şi alte gropi similare sunt încă neexplorate şi sunt sigur că Nereus va fi capabil să facă noi descoperiri. Cred că el va marca începutul unei noi ere în explorarea oceanică", este de părere Andy Bowen, managerul de proiect şi specialist al Institutului oceanografic Woods Hole.

Tehnologia folosită de Nereus: http://www.whoi.edu/home/interactive/nereus/

×
Subiecte în articol: special