x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Salvamontul românesc, escaladat de defecte

Salvamontul românesc, escaladat de defecte

de Carmen Dragomir    |    19 Dec 2008   •   00:00
Salvamontul românesc, escaladat de defecte

Salvamontul românesc e bolnav şi nu toţi cei care fac parte din el seamănă cu Făt-Frumos. În lipsa unei legi de funcţionare şi a unei autorităţi de control, fiecare centru din ţară merge după bunul-simţ al celui care îl conduce. Oriunde în lume, spun salvamontişti cu experienţă, bunul-simţ îi cere salvatorului să facă tot posibilul să-l găsească şi pe cel pe care nu îl mai crede în viaţă, dacă nu există factorul de risc care să-i pună lui viaţa în pericol. La Buşteni lucrurile au stat altfel.



De mai bine de trei săptămâni, familiile unor tineri de 24 de ani aşteaptă ca cineva să facă ceva ca să-şi poată vedea copiii pentru ultima oară. Ar fi avut, poate, o şansă dacă instituţiile responsabile de managerierea unor astfel de situaţii nu s-ar fi ascuns după propriile jocuri de interese, după lacunele legislative şi după propriile orgolii. Andrei şi Ana Maria au dispărut pe Valea Caraimanului în seara de 22 noiembrie. Felul în care au fost gestionate căutările lor de către echipa locală a Salvamontului Buşteni pune sub semnul întrebării întreaga funcţionare a sistemului la nivel naţional. Deşi mulţi dintre cei care şi-au ales meseria asta o fac cu pasiune şi sunt gata să-şi rişte viaţa în orice clipă, sunt şi alţii care stau la umbra unui sistem găunos. Pentru aceştia din urmă, practic, nu există nici un fel de autoritate care să le controleze activitatea. Serviciile publice Salvamont se subordonează doar financiar consiliilor judeţene sau locale. Fiecare serviciu e de fapt un stat în stat, care se conduce mai mult după bunul-simţ decât după vreo lege sau vreun regulament. Atunci când bunul-simţ lipseşte, doi oameni pot fi lăsaţi îngropaţi sub zăpadă până la primăvară, iar cei care ar trebui să-i scoată de acolo îşi pot ascunde cruzimea fără grijă în spatele statutului din care nu reiese că sunt datori să caute cadavre.

REGLEMENTĂRI DE FORMĂ
Salvamontul românesc funcţionează după o hotărâre de guvern palidă promulgată în 2003, care stipulează doar cadrul general de organizare şi funcţionare. HG 77/2003 conferă totodată unui ONG, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, o serie de atribuţii specifice instituţiilor publice, acordându-i dreptul de a emite norme obligatorii de funcţionare şi de a coordona tehnic activitatea de salvare montană. "Există în ANSMR o comisie de disciplină care nu face nimic în realitate. Se fac periodic tot felul de agape cu băutură şi mâncare, însă nu ne-am întâlnit niciodată să ne aşezăm la masă şi să discutăm problemele salvamontului românesc", afirmă şeful unui serviciu de salvamont.

CÂND MUŢII VORBESC CU SURZII
În acea noapte fatidică de sâmbătă, potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Haiduc, şeful salvamontiştilor din Buşteni, doi băieţi din echipa aflată la Cabana Caraiman au plecat în primele 10 minute de la apel şi au ajuns până în locul pe care l-a indicat la telefon Ana Maria. S-au întors şi au plecat din nou în formaţie de trei, au coborât până jos în oraş, fără a găsi nici un indiciu. La 23 noiembrie, duminică dimineaţa, a plecat toată echipa de 15 salvamontişti, împărţită în două: una pe Jepii Mici, alta pe Jepii Mari, luând în considerare că fata ar fi putut încurca traseul. Jandarmeria montană a aflat de dispariţie abia duminică seara, când un prieten al lui Andrei a sunat la 112. "Aflasem din presă ceva, dar abia atunci am fost sesizaţi", afirmă maiorul Petrescu de la jandarmeria montană locală. Luni, 24 noiembrie, au participat şi jandarmii montani şi au venit în ajutor şi salvamontişti de la Sinaia. Gheorghe Haiduc spune că în timpul căutărilor doi dintre ei au fost luaţi de avalanşă. A fost ziua cheie, ultima în care ar mai fi avut vreo şansă, după toate opiniile specialiştilor în ale muntelui. Nu au fost mai mult de 30 de oameni. "Dacă ANSMR ar fi făcut solicitare, ar fi avut 100 de oameni înarmaţi până în dinţi cu tot ce le trebuie, care ar fi făcut mult mai mult. A fost un caz deosebit, nu era o perioadă încărcată, fiecare centru din ţară putea să trimită cel puţin doi oameni care să caute zi şi noapte. Sunt aproape 700 de atestate de salvatori montani în ţară şi, în plus, există bani atribuiţi fiecărei formaţiuni  pentru o pregătire obligatorie lunară. Ar fi putut trimite oamenii pe aceşti bani. Mai mult, există în Bucegi cinci centre de salvamont. Măcar dacă ar fi participat toate, acum nu mai aveam această discuţie", precizează şeful unei direcţii de Salvamont. Probabil pentru că voiau să apară la ştiri în postura de eroi, salvamontiştii de la Buşteni au refuzat sistematic ajutorul pe care mai mulţi voluntari au vrut să-l ofere. Aşa s-a întâmplat cu echipa de la Centrul de Educare Canină România, care se ocupă cu antrenarea câinilor specializaţi în acţiuni de salvare de acest fel: "Le-am spus că nu dorim nici bani, nimic, doar ne oferim voluntari. Fiecare dintre cei din echipa noastră lucrează în domeniul privat, 10 oameni se învoiseră de la serviciu, însă am primit un refuz total din partea Salvamontului. Noi am fost solicitaţi de familie, la aproximativ trei zile de la dispariţia lor, însă cei de la Salvamont ne-au spus că nu este cazul să venim. Am vrut să ajungem totuşi, în ciuda refuzului lor, dar aveam nevoie de detaliile tehnice pentru a şti de ce fel de echipament avem nevoie, de o hartă a zonei, de un ghid, însă nu am primit nici o informaţie. Nu înţeleg de ce ne-au refuzat. Am vorbit apoi la ANSMR şi ni s-a spus să stăm liniştiţi, că la Buşteni situaţia este sub control", povesteşte Liviu Ionescu, preşedintele CECR. Şeful ANSRM, Mircea Opriş, este de părere că "un câine caută doar în primele ore, pentru că mirosul lui este limitat. Singura treabă care se putea face era imediat. Acum e foarte uşor să vezi cine e de vină... Dar cei doi nu trebuiau să urce pe munte în condiţiile acelea".

Vasile Jora, tatăl lui Andrei,  afirmă că în acea luni, când încă nu se făcuseră 48 de ore de la dispariţia copilului său, unul dintre salvamontişti i-a spus verde în faţă că o să-i găsească pe cei doi la primăvară, când se dezgheaţă şi se vor împiedica turiştii de ei. Gheorghe Haiduc declară pe de altă parte că nu înţelege toate acuzele familiei şi că ei au tratat cazul ca pe oricare altul. Marţi, doi alpinişti austrieci, care primiseră dimineaţă un e-mail disperat de la un prieten al Anei Maria, s-au urcat în avion şi au ajuns seara pe aeroportul din Bucureşti. Peter Vedier şi Arno Piersteiner sunt specialişti în acţinuni de salvare montană dificilă. Pe site-ul unei organizaţii de salvamont austriece se explică sosirea lor în Bucegi: "De ce s-au dus austriecii în România? Întrebarea asta a fost făcută publică în Austria. Austriecii se consideră experţi şi sunt voluntari cu calităţi deosebite, necesare în astfel de operaţiuni dificile de salvare. Au răspuns cu echipe de câini specializaţi la operaţiuni de salvare la cutremurele din Iran şi oriunde în altă parte, cu ajutorul financiar al sponsorilor, guvernului, Uninunii Europene şi ONU. Atunci când priceperea salvamontiştilor austriceci este cerută de partenerii lor internaţionali, ei nu pot refuza. În Talmud există o zicală că, "atunci când cineva salvează o viaţă, salvează întreaga lume". Echipa din Austria aducea cu ea un aparat de detecţie recco, presupunând că fata avea un astfel de costum special. Multă vreme s-au uitat pe geam pentru că li s-a spus că este pericol de avalanşă. Într-o înregistrare făcută cu telefonul mobil de un prieten al familiei se aude cum salvamontistul aflat la punctul de la Cabana Caraiman îi spune celui de jos, aflat la masă cu austriecii, să nu urce că vremea e nasoală, cu menţiunea: "Mai da-i mă-n p... mea!". "S-au ridicat de la masă şi au urcat singuri, apoi au plecat trei salvamontişti după ei. Când s-au întors au spus că nu e nici un pericol de avalanşă şi că nu înţeleg de ce cei de aici nu caută, iar ei au venit tocmai din Austria", povesteşte Raul, cel care le-a scris e-mailul. "Am adus cu noi mai mult de 100 de kg de aparatură pe care românii nu o au. Noi avem multe operaţiuni de salvare pe timp de iarnă, de aceea standardele noastre sunt extrem de ridicate. Am pus la punct un sistem de căutare în care primul pas este investigarea la suprafaţă folosind un transceiver, un aparat de emisie-recepţie. Apoi se face căutarea cu câini specializaţi, se folosesc sistemele recco, care pot detecta şi semnalul telefonului mobil dacă zăpada căzută nu are mai mult de trei metri. În cazul în care cel dispărut are un dispozitiv recco integrat în costum, localizarea este mai uşoară şi se poate face la 5-6 metri zub zăpadă, spune Peter Veider."

Joi seara cei doi specialişti au plecat, precizând ulterior pe site-ul menţionat mai sus că "acţiunea de a recupera corpurile victimelor va fi responsabilitatea românilor". A fost ultima zi în care telefonul lui Andrei a mai sunat. Tot joi, angajaţii SRI au detectat semnalul şi au delimitat o arie de căutare care a fost restrânsă ulterior la o suprafaţă cu diametrul de 25 de metri, potrivit declaraţiilor familiei. De partea cealaltă, şeful de la Buşteni susţine că, timp de două săptămâni, ei nu au încetat căutările decât câteva zile când vremea nu a permis, sau au avut prea mulţi turişti pe care să-i supravegheze.

DISPUTE DEONTOLOGICE
După ce a devenit clar pentru toată lumea că tinerii nu mai au nici o şansă de supravieţuire, între "oamenii muntelui" s-a iscat o dispută deontologică. Pe site-ul www.alpinet.org, Radu Mititean, fost şef de echipă Salvamont şi o persoană respectată, de altfel, în rândul breslei, susţine că nu crede că este atribuţia Salvamontului să localizeze şi să recupereze trupuri neînsufleţite: "După părerea mea nu rezultă aşa ceva din legislaţia privind organizarea şi funcţionarea Salvamontului.(...) Este firesc că, dat fiind specificul zonei de acţiune, dacă Salvamontul îl găseşte pe cel căutat, dar nu mai e în viaţă, să nu îl lase acolo, ci să îl transporte până la un loc accesibil serviciilor de transport specializate pentru transport persoane decedate sau familiei celui în cauză. La fel şi să facă un anume efort – limitat – de căutare chiar şi când şansele de a fi găsită în viaţă persoana în cauză sunt ca şi nule, dar sunt şanse semnificative de a fi găsit şi recuperat trupul. Dar numai cu condiţia ca aceste acţiuni să fie fără un efort sau risc disproporţionat în acest sens şi dacă nu se reduce prin aceasta în mod semnificativ capacitatea de reacţie a Salvamontului pentru salvarea unor persoane în viaţă... Eu, cât timp am fost şef de echipă Salvamont, aş fi refuzat implicarea echipei din subordinea mea în asemenea acţiuni, de princpiu, pentru că nu eram SALVAMORT, şi nu e nici moral, nici legal să fie epuizaţi oamenii sau puşi în pericol şi nici să uzezi echipamentul şi să cheltui bani din puţinul pe care îl are Salvamontul pentru o acţiune dincolo de atribuţiile lui. Cred că Salvamontul Buşteni ar fi trebuit să renunţe demult la acţiunea de căutare şi să spună clar şi răspicat de ce anume, să nu cedeze presiunilor şi să nu facă acest precedent periculos, chiar dacă ar fi avut de înfruntat multe acuze, mai ales din partea unei largi categorii de mass-media care tratează asemenea subiecte într-un mod incalificabil din punct de vedere profesional".

În balanţă, un alt şef de Serviciu Salvamont din ţară, cu multă experienţă, precizează că "atunci când cineva moare, este o datorie morală oriunde în lume, ca tu, ca salvator, să îl cauţi, dacă factorul de risc nu îţi pune în primejdie viaţa. Pe primul loc eşti tu, echipa, şi apoi victima. Nu cred că e normal ce s-a întâmplat, ambulanţa vine dacă o chemi că ţi-a murit bunica. E cam aceeaşi situaţie. Buşteniul însă a fost şi va rămâne cea mai mare pată pe obrazul salvamontului românesc. Oameni de slabă calitate, alcool, dezorganizare. Au fost mulţi cei care au murit din cauza incompetenţei din Bucegi. Îmi este ruşine de-mi vine să intru în pământ... De multe ori eu şi mai mulţi colegi ne-am întrebat cum ajung echipele de filmare în zona de acţiune o dată cu salvamontiştii. Pe urmă am aflat cruntul adevăr. Echipele de salvare aşteaptă reporterii şi cameramanii, în loc să se concentreze la ce grijă au ei. La noi e o luptă cu minutele şi secundele. Am aflat că la un moment dat au năvălit şi jandarmii montani. Ei nu au licenţă de salvare. De ce nu au apelat la noi? Dacă ANSMR ne solicita pe noi, proştii, am fi putut trimite imediat o jumătate de echipă ultradotată cu lopeţi, piepsuri, ortovoxuri, sonde de avalanşă şi nu în ultimul rând experienţă. Dacă toate centrele de salvare ar fi trimis măcar doi oameni, situaţia ar fi fost cel mai probabil alta". În lipsa unei datorii morale, însă, legea şi regulamentele lipsă de la nivel local sau ale ANSMR  îi pun pe aceia care, din nefericire, şi-au pierdut copilul sau prietenul undeva pe munte în situaţia de a-i vedea pe cei dragi trataţi ca nişte deşeuri peste care s-a aşternut zăpada, şi le lasă o singură variantă, dezgheţul. O alternativă inacceptabilă pentru oricine ar fi pus într-o asemenea situaţie, imorală şi inumană.

Salvamontiştii cred că până acum au făcut suficient

O MÂNĂ SPALĂ PE ALTA
"Toate centrele Salvamont au un regulament de funcţionare local, noi ne ocupăm de pregătire, de atestare, organizăm stagii... ANSMR nu poate emite decât norme prin care să fie respectată acea hotărâre de guvern din 2003, nu putem interveni peste asta. Avem o procedură de salvare care se găseşte în manualul salvatorului montan, dar este doar la stadiul de recomandare, nu o putem impune. Dacă comisia stabileşte că nu au acţionat cum trebuie, putem spune că au greşit în felul în care au intervenit. Dar numai consiliul local poate impune sancţiunile, noi putem doar ridica atestatul de salvator", precizează Mircea Opriş, preşedintele ANSMR. Şeful organizaţiei este de părere că cei de la Buşteni au făcut suficient în acest caz, că au gestionat bine situaţia şi că toată acţiunea s-a lungit
chiar dacă nu mai avea nici un sens. În ceea ce priveşte celelalte forţe din cadrul altor formaţiuni Salvamont şi alţi voluntari care ar fi dorit să participe, Mircea Opriş afirmă că ANSMR s-a implicat atât cât au solicitat cei de la Buşteni.

"Doar două zile au apelat la noi. Fiecare şef de echipă gestionează situaţia cum crede el de cuviinţă. Noi nu puteam interveni peste cei de acolo dacă ei nu ne-au solicitat. Situaţia este lăsată la latitudinea şefului local, nu se poate face altfel decât print-o lege. El este angajat de primărie. Unii dintre primari se informează, ne sună, alţii consideră că se descurcă". Întrebat de cei care şi-au oferit ajutorul, şeful ANSRM susţine că au primit o singură ofertă de la cei de la Caransebeş cărora le-a spus să nu vină pentru că nu erau suficient de pregătiţi şi oricum nu se mai putea face nimic. Potrivit lui Mircea Opriş, Gheorghe Haiduc, şeful de la Buşteni, nu are un atestat de salvator montan, lucru obligatoriu prin lege pentru orice salvamontist. Dar, "şefii de formaţie nu sunt obligaţi să fie salvatori montani, dacă primăria consideră că ei sunt buni manageri. El nu are însă voie să participe la acţiuni de acest fel." Pe de altă parte, primarul Buşteniului, Savin Emanoil, întrebat de regulamentul de funcţionare la nivel local al Salvamontului ne spune că îşi aminteşte că a semnat o dată ceva referitor la asta, dar nu mai ştie exact, să-l întrebăm pe şeful de acolo. Pe final, Mircea Opriş spune că se abţine de la declaraţii în momentul în care punem problema dacă este normal ca situaţia să fie lăsată la mâna unor nespecialişti, şi precizează că organizaţia şi-a propus anul viitor să obţină transformarea HG-ului din 2003 în lege.

Dincolo de argumentele pro şi contra pe care le-am putea invoca într-un asemenea caz, dincolo de inconştienţa cu care s-au aventurat Ana Maria şi Andrei pe munte în acea zi, situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare se pot petrece mâine. Situaţii în care viaţa cuiva atârnă de un dram de noroc, dar şi de un sistem de organizare bine conturat al celor care şi-au ales să facă această meserie. Nimic nu scuză indolenţa autorităţilor şi găurile din sistemul siguranţei montane.


"Nu cred că e normal ce s-a întâmplat (...) De ce nu au apelat la noi? Dacă ANSMR ne solicita pe noi, proştii, am fi putut trimite imediat o jumătate de echipă
ultradotată cu lopeţi, piepsuri, ortovoxuri, sonde de avalanşă şi nu în ultimul rând experienţă"

Şeful unei direcţii Salvamont

"Nu e nici moral, nici legal să fie epuizaţi oamenii sau puşi în pericol şi nici să uzezi echipamentul şi să cheltuieşti bani din puţinul pe care îl are Salvamontul pentru o acţiune dincolo de atribuţiile lui"
Radu Mititean, fost şef de echipă Salvamont

×