A avut o contribuţie de netăgăduit la imaginea României în lume, prin performanţele obţinute de fetele pe care le-a avut sub aripa sa ocrotitoare, a muncit, a luptat, a avut răbdare şi a fost perseverent. Pasiunea, dăruirea, chiar renunţările spun povestea unui antrenor care a arătat lumii că se poate ajunge sus, pe primul loc, cu rigoare, disciplină şi dăruire totală.


● Jurnalul Naţional: Domnule Octavian Bellu, ce înseamnă această recunoaştere, această intrare în The International Gymnastics Hall of Fame pentru dumneavoastră, dar şi pentru România?
● Octavian Bellu: Este o onoare pentru mine să fiu invitat la Oklahoma, acolo unde se află locul de unde a pornit această idee cu Galeria celebrităţilor gimnasticii mondiale, în care bineînţeles că sunt atât Nadia Comăneci, cât şi Bart Conner. Le mulţumesc lor, şi în special directorilor din Comitetul respectiv, care au hotărât să fiu invitat în această galerie. Ei nu au făcut decât să îmi confirme, dacă vreţi, că am făcut ceva în cariera mea de antrenor. Această poziţionare nu îmi face egoul să se dilate şi nici nu mă face mai vanitos sau mai trufaş. Consider că această menţionare sau această menţiune mă onorează. Menţiune este cel mai bun cuvânt, pentru că premiile I, II şi III se dau sportivilor, antrenorii primesc menţiuni, aşa cum se întâmpla şi la şcoală. Cred că, fără a folosi cuvinte mari, sunt în această galerie ca un reprezentant al unei întregi galerii de antrenori români de mare valoare şi reprezint România. Asta este important, poate mai puţin pe mine însumi. Modul de eva­luare, pe care nu-l cunosc în detaliu, dar a ajuns să stabilească reperele pe baza cărora să fiu inclus în această galerie şi mi-a dat această posibilitate, mă face să am o stare confortabilă. Pe undeva e o recunoaştere a faptului că ţi-ai făcut treaba bine, că ţi-ai făcut meseria bine, că ai dat dovadă de perseverenţă, de răbdare, de ataşament pentru meseria respectivă şi pentru sportul respectiv. Nu pot să zic că includerea în galerie nu-mi dă o stare de spirit specială, dar cred că această mare familie a gimnasticii mondiale îşi caută în momentul de faţă nu neapărat nişte mo­dele, dar nişte persoane reprezentative, care să fie repere pentru antrenorii care vin în urma noastră, sau sportivi. Ai senzaţia că la acest edificiu care se numeşte gimnastica mondială, gimnastica românească ai pus şi tu o cărămidă şi ai avut o contribuţie care te particularizează.
Cred că reprezintă încă o contribuţie la imaginea României în lume, gimnastica fiind foarte gustată, pe întreg mapamondul. Sute de milioane de oameni urmăresc în timpul campionatelor mondiale sau jocurilor olimpice competiţiile de gimnastică. Este bine, este meritoriu pentru România, pentru mine...


ANTRENORUL RĂMÂNE ÎN UMBRĂ
● Cine este mai important, sportivul sau antrenorul, pentru că am auzit multe voci discutând aprig asupra acestui subiect?
● Întotdeauna am avut o reţinere în a aşeza pe acelaşi piedestal, dacă vorbim de statui, sportivul şi antrenorul. În lumina reflectoarelor rămâne sportivul, indiferent câte discuţii vor fi asupra acestui subiect. Este un echilibru, dar trebuie să recunoaştem că atletul, sportivul, se află permanent în lumina reflectoarelor, el primeşte medalia, el este pe podium. Antrenorul rămâne personajul din umbră. Nu aş vrea să exagerez, dar probabil, în afară de vocaţia de a antrena, am avut şi această capacitate de a comunica. Nu am fost niciodată un personaj închis în sine, cu secrete păstrate bine şi nedezvăluite nimănui. Dacă ştii să-l pui în va­loare pe cel care se află în lumina reflectoarelor, şi tu ai nişte beneficii de imagine. Să fim serioşi, cine îşi mai aduce aminte de antrenorul lui Jesse Owens sau antrenorul lui Michael Jordan, Shaquille O'Neill, chiar dacă noi, cei care suntem în domeniu, ştim?! Eu, fiind în domeniul gimnasticii, ştiu cine a fost antrenorul Svetlanei Boukinskaia sau al Olgăi Korbut, dar pentru marea masă de consumatori de media, de informaţie e greu. De aceea trebuie să îţi păstrezi această cumpătare în a te supraevalua de fiecare dată, de aceea cuvintele acestea Magicianul sau altele poate îţi dau o stare pe moment de satisfacţie, dar îţi dai seama că totuşi sportul are atâtea paradoxuri că la un moment dat nici nu ştii cine te-a lansat pe tine ca antrenor.  
Ţine mai mult, cred eu, şi de o anumită anduranţă în activitate şi o anumită constanţă în performanţă. Cred că este mai mult de apreciat o anumită constanţă pe un nivel de excelenţă, decât nişte vârfuri din acestea, nişte apariţii din când în când meteorice, care îţi dau senzaţia că ai găsit o formulă magică, dar următoarea competiţie îţi dovedeşte că de fapt nu a fost decât o performanţă conjuncturală şi cu foarte mulţi factori care au sprijinit-o. Ai atunci senzaţia aceea de neîmplinire, a eşecului, care pe unii îi animă şi îi provoacă să continue, pe alţii îi pune în situaţia să renunţe, pentru că nu şi-au văzut visul împlinit.

AM ÎNCERCAT SĂ ÎMPART SUCCESUL
● Ce credeţi despre celebrităţile care îşi schimbă atitudinea când ajung pe culmile succesului?
● Am considerat, nu neapărat ca românul care pune răul înainte, că nu ştiu totul, am învăţat şi de la cei mari, şi de la cei mici. Poate că unii care trăiesc în nişte sfere, aşa, foarte înalte nici nu s-ar fi gândit să se uite la un antrenor din Italia, Spania sau eu ştiu ce altă ţară. Eu am încercat să ţin perfomanţa la un nivel uman, să împart succesul cu cei din jurul meu, fără de care nu aş fi reuşit să obţin aceste performanţe şi să dau fiecăruia, imposibil în mod egal, ce i se cuvine. Să-i introduc în această formulă de succes cu ceea ce a adus fiecare, de la datul natural al atletului, vocaţia, talentul antrenorului, Bunul Dumnezeu, care te-a ajutat să ajungi cu copilul sănătos la competiţie, doza de noroc fără de care nu se poate obţine o performanţă şi atunci vezi că în The Hall of Fame ar trebui să fie mult mai mulţi, dar tu eşti reprezentantul lor acolo. Aceea este clipa când nu trebuie să ai orgoliul acela exacerbat, pe care unii îl au, şi care este primul pas către eşec. Este păcat să nu ai atâta minte şi să uiţi că efortul tău a fost sprijinit de foarte mulţi din jurul tău. Sportivul tău a plecat de la un club, la club a lucrat cu nişte antrenori, a mers mai departe la lotul de juniori, a lucrat cu alţi antrenori, a ajuns la lot, a lucrat cu tine, dar şi tu, într-un colectiv. Deci, trebuie să aduci acel prinos de mulţumire şi de respect şi celor care ţi l-au pregătit bine până să ajungă la momentul acela de vârf.
Eu cred că dacă eşti realist şi vezi lucrurile în complexitatea lor, dar şi aşa cum ele sunt de fapt nu poţi să-ţi pierzi minţile şi nici nu poţi să devii un senator de drept, din acela care nu mai acceptă nici critici, nici păreri, nici variante, nici soluţii.
Care consideră că numai ceea ce spune el este sfânt şi că deţine adevărul absolut şi aşa mai departe. Mulţi se pierd tocmai din cauza faptului că se schimbă după primul rezultat, după prima apreciere, după prima decoraţie, după prima includere într-un grup restrâns de personalităţi, de celebrităţi. Este destul de greu, dacă nu ai un caracter puternic, să devii celebru şi totuşi tu, în sinea ta, să fii cel mai aprig critic al propriei tale activităţi. Să găseşti de fiecare dată acolo unde toţi văd numai succes şi nerealizări, mai puţin vizibile, dar care se amplifică şi ar putea să te ducă la eşec în următoarea etapă. Antrenorul a fost mereu şi pedagog, şi psiholog, şi profesor, şi părinte, şi medic. A îmbinat în activitatea lui de zi cu zi în sală abilităţi şi mai multe discipline.


DATE PERSONALE
Cel mai de succes antrenor din lume s-a născut la Ploieşti, la 17 februarie 1951, şi este absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) promoţia 1974, specializarea gimnastică. Octavian Bellu a practicat atletism, baschet şi volei, iar cariera de antrenor a început-o la Clubul Sportiv "Petrolul" din Ploieşti.


Criterii International Gymnastics Hall of Fame
Sunt criterii severe în a selecţiona sportivii şi antrenorii. Aceştia trebuie să aibă un număr de medalii olimpice, o activitate îndelungată, de peste 20-30 de ani, şi cu performanţe cu vizibilitate, titluri olimpice pe echipe, individuale. Această perseverenţă în excelenţă, pe parcursul a două-trei decenii, duce la rezultate de mare valoare. Nu mai surprinde pe ni­meni faptul că Octavian Bellu a fost invitat să intre în Cea mai prestigioasă galerie a personalităţilor din gimnastică. Propu­nerile sunt făcute de federaţiile naţionale, iar nominalizările sunt la două categorii: activitate strict sportivă şi influenţă în dezvoltarea acestui sport. Festivitatea de decernare a distinc­ţiei are loc anual, în Oklahoma City şi Las Vegas, iar ceremoniile se întind pe durata unei săptămâni. Olga Korbut a fost pri­ma acceptată, în 1988. Nadia a primit această onoare în 1993, iar soţul ei, Bart Conner, în 1997, la fel şi Bela Karolyi. În The International Gymnastics Hall of Fame se mai regăsesc şi Kati Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001) şi Daniela Silivaş (2002). La 30 mai vor intra în această galerie Octavian Bellu, Dominique Dawes, gimnastă SUA (1990-1996), Viktor Chu­ka­rin, gimnast Ucraina (1952-1956), Elvira Saadi, gimnastă Uzbe­kistan (1972-1976), Vitali Scherbo, gimnast Belarus (1992-1996).