x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Patriarhul Teoctist, portret din amintiri

Patriarhul Teoctist, portret din amintiri

de Daniela Cârlea Şontică    |    30 Iul 2008   •   00:00
Patriarhul Teoctist, portret din amintiri

IN MEMORIAM ● Un an de la plecarea dintre noi a Inaltului ierarh
Astazi se implineste un an de cind cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Parintele Teoctist, a plecat la Domnul. Despre el am putea spune multe lucruri, dar vom incerca sa-i facem un portret din amintirile a doi dintre oamenii care l-au cunoscut de aproape.

IN MEMORIAM ● Un an de la plecarea dintre noi a Înaltului ierarh
Astăzi se împlineşte un an de cînd cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Teoctist, a plecat la Domnul. Despre el am putea spune multe lucruri, dar vom încerca să-i facem un portret din amintirile a doi dintre oamenii care l-au cunoscut de aproape.

Prezenţa luminoasă a bătrînului Patriarh Teoctist este evocată de preoţii Bogdan Dedu de la Biserica Schitul Măgureanu şi de Bogdan Teleanu de la Biserica Foişor din Capitală. Primul i-a fost consilier, al doilea l-a cunoscut din postura de angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.  

TELEFONUL. Preotul Bogdan Dedu a fost consilier patriarhal în ultimele şase luni de viaţă ale Părintelui Teoctist, mai concret, şef de cabinet, deşi el crede că ar fi prea mult să spună astfel. Pe atunci era doar proaspăt doctor în teologie şi secretar de redacţie la revista Studii Teologice. Avusese ocazia să-l cunoască personal pe patriarh, pentru că la apariţia unui nou număr al publicaţiei amintite avea datoria să i-o prezinte. "În ianuarie 2007 m-am pomenit cu un telefon de la Patriarhie, la telefon era chiar Patriarhul Teoctist, care mi-a cerut să merg pînă la el!", povesteşte pr. Bogdan. "M-a invitat în cabinet şi mi-a spus că ar vrea  să mă angajeze pe postul de consilier patriarhal. Sigur, pentru mine a fost o surpriză mare... L-am rugat să-mi lase puţin timp de gîndire, pentru că este o hotărîre importantă, şi peste vreo săptămînă m-am dus din nou la el. «Preafericirea Voastră, primesc cu bucurie!». «Atunci, şi eu te îmbrăţişez cu bucurie», şi chiar m-a îmbrăţişat... Aşa am devenit consilier patriarhal..."

SONERIA. Părintele Bogdan Dedu avea biroul chiar lîngă cel al patriarhului. "Ştiam cînd intra în cabinet, pentru că avea o sonerie acolo şi suna. Eu şi colegul meu, părintele Iordache, mergeam la dumnealui şi îi prezentam problemele zilei, discutam ce este de făcut în ziua respectivă." Fostul consilier patriarhal povesteşte: "Patriarhul Teoctist era o prezenţă luminoasă, dar, dacă mă gîndesc mai bine, cred că era un om foarte generos. Dăruia cu multă lejeritate, oricine venea la el – rare erau excepţiile – primea ceva: o carte cu dedicaţie sau o iconiţă ori altceva... Am avut şansa de a sta la masă cu el de cîteva ori. În vreme ce el mînca foarte puţin, pe ceilalţi meseni îi îmbia mereu să mai ia. M-a uimit şi marea lui grijă faţă de cei angajaţi la Patriarhie, faţă de familiile lor. Dacă aveai o problemă, nici nu se punea în discuţie să nu te ajute, să nu te lase să rezolvi. Apoi a fost o surpriză pentru mine să văd că la ziua lui, din multele flori pe care le primea dăruia angajaţilor. La sfîrşitul programului, toţi plecau cu buchete pentru soţii. Ştia să preţuiască familia colaboratorului său. Chiar dacă certa sau mustra vreodată, el făcea asta părinteşte. Mi s-a întîmplat odată să uit să îi prezint o lucrare la timp. Mă gîndeam că pot s-o fac fără să-i atrag atenţia că era mai veche, dar m-am gîndit că este firesc să îi spun. «Preafericirea Voastră, uitaţi lucrarea aceasta, dar să ştiţi că am uitat de ea, a apărut mai de mult». Nu m-a certat, mi-a spus doar să am grijă să fac lucrurile la timp."

SURPRIZE. Aflăm că Patriarhului Teoctist îi plăceau surprizele. Mai bine zis, îi plăcea să facă surprize plăcute. "Înainte de Paşti, cînd noi pregăteam pentru expediere plicurile cu pastoralele lui tipărite, venea şi verifica dacă există cutare sau cutare nume acolo. La un moment dat vede plicul către o rudă de-a lui mai săracă din satul natal. Scoate o sută de lei noi şi o introduce înăuntru. Pe urmă în alt plic, pentru o rudă şi mai săracă, îl văd că pune două sute de lei noi, pune una în pastorală şi una în afara ei. Eu, crezînd că a greşit, am vrut să îl ajut să le pună la un loc, dar el mi-a zis: «Nu, lasă aşa, că întîi descoperă una şi se bucură, apoi, cînd o descoperă şi pe cealaltă, se bucură şi mai mult»."

Părintele Dedu îşi aminteşte că îi plăcea foarte mult să stea lîngă el cînd acesta lucra. Intra în cabinet şi nu îndrăznea să îl deranjeze. "Stăteam în spatele lui în tăcere, îl vedeam aplecat acolo, mă bucura mult să stau lîngă el. Inspira o anume pace prezenţa lui şi n-aş fi plecat de lîngă el. Uneori, şi n-am fost singurul care a constatat aceasta, aveam impresia că îţi citeşte gîndurile, parcă ştia ce gîndeşti." Părintele Bogdan Dedu se simte privilegiat că a avut un astfel de şef de la care a învăţat multe şi şi-ar fi dorit ca el să mai fie încă în viaţă, pentru a-i fi în preajmă.

ÎN MULŢIME. Un alt om care îl vedea des pe patriarhul care ne-a părăsit vara trecută este preotul Teleanu. Prin natura postului său de la Biroul de Presă al Patriarhiei îl vedea în ultima perioadă aproape zilnic. Uitîndu-se în urmă, preotul Bogdan Teleanu spune că abia acum îşi dă seama că, în ultimele luni de viaţă, patriarhul suferea fizic. "Muncea, deşi suferea în tăcere în ultima perioadă, dar respecta acelaşi program pe care şi l-a impus de-a lungul anilor. Cred că strîngea din dinţi şi încerca să ducă la capăt ceea ce şi-a propus." Dacă ar fi să îl definească în puţine cuvinte, l-ar numi "patriarhul unităţii şi continuităţii".

Înaltul ierarh avea un respect deosebit pentru familie, iar preotul Bogdan Teleanu avea să constate acest adevăr: "Cînd mi-am susţinut doctoratul a venit şi mama la Bucureşti. Şi, aflînd părintele Patriarh că este prezentă mama mea alături, în Biroul de Presă, ne-a invitat la el pe amîndoi. I-a acordat mamei mele, o persoană modestă, venită de la ţară, aceeaşi consideraţie pe care o acorda diplomaţilor sau ambasadorilor. Lucrul acesta m-a uimit şi
m-a marcat profund".

Pentru că l-a cunoscut şi prin prisma relaţiei pe care o avea cu presa, preotul Teleanu a văzut în părintele Teoctist "un patriarh care trăia în mijlocul mulţimii. Îi sfătuia şi pe ierarhii tineri să nu treacă repede printre oameni, ci să stea de vorbă cu ei, să le strîngă mîinile, să le simtă pulsul. Nu fugea de presă, dar puţini oameni de presă au reuşit să dialogheze cu el aşa cum şi-ar fi dorit". Crede că Patriarhul Teoctist a fost un om "deasupra timpului său".

Ceea ce i se pare azi uimitor este că părintele Teoctist a ştiut să fie şi apropiat şi distant în acelaşi timp. "Fiecare credea că este omul patriarhului, dar de fapt nu era nici unul", spune preotul Bogdan Teleanu. Încă nu s-a obişnuit cu lipsa bătrînului îmbrăcat în straie albe: "De cîte ori îi văd chipul în cîte un tablou prin reşedinţa patriarhală vărs o lacrimă pentru el... Pentru mine încă e prezent. Ori el e prezent, ori eu am rămas în trecut, nu-mi dau seama...".

Biografie

Teoctist (Toader) Arăpaşu, născut la Tocileni, judeţul Botoşani, la 7 februarie 1915, a murit la 30 iulie 2007 la Bucureşti şi a fost patriarhul României între 1986 şi 2007. A fost al zecelea din cei 11 copii ai lui Dumitru şi ai Marghioalei Arăpaşu. A intrat în monahism la 13 ani la Schitul Sihăstria Voronei, a făcut studii teologice la seminarele mănăstirilor Neamţ şi Cernica, iar mai tîrziu la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În 1950 a fost ales Episcop Vicar Patriarhal. A fost pe rînd episcop al Aradului, al Oradiei, dar şi Mitropolit al Olteniei, locţiitor al Mitropolitului Ardealului şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Citiţi şi: "Am mers de-a dreptul"

 


×