Bucuresti
KITSCH LA DRUMUL MARE
Piticul cocalar caută pitică piţipoancă
Jurnalul foto
Piticii de grădină sunt pretutindeni. În chip de bucătari, tâmplari sau acordeonişti, pictaţi în culori intense, astfel încât să-ţi fure sigur privirea, “înfrumuseţează” grădinile caselor şi curţile interioare ale restaurantelor
Pentru cei care visează la a-l găsi pe Moş Crăciun şi a i se aşeza în braţe, şoptindu-i sublim la ureche ce vor să găsească sub brad, există Laponia. Mica Sirenă stă goală şi nestingherită prin Danermarca, iar Mickey Mouse se joacă la Disneyland.
Dar ţara piticilor, adevărata ţară a piticilor este România noastră mică, acest tărâm de vis, carpato-danubiano-pontic, care nu e doar locul unde legenda spune că s-a născut şi s-a hrănit Dracula, ci mai nou a devenit un soi de leagăn al piticilor. Facem o paranteză cu piticul porno, fiindcă lucrurile par a se lega.
Sau piticii porno (căci sunt mai mulţi, se copiază între ei), care fac "cinste" ţării în care trăiesc. Piticul porno este un specimen biped, cu zâmbet larg şi mânuţe mici, care atunci când se întâmplă să fie invitat la vreo televiziune se agaţă de prima bară pe care o găseşte (aş fi zis scaun, dar efortul de a se ridica pe un scaun e prea mare) şi se mişcă lasciv pe ritmuri provocatoare sau pe vocea prezentatorului. Oricum, tot aia e.
Piticul porno se înscrie de fapt în mişcarea porno televizată din România, după Simonici Senzuale şi Aline care trag la plug. Curent artistic la care de-a lungul timpului au aderat şi alte personaje ca eleva şi elevul porno, judecătoarea porno, profesoara porno, poliţista porno ş.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d., că în curând vom ajunge la lebăda porno din Cişmigiu şi carasul porno din lacul Pantelimon.
VARIANTA DE GRĂDINĂ
Ca urmare, am putea crede că locuitorii acestei ţări, fascinaţi de piticii celebri menţionaţi mai sus şi din dorinţa de a-i onora cumva, şi-ar fi achiziţionat variantele lor de grădină şi apartament, dar, din nefericire, nici măcar acesta nu este motivul principal pentru care România a devenit ţara piticilor şi mai precis parcul de distracţie al kitschului. Care este atunci? Nu se ştie exact. Încă pendulăm între răzbunarea pe patrie şi pasiunea pentru prost-gust.
Cert e că piticii de grădină sunt pretutindeni. În chip de bucătari, tâmplari sau acordeonişti, pictaţi în culori intense, astfel încât să-ţi fure sigur privirea (la propriu), "înfrumuseţează" grădinile caselor şi curţile interioare ale restaurantelor. Şi da, de cele mai multe ori, proprietarii, dintr-un exces de... stil, au grijă să-şi asorteze şi faţadele locuinţelor cu nuanţele de pe căciulile piticilor (de obicei, portocaliu aprins, roşu coral sau turcoaz).
PREMONIŢIA FRAŢILOR GRIMM
Când Walt Disney a creat lungmetrajul de animaţie "Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici", nu s-a gândit că la un moment dat va veni vremea în care va fi transformat într-un film porno, la fel cum probabil nici Fraţii Grimm când au scris povestea n-ar fi crezut că micuţele lor personaje vor decora şi grădinile secolului al XIX-lea.
Asta pentru că oamenii care "stau la curte", majoritatea având ca al doilea cămin restaurantele din Dorobanţi, preferă să-şi accesorizeze peluzele artificiale cu pitici zâmbăreţi, care să stea eventual la umbra unui palmier de plastic.
Şi cum un singur pitic nu e suficient ca să-şi demonstreze superioritatea în faţa vecinilor, comandă trei, lipiţi unul de altul, sau chiar pe toţi şapte, cărora le alătură o Albă-ca-Zăpada de juma' de metru, pentru ca seara, la lumina romantică a lunii, să fumeze un trabuc şi, scrumând în iarbă, să-şi admire splendidele "opere de artă". Iar cum grădinile uneori sunt neîncăpătoare, piticii îşi fac loc şi în holurile caselor, urând oaspeţilor "bun-venit" fix de după uşă.
Şi Doamne fereşte să-i urăşti sau să te înspăimânte, aşa cum de exemplu unele fiinţe umane sunt înspăimântate de clovni. Nuuuuuu.
Piticii odată observaţi (şi după cum spuneam e imposibil să se întâmple altfel), ei trebuie admiraţi şi mângâiaţi pe cap. Trebuie să-i zâmbeşti larg şi să-l feliciţi pe deţinător, care se comportă precum un copil când primeşte primul câine din viaţa sa.
Un pitic cere de obicei la fel de multe ovaţii precum un Picasso, pentru că, nu-i aşa, eşti nimeni fără "unu' mic". Cum să trăieşti în ditamai cartieru' rezidenţial, să fii un ilustru necunoscut, cu statut de VIP şi cu dosar în ziarele de scandal şi să n-ai pitic în grădină, care să fie aşezat exact în locul unde trebuia să existe o fosă septică şi să fie stropit cu noroi de fiecare dată când plouă?
Sau piticii porno (căci sunt mai mulţi, se copiază între ei), care fac "cinste" ţării în care trăiesc. Piticul porno este un specimen biped, cu zâmbet larg şi mânuţe mici, care atunci când se întâmplă să fie invitat la vreo televiziune se agaţă de prima bară pe care o găseşte (aş fi zis scaun, dar efortul de a se ridica pe un scaun e prea mare) şi se mişcă lasciv pe ritmuri provocatoare sau pe vocea prezentatorului. Oricum, tot aia e.
Piticul porno se înscrie de fapt în mişcarea porno televizată din România, după Simonici Senzuale şi Aline care trag la plug. Curent artistic la care de-a lungul timpului au aderat şi alte personaje ca eleva şi elevul porno, judecătoarea porno, profesoara porno, poliţista porno ş.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d., că în curând vom ajunge la lebăda porno din Cişmigiu şi carasul porno din lacul Pantelimon.
VARIANTA DE GRĂDINĂ
Ca urmare, am putea crede că locuitorii acestei ţări, fascinaţi de piticii celebri menţionaţi mai sus şi din dorinţa de a-i onora cumva, şi-ar fi achiziţionat variantele lor de grădină şi apartament, dar, din nefericire, nici măcar acesta nu este motivul principal pentru care România a devenit ţara piticilor şi mai precis parcul de distracţie al kitschului. Care este atunci? Nu se ştie exact. Încă pendulăm între răzbunarea pe patrie şi pasiunea pentru prost-gust.
Cert e că piticii de grădină sunt pretutindeni. În chip de bucătari, tâmplari sau acordeonişti, pictaţi în culori intense, astfel încât să-ţi fure sigur privirea (la propriu), "înfrumuseţează" grădinile caselor şi curţile interioare ale restaurantelor. Şi da, de cele mai multe ori, proprietarii, dintr-un exces de... stil, au grijă să-şi asorteze şi faţadele locuinţelor cu nuanţele de pe căciulile piticilor (de obicei, portocaliu aprins, roşu coral sau turcoaz).
PREMONIŢIA FRAŢILOR GRIMM
Când Walt Disney a creat lungmetrajul de animaţie "Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici", nu s-a gândit că la un moment dat va veni vremea în care va fi transformat într-un film porno, la fel cum probabil nici Fraţii Grimm când au scris povestea n-ar fi crezut că micuţele lor personaje vor decora şi grădinile secolului al XIX-lea.
Asta pentru că oamenii care "stau la curte", majoritatea având ca al doilea cămin restaurantele din Dorobanţi, preferă să-şi accesorizeze peluzele artificiale cu pitici zâmbăreţi, care să stea eventual la umbra unui palmier de plastic.
Şi cum un singur pitic nu e suficient ca să-şi demonstreze superioritatea în faţa vecinilor, comandă trei, lipiţi unul de altul, sau chiar pe toţi şapte, cărora le alătură o Albă-ca-Zăpada de juma' de metru, pentru ca seara, la lumina romantică a lunii, să fumeze un trabuc şi, scrumând în iarbă, să-şi admire splendidele "opere de artă". Iar cum grădinile uneori sunt neîncăpătoare, piticii îşi fac loc şi în holurile caselor, urând oaspeţilor "bun-venit" fix de după uşă.
Şi Doamne fereşte să-i urăşti sau să te înspăimânte, aşa cum de exemplu unele fiinţe umane sunt înspăimântate de clovni. Nuuuuuu.
Piticii odată observaţi (şi după cum spuneam e imposibil să se întâmple altfel), ei trebuie admiraţi şi mângâiaţi pe cap. Trebuie să-i zâmbeşti larg şi să-l feliciţi pe deţinător, care se comportă precum un copil când primeşte primul câine din viaţa sa.
Un pitic cere de obicei la fel de multe ovaţii precum un Picasso, pentru că, nu-i aşa, eşti nimeni fără "unu' mic". Cum să trăieşti în ditamai cartieru' rezidenţial, să fii un ilustru necunoscut, cu statut de VIP şi cu dosar în ziarele de scandal şi să n-ai pitic în grădină, care să fie aşezat exact în locul unde trebuia să existe o fosă septică şi să fie stropit cu noroi de fiecare dată când plouă?
ACUM IN JURNALUL.RO
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
Din redactia " TACO BELL DE LA ET 9" melcul
JALNIC ARTICOL.