AMNEZII ŞI PISTE FALSE
Andreea a dispărut în seara zilei de 15 decembrie 2005. S-a dus să facă cumpărături la un supermarket aflat la câţiva zeci de metri de blocul în care locuia. Fata a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale magazinului, cum cumpăra exact ceea ce îi ceruse mama: patru sticle cu apă minerală, o duzină de chibrituri, o cutie cu smântână şi un caiet. Acolo s-a întâlnit cu doi copii, prieteni de-ai ei, cu care s-a jucat câteva minute în zăpada din faţa magazinului, după care s-a îndreptat spre casă. N-a mai ajuns. Mama s-a alarmat la douăzeci de minute de la plecarea Andreei şi s-a dus în căutarea ei. Pentru că nu a găsit-o, a sunat la 112. Timp de câteva luni, poliţiştii au scotocit oraşul şi împrejurimile. Coordonatorii anchetei credeau, chiar şi la jumătate de an de la dispariţie, că e posibil ca fata să fi fugit de acasă. Deşi nu reuşiseră nici măcar să găsească plasa cu cumpărături în care Andreea avea, repetăm, patru sticle pline de apă. Ce copil ar fi fugit în lume cu o sacoşă grea şi zgomotoasă? “Parcă a intrat în pământ”, i-au tot spus, de atunci încoace, poliţiştii Ioanei Munteanu, mama Andreei.

După 9 luni de zile de la dispariţie, ea a venit cu informaţia care a întors cursul cercetărilor. Atunci a aflat Ioana Munteanu că există cineva care a mers, în acea seară, o bucată din drumul spre casă împreună cu fetiţa. Teoretic, era ultima persoană care o văzuse în viaţă pe Andreea. Şi care, până în acel moment, tăcuse. Era prieten cu mama Andreei. Era şi este poliţist. “Atunci, imediat după dispariţie, conducerea Poliţiei a făcut o şedinţă în care s-a prelucrat cazul şi le-a cerut tuturor ofiţerilor să facă investigaţii şi cine are ceva date să le spună. El a tăcut din gură. După aia s-a aflat că el a avut un concubinaj cu mama fetei şi că, după ce femeia s-a măritat cu un ofiţer de armată, el mai ţinea legătura cu ea, se mai sunau. Şi l-am întrebat – de ce n-ai spus că ai avut relaţii, că o cunoşti pe fetiţă, că ai umblat în familie, că vă mai întâlneaţi? A dat o explicaţie care n-are nici un sens – «N-am vrut să ştie conducerea Poliţiei că eu am relaţii cu părinţi ai căror copii sunt dispăruţi»“, spune Dan Petru, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Târgu Mureş, cel care coordonează ancheta.

Din câte i-a povestit mamei, în seara dispariţiei suspectul s-a întâlnit cu Andreea pe trotuarul din faţa magazinului, în timp ce fata aştepta să traverseze. S-a oferit să o ajute să ajungă pe celălalt trotuar, în siguranţă. Pentru că afară era frig şi ea era îmbrăcată subţire, doar în nişte pantaloni de trening, fără căciulă pe cap şi cu nişte adidaşi în picioare, fetiţa probabil că a ales drumul cel mai scurt ca să ajungă acasă. Şi cel mai puţin circulat – prin spatele blocului, pe lângă nişte garaje. În dreptul acestora, suspectul susţine că s-a despărţit de ea şi că a luat-o pe aleea care ducea înspre blocul lui. Locuia în apropiere, dincolo de parc. De aici şi până la scara ei, Andreea mai avea de parcurs cel mult 50 de metri. Nu există nici un martor care să fi văzut fetiţa pe această ultimă bucată de drum. Mai mult, suspectul povesteşte că, în timp ce se îndepărta de fată, a auzit portiera unei maşini trântită cu putere. Zice că s-a întors, a văzut o maşină demarând în trombă, iar Andreea nu mai era acolo. Nu s-a îngrijorat, i-a povestit el mamei mai târziu, “flerul” i-a spus că fata poate a fost luată de nişte prieteni de familie şi dusă acasă. Mama îşi mai aduce aminte că în noaptea în care a dispărut Andreea l-a sunat să-i spună că nu o mai găseşte pe fată. “Stai liniştită, nu s-a întâmplat nimic”, ar fi replicat el. Au trecut 3 ani

de atunci şi numai lui îi este (deocamdată) bine...

SCOTOCIND ÎN APE LIMPEZIA
doua zi după ce a dispărut Andreea, suspectul a plecat în concediu. În septembrie 2006, supus la testul poligraf, suspectul l-a picat. Şi, de atunci, încă de două ori! Ultimele informaţii importante din anchetă datează din luna noiembrie 2007. “După ultimul test poligraf, l-am audiat şi l-am întrebat ce crede el că s-a întâmplat cu Simona. Mi-a spus o variantă posibilă, că a fost trimisă de părinţi la cumpărături, i s-a spus ce să cumpere, i s-a dat o bancnotă de un milion de lei vechi. Zice – «Fie a cumpărat mai mult decât i-au cerut părinţii şi n-a adus restul, fie fetiţa, când a ieşit din magazin, s-a bătut cu zăpadă cu nişte copii şi a pierdut diferenţa. Pe acest considerent, că n-a adus întreaga sumă sau n-a dat restul deloc, părinţii au luat-o la bătaie. Şi, în timp ce o băteau părinţii, a murit accidental. Deci, nu moartă de bătaie. Accidental. S-a dezechilibrat, a căzut cu capul de ceva, de podea şi a murit». Şi atunci, i-am zis eu, întrebarea firească ar fi următoarea – unde ar putea fi cadavrul? Iar el a zis – «În Lacul Frumoasa, de lângă Miercurea-Ciuc». Acest lac e la 16 km de Miercurea-Ciuc, e un lac de acumulare ce alimentează cu apă potabilă municipiul Miercurea-Ciuc. Întrebându-l de ce nu mi-a spus niciodată că bănuieşte asta, a zis – «Acuma mi-am amintit»“, relatează procurorul general Dan Petru.

Şi uite-aşa, plecând de la premisa că suspectul are mustrări de conştiinţă suprapuse peste o clipă de sinceritate, lacul a devenit următoarea prioritate a procurorului. S-a dus la Miercurea-Ciuc, l-a văzut şi spune că şi-a dat seama cam pe unde ar fi putut fi aruncat un cadavru: “Lacul are nu ştiu câte zeci de hectare, este pe drumul care duce spre Moldova şi, în dreptul lacului, pe marginea şoselei, e o pantă împădurită. Şi atunci foarte bine te puteai opri cu maşina pe marginea drumului, intrai în zona aia de 5-6 metri de copaci, nu te vedea nimeni să arunci ceva în apă. Că, în rest, lacul este liber. Iar acolo este paznic în permanenţă, pentru că e apa potabilă. Te vedea cineva dacă te duceai pe părţile libere, dacă treceai cu ceva în spate. Şi atunci am zis să exploatăm partea aia”.

Dar abia în vara acestui an a ajuns să încerce “exploatarea”. S-a gândit că atunci e apa mai limpede... Surprinzător, n-a apelat nici la scafandri ISU, nici la cei ai Jandarmeriei. “Că n-am vrut nici să... să mai antrenez cheltuieli, la ISU sau... Să vină, să plătesc ce trebuie şi să nu vadă nimica... Că, dacă nu era apa limpede, n-avea nici un rost.” Aşa că a apelat la colegi care aveau brevete şi echipamente de scafandri – un tehnician criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi un alt coleg al acestuia. “Dar atunci când am fost, în vară, am avut ghinionul că a fost o perioadă foarte ploioasă, când au fost şi inundaţiile alea în Moldova. Şi din cauza asta, vreo 2-3 metri de mal era foarte tulbure apa, nu se vedea nimic”, povesteşte procurorul. Abia în octombrie 2008, la a doua încercare pe care a făcut-o cu aceiaşi scafandri, procurorul şi-a dat seama că are nevoie de forţe mai numeroase: “În octombrie a fost apa mai limpede... Numai că acuma, când s-a văzut ceva, mi-am dat seama că e foarte greu, pentru că acolo a fost pădure şi erau numai cioturi de copaci tăiaţi. Deci nu e un mal lin. Şi asta însemna să bagi scafandrii după fiecare copac... E greu... Şi mi-am dat seama că îmi trebuie mulţi oameni”. În prezent, o adresă la ISU, pentru a solicita serviciile scafandrilor profesionişti, e deja tardivă. La Miercurea-Ciuc temperatura a scăzut sub 0 grade Celsius încă de la începutul lui noiembrie. “Acuma lacul deja e îngheţat... Miercurea-Ciuc e polul frigului... Lacul are vreo 8 metri adâncime şi nu pot risca... Oricum, nu cred să se schimbe datele problemei, aşa că... la primăvară...”, spune optimist procurorul general. Cu alte cuvinte, dacă e un cadavru în lac, nimeni n-o să-l scoată până când vine căldura. Ce contează că s-a irosit un an de anchetă? Ce contează un suflet de copil? Dar un criminal în libertate, dacă Andreea a fost ucisă?

PATRU VERSIUNI DESPRE ACELAŞI DRUM
De când a dispărut Andreea, principalul suspect şi-a întemeiat o familie, a scăpat de chirie şi şi-a luat o casă. Îşi vede de viaţa lui. Am încercat să stăm de vorbă cu el şi l-am vizitat la adresa pe care şi-o trecuse în declaraţia de avere (publică, pe internet). Ne-a deschis uşa de la intrarea în bloc şi ne-a aşteptat în faţa uşii apartamentului. Un bărbat de statură medie, cu o faţă comună. O freză într-o parte, de băiat cuminte, ochi deschişi la culoare şi două gantere mari în holul casei. A fost foarte surprins să afle cine suntem, dar nu ne-a întrebat nici un moment de unde îl cunoaştem. Sau de ce am venit la uşa lui. Pe durata scurtului dialog, a abordat o postură de om sigur pe el. Ne-a privit tot timpul în ochi, cu o mână sprijinită de balustrada scării şi cu cealaltă proptită în şold. “Sunteţi printre ultimele persoane care au văzut-o pe Andreea în seara dispariţiei...”. A fost din nou suprins, însă a răspuns afirmativ. “Aţi mers cu ea o parte din drumul până acasă.” “Nu, nu. N-am mers nici o parte din drum cu ea. Ne-am întâlnit la magazin, eu intram, ea ieşea, şi i-am ţinut uşa. Apoi, m-am dus la cizmărie, să văd dacă mai e deschis. Era cineva înăuntru, dar uşa era încuiată, iar persoana mi-a făcut semn că a închis.” “Şi, de acolo, aţi mai văzut-o pe Andreea?” “N-am ce să vă mai spun”, a repetat el de câteva ori. Apoi a intrat în casă.

În timpul audierilor de la Parchet, şi-a tot schimbat declaraţiile. Variază exact povestea bucăţii de drum pe care a mers împreună cu fetiţa. Prima dată a spus că doar a trecut-o strada, apoi, că au mers puţin, după, a revenit şi a spus că dus-o până la garaje. Varianta pe care ne-a spus-o nouă e cea de-a patra în şirul versiunilor lui...

Uneori, principalul suspect se întâlneşte întâmplător prin oraş cu Ioana Munteanu. Locuiesc şi acum în acelaşi cartier. Se salută, vorbesc, dar niciodată despre caz. Dacă ea încearcă să aducă vorba, el îi spune “o să fie bine, o să fie bine” şi pleacă grăbit.

CUM TRAG JIGODIILE LA NECAZ
Ancheta bate pasul pe loc. Când sunt indicii, nu sunt scafandri. Când e cald afară, nu e apa limpede.... Mama Andreei spune că nu mai ştie nimic despre mersul cercetărilor. “Mă mai întâlnesc la biserică cu domnul Moldovan, când merg cu fetele. Dar doar ne salutăm...”, povesteşte ea. Comisarul-şef Moldovan spune că, atunci când o vede pe Ioana Munteanu la biserică, îşi dă seama că “asta i se putea întâmpla oricăruia dintre noi. Doamne fereşte!”. Ultima dată, Ioana a ajuns la poliţie după ce a primit vizita unui necunoscut. “A venit un tip la uşă acum o săptămână, dar fata care stă cu cele mici nu i-a deschis. Tocmai ce îi spusesem cu o seară înainte să nu deschidă uşa la nimeni. A ieşit vecinul şi străinul i-a arătat nişte poze de pe net cu Andreea. Şi a zis că o are pe Andreea, că a găsit-o în Ungaria şi stă la el de trei zile. Voia să vorbească cu părinţii. Apoi s-a mai întâlnit cu o vecină, care i-a dat mai multe amănunte, că şi soră-mea stă aici, i-a spus şi numele lui cumnatu-meu şi că lucrează la penitenciar. Probabil că străinul voia să ceară ceva bani, că i-a spus vecinei «Stai pe-aproape, că după-amiază o să primeşti o recompensă». Apoi, ăsta s-a dus la penitenciar să întrebe de cumnată-miu, dar i-au spus că este în concediu. Şi a dispărut, n-a mai venit deloc, s-o fi speriat. Cumnată-miu s-a dus la penitenciar, s-a interesat cine l-a căutat şi colegii lui i-au spus că e unul care a fost deţinut acolo. Apoi au fost la poliţie şi, din descrieri, l-au identificat. Că e unul care de obicei se ocupă de înşelăciuni, că de-aia a şi fost închis. Şi ne-au dat o poză de-a lui, să o vadă fetele şi să nu-i deschidă. E unul din Ditrău, îi spune «căpitanul». Dar de atunci n-a mai venit”, povesteşte Ioana Munteanu.

De ce sufletul unui copil nu are miză

Avea 9 ani când a dispărut. Ochii mari şi căprui şi un scris caligrafic. Nu şi-a făcut vacanţa în Dubai, ci la bunicii din comuna Palanca. Ei o aşteaptă încă şi li se pare că o aud cum îi strigă. Nu i-au strâns nici jucăriile din şopron. Au trecut 3 ani zadarnici pentru un suflet de copil. Dispariţia Andreei nu e în deschiderea buletinelor de ştiri, nu e pe prima pagină a ziarelor. Soarta unui copil nu aduce rating. Sufletul unui copil nu are miză. Singurul lac în care e posibil să fi fost aruncată – dacă suspectul nu ar avea interesul să arunce ancheta pe o pistă falsă, cum a făcut-o de atâtea ori – a rămas netulburat. Să nu se cheltuie banii... Să nu deranjăm scafandrii. Găsirea unui copil nu merită atâta consideraţie. Pe elucidarea cazului ei nu s-au pus recompense de zecii de mii de euro. Ea n-a botezat prăjituri şi nici n-a devenit nume de pensiune. Ea e doar Simon Andreea Simona, o fetiţă plecată să cumpere chibrituri, care n-a mai ajuns niciodată acasă. După ea n-au scotocit jandarmii munţi şi văi luni la rând. Pentru un copil care nu apare la ştiri? Să fim serioşi...

Suspectul are un profil cunoscut: un poliţist, sigur pe el în aparenţă, dar vulnerabil în realitate. Nici el nu apare la televizor. Numele lui nu urlă din ziare.

Nu i-l dăm nici acum, la mai bine de doi ani de când l-am aflat, din respect pentru prezumţia de nevinovăţie, şi nu pentru el. Pe noi, nu el ne interesează, ci sufletul acestei fetiţe. Pentru noi, Andreea contează!

 

Istoricul cazului

15 DECEMBRIE 2005. La ora 18:55, Andreea merge la supermarket cu o bancnotă de un milion de lei şi cumpară exact ce-i ceruse mama. La ora 19:01, camerele de supraveghere ale magazinului o surprind pe fată înăuntru. Pe bonul de casă e trecută ora 19:05. Iese din magazin şi, preţ de câteva minute, afară, se joacă cu doi colegi de-ai ei. Apoi, se desparte de ei şi o ia spre casă. Până la bloc făcea 4-5 minute de mers pe jos. În jurul orelor 20:00 a fost sesizată dispariţia, telefonic, la Poliţie. În prima seară au venit cei de la Poliţia Municipiului Harghita.

16 DECEMBRIE 2005. Cazul e preluat de IPJ Harghita, iar dispariţia – mediatizată. O elevă susţine că ar fi observat-o din autobuz pe Andreea, pe B-dul Frăţiei din Miercurea-Ciuc, aproape de locul unde a fost văzută ultima oară. Oraşul este împânzit cu afişe.

17 DECEMBRIE 2005. Un bărbat susţine că, în jurul orelor 12:30, ar fi zărit-o pe Andreea cerşind într-un fast-food din incinta gării din Braşov.

19 DECEMBRIE 2005. Doi colegi de şcoală ai Andreei semnalează prezenţa acesteia tot pe B-dul Frăţiei din Miercurea-Ciuc. Era ora 20:05.

30 DECEMBRIE 2005. Dimineaţa, conform Rompres, poliţiştii încep căutările cu doi câini dresaţi în găsirea cadavrelor. Apare ipoteza că Andreea nu mai e în viaţă. Se caută în beciurile, subsolurile şi pivniţele din oraş, în reţeaua de canalizare şi la groapa de gunoi a oraşului. Peste 150 de jandarmi fac scotociri în pădurile din apropierea oraşului.

IANUARIE 2006. Se continuă căutările, cu câini de urmă, în cimitir şi în spatele Muzeului de Istorie. La IPJ Harghita sosesc doi ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IGPR. Încep testările cu poligraful, la care vor fi supuşi suspecţi din afara familiei, dar şi părinţii fetiţei. În cercul de suspecţi intră şi tatăl natural al Andreei Simon, care locuia în aceeaşi zonă cu familia. Se merge şi pe varianta că fata să fi fost victima unui accident rutier.

12 IANUARIE 2006. 20 de poliţişti şi jandarmi continuă scotocirile prin împrejurimile oraşului, în clădirile dezafectate.

FEBRUARIE 2006. Există încă pista ca “fetiţa să fi plecat de acasă în urma unor neînţelegeri cu familia”, susţine comisarul-şef Moga. Dosarul dispariţiei avea peste 3.000 de pagini.

SEPTEMBRIE 2006. Apare suspectul principal – poliţistul, care-şi aduce aminte că a văzut-o pe Andreea în seara dispariţiei. Dosarul e preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, având în vedere calitatea suspectului (poliţist).

MARTIE 2007. Bunicii Andreei trimit adrese către Ministerul de Interne. Fără răspuns.

APRILIE 2007. Se fac din nou scotociri, cu câini de urmă, în zonele Grajduri, Abator, Tractorul.

NOIEMBRIE 2007. Poliţistul, principalul suspect în dispariţia Andreei, este testat cu poligraful. Pentru a treia oară. Pică testul. Oferă anchetatorilor, la cererea procurorului de caz, o variantă ipotetică asupra întâmplărilor din seara dispariţiei – Andreea a murit accidental, iar cadavrul ei a fost aruncat în Lacul Frumoasa de lângă Miercurea-Ciuc. În aceeaşi lună, apare informaţia că Andreea a fost văzută într-o gară din Roma. Conform fostului şef al Poliţiei Române, chestorul Gh. Popa, în urma verificărilor, autorităţile italiene au infirmat ipoteza.

IULIE 2008. Procurorul Dan Petru încearcă să facă scotociri în lac, cu doi scafandri amatori. Apa e însă prea tulbure.

OCTOMBRIE 2008. Se face o nouă încercare de căutare în Lacul Frumoasa, care eşuează. Procurorul îşi dă seama că are nevoie de mai mulţi oameni şi că ar trebui să apeleze la ISU.

 

Un an pentru verificarea unei informaţii

La 5 noiembrie 2007, a apărut informaţia că Andreea ar fi fost văzută într-o gară din Italia, la Roma. Televiziunea Rai3 prezentase cazul fetei în emisiunea “CHI L’HA VISTO”. “Când am aflat, primul lucru, am luat legătura cu conducerea Poliţiei Române – domn’e prin ofiţerul de legătură, repede, cercetări nu ştiu ce... Întâmplarea a făcut ca asta să fi fost la două-trei zile după cazul Mailat, scandalul cu românii din Italia. Şi poliţia din Italia n-a mai colaborat aşa cum, în mod normal, trebuia să colaboreze. Ne-au zis că «faceţi dumneavoastră solicitări, trimiteţi-ne scris...». S-a văzut deja că au o reţinere. Ceea ce nu trebuia. Şi nici la ora actuală nu am o dată certă din Italia.” În februarie 2008 însă, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa, preciza că “s-a verificat. Şi au mai fost informaţii de la alte persoane cum că mai mulţi copii cerşesc în jurul gărilor. S-a verificat şi acolo şi autorităţile italiene au răspuns că nu a fost identificată”. Şi, deşi Poliţia Română e în posesia răspunsului oficial, procurorul general Dan Petru susţine că la el n-a ajuns informaţia – “Eu nu am, oficial, răspuns. Ce v-a zis fostul şef al Poliţiei... mă rog, poate el ştie şi a omis să îmi comunice şi mie...”. Şi poliţiştii de la IPJ Harghita spun că habar n-au de răspunsul din Italia. “Dar n-am abandonat ideea cu Italia. Vom trimite noi un ofiţer, am discutat cu ofiţerul de legătură din Italia şi trimitem un om de-al nostru să meargă să facă verificările”, spune comisarul-şef Radu Moldovan, comandantul IPJ Harghita. Propunerea noastră e ca în drum spre Roma să facă o escală mică la IGPR, să ia şi răspunsul italienilor...