x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Restaurant şi cafenea pe spaţiul verde

Restaurant şi cafenea pe spaţiul verde

de Iulia Barbu    |    10 Apr 2009   •   00:00
Restaurant şi cafenea pe spaţiul verde
Sursa foto: Jurnalul foto/

40 de copaci vor fi puşi la pământ şi 1.500 de metri de spaţiu verde vor dispărea, iar în locul lor vor apărea un restaurant şi o cafenea. Aceasta a fost decizia consilierilor locali ai Sectorului 6, care au aprobat săptămâna trecută un Plan Urbanistic de Detaliu.



La 26 martie, consilierii Sectorului 6 au aprobat un Plan Urbanistic de Detaliu care facilitează obţinerea unei autorizaţii de construire pentru un restaurant şi o cafenea în Ştrandul Drumul Taberei. Zona pe care se va construi este un V 3, spaţiu verde care ar trebui să fie protejat de lege.

Pentru cele două construcţii vor fi tăiaţi în jur de 40-50 de arbori. În ciuda statutului de zonă verde, ştrandul şi parcul nu sunt la prima mare amenajare. Astfel, în vara trecută, ştrandul din Drumul Taberei nu a funcţionat din cauza modernizărilor la care a fost supus. Bazinele au fost lărgite, una dintre terase s-a extins, alta nouă a apărut, au fost ridicate vestiare, tobogane şi magazii.

Scopul acestor lucrări de anvergură ar fi fost transformarea acestuia în parc acvatic. Locuitorii din apropierea ştrandului au văzut cum o zonă verde se transformă în beton. De la Primăria Municipiului Bucureşti au aflat că şantierul este acoperit de construcţii ilegale.

Potrivit răspunsului întocmit de Serviciul Control Spaţii Contracte din cadrul Primăriei Generale, o parte din noile construcţii nu are nici măcar avizele necesare.

La Primăria Sectorului 6 există un certificat de urbanism, acord unic şi autorizaţie de construire din aprilie 2008 pentru modernizare şi amenajare parc acvatic. Lucrările de anvergură nu sunt acoperite întru totul, motiv pentru care firma CORA-L PROMP 4 U SRL a primit o amendă de 2.000 RON. Mai mult, pentru că s-au tăiat 15 exemplare de Pinus, administratorul este obligat să planteze 16 arbori tineri în spaţiul verde din incinta ştrandului.

Pe de altă parte, Manuel Avramescu, consilier local Sector 6 din partea PNL a precizat: "Vorbim despre o diminuare a parcului, în condiţiile în care în şedinţa din 28 noimebrie 2007 consiliul local a aprobat o finanţare de 2 milioane de lei de la Adiminstraţia Fondului de Mediu pentru crearea şi amenajarea unui parc nou în Sectorul 6.

AFACERI
Jurnalul Naţional a relatat în vara anului trecut modul în care Ştrandul Moghioroş a fost transformat din zonă verde destinată agrementului într-un veritabil vad de afaceri. Timp de aproape zece ani, Parcul Drumul Taberei s-a găsit sub directa oblăduire a firmei SC Laur & CD 98 Servcom SRL. în schimbul unei chirii de numai 1.500 euro pe lună, "Laur" s-a bucurat de cei 4.000 de metri pătraţi ai ştrandului şi de vadul bun din Drumul Taberei.

Printre acţionari figurează nume grele: Bucşaru Magdalena Ramona (17%) - fiica lui Dumitru Bucşaru, apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, Ganciu Teodor Andrei, asociat cu Dorin Cocoş în trei firme, şi cenzorul Anca Dinu, legată la rându-i de cuplul Udrea-Cocoş. "Laur" a semnat un contract pe zece ani cu ALPAB pentru Ştrandul Drumul Taberei.

Un contract pe care ALPAB, în comunicatul trimis pe adresa Jurnalului Naţional, îl plasează în curtea fostei Regii de Apă Bucureşti. Astfel, numai în numele unei obligaţii legale, ALPAB a preluat şi a continuat contractele anterioare. Cu doi ani înaintea expirării contractului dintre ALPAB şi SC Laur & CD 98 Servcom SRL, ştrandul a fost preluat de firma SC CORA-L PROMP 4 U SRL, administrată de Cristian Borcea şi soţia sa.

În numele unui contract de asociere semnat de ALPAB la 28.05.2007, CORA-L devine noul beneficiar al ştrandului. Zona de agrement a fost preluată de la societatea lui Bucşaru cu datorii cu tot, datorii pe care actualul administrator va trebui să le plătească. Până în prezent, conducerea ALPAB nu a reacţionat în nici un fel, cu toate că zona se află în administrarea instituţiei.

×
Subiecte în articol: special verde drumul taberei