Faţă de acum 20 de ani, românii îşi vizitează mai puţin prietenii, citesc mai puţin, se duc mai rar la cinema sau la spectacole de teatru, iar locul plimbărilor prin parcuri a fost luat de canapeaua din faţa televizorului, arată un sondaj Curs realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional. Cât priveşte mersul la biserică, comportamentul şi credinţa religioasă ale românilor sunt similare cu cele din perioada comunistă.

Schimbarea în stilul de viaţă al populaţiei României în vârstă de peste 38 de ani, adică în comportamentul socio-cultural al celor care au o experienţă de viaţă semnificativă în cele două etape, înainte şi după 1989, a fost abordată prin evaluarea comportamentelor de petrecere a timpului liber. În sens larg, stilurile de viaţă desemnează "modurile de viaţă alternative, exprimate de obicei prin valori şi modele de consum care tind să mărească diferenţierea din interiorul societăţilor capitaliste dezvoltate" (Gordon Marshall, edit., Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003, p. 588).

În esenţă, stilurile de viaţă reflectă tipurile de realizare (determinate conform unui principiu organizator intern) a diferitelor activităţi care compun viaţa. Cele mai semnificative activităţi evaluate pentru a identifica stilurile de viaţă sunt cele legate de activităţile de timp liber. Aceste activităţi presupun şi preferinţele sau opţiunile culturale ale populaţiei. Prin urmare, definirea şi explicarea stilurilor de viaţă sunt srâns legate de activităţile de loisir, respectiv de modalităţile prin care populaţia îşi petrece timpul în cel de-al treilea opt al fiecărei zi.

De altfel, o dată cu evoluţia societăţii moderne, cele opt ore alocate teoretic timpului liber se înmulţesc în raport cu cele opt ore dedicate teoretic muncii şi cele opt ore rezervate, de asemenea, teoretic, somnului, care se reduc. Apare astfel o nouă structură a bugetului alocat celor trei activităţi dominante.

Schimbările produse în modalităţile de petrecere a timpului liber au fost evaluate în sondajul CURS prin trei tipuri de întrebări referitoare la: formele de sociabilitate sau de realţii de tip comunitar, la consumul de mass-media şi la comportamentul specific de cumpărături (alimentare), înainte de 1989 şi în prezent.

RELAŢIILE CU PRIETENII
Frecvenţa relaţiilor cu prietenii reflectă o formă a "capitalului social", înţeles în sensul dat termenului de profesorul de politici publice Robert D. Putnam în eseul Bowling Alone: America's Declining Social Capital (1995), ca resursă datorată legăturilor sociale manifestată inclusiv în cadrul reţelelor, grupurilor sau organizaţiilor şi, în acelaşi timp, ca o formă a relaţiilor sociale de tip comunitar (cum sunt cele intrafamiliale, cele legate de biserică şi chiar cele oferite de comunicarea pe internet).

Majoritatea oamenilor sunt implicaţi în relaţii sociale de tip informal, cum sunt cele cu prietenii, situaţia fiind total diferită de la un popor la altul (în care relaţiile sociale, inclusiv cu prietenii, sunt mai apropiate sau mai distanţate, de la un grup social la altul şi chiar de la o perioadă istorică la alta). Relaţiile cu prietenii reprezintă aşadar o formă importantă de petrecere a timpului liber, manifestându-se sub diverse forme, ca vizite reciproce la domiciliu, ieşiri în comunitate (la restaurant, cafenea etc.), adică având o viaţă asociativă mai mult sau mai puţin intensă, exprimată în literatura de specialitate ca "societate de cafenea".

Din răspunsurile la întrebarea "Cât de des obişnuiaţi/obişnuiţi să vă vizitaţi cu prietenii, înainte de 1989 şi în prezent?"(vezi grafic) reiese că această formă de sociabilitate sau acest capital social bazat pe reţeaua de prieteni era mult mai consistent înainte de 1989 decât în prezent. Astfel, aproape jumătate (46%) din populaţia care avea cel puţin 18 ani în 1989 obişnuia să se întâlnească cu prietenii "săptămânal sau mai des" faţă de numai circa un sfert, care se află în această situaţie în prezent.

Dacă la aceştia îi adăugăm şi pe cei care obişnuiau să se întâlnească cu prietenii lunar sau de câteva ori pe lună (care reprezentau 33% înainte de 1989 şi 29% în prezent), atunci se poate spune că relaţiile frecvente cu prietenii, adică "mai des decât lunar" deţineau o pondere de 79% înainte de 1989 şi de 55% în prezent. Prin urmare, capitalul social reflectat de această variabilă a relaţiilor sociale s-a diminuat semnificativ în prezent, faţă de perioada comunistă, deşi el se menţine şi astăzi ca o modalitate importantă de petrecere a timpului liber. Explicaţiile posibile sunt multe.

Faptul că această formă de relaţii sociale are o pondere importantă şi în prezent ne îndreptăţeşte să credem că sociabilitatea de acest tip este caracteristică românilor, iar diminuarea sa se explică, probabil, prin apariţia altor activităţi mari consumatoare de timp liber, dar şi îngrijorărilor şi preocupărilor populaţiei pentru asigurarea unor condiţii de viaţă cât mai bune.

Este semnificativ faptul că în prezent 45% din populaţie obişnuieşte să se întâlnească cu prietenii mai rar decât lunar (37%) sau niciodată (7%). La prima vedere, un astfel de comportament pare normal. Dacă ţinem seama de importanţa acestui capital social pentru români, care aşa cum s-a dovedit în perioada comunistă, când această formă de viaţă asigura o defulare pentru mulţi, faţă de conducerea regimului, şi de rolul său social, ne putem întreba şi care va fi costul psihologic al diminuării sale. Desigur că relaţiile cu prietenii sunt diferite în raport cu diverse grupuri sociale.

LEGĂTURA CU BISERICA SAU COMPORTAMENTUL RELIGIOS
Aşa după cum se ştie, biserica joacă un rol important în formele de asociere şi comuniune ale oamenilor. Legătura cu biserica şi comportamentul religios al populaţiei au fost abordate în literatura sociologică românească mai ales din punct de vedere al dimensiunii sale spirituale. De exemplu, sociologul Dimitrie Gusti vorbea de cultura sufletului ca o formă de viaţă specifică alături de cultura minţii, cultura sănătăţii şi cultura muncii.

În sondajul CURS, cultura sufletului este abordată doar ca o formă de comuniune cu semenii (evident şi cu Dumnezeu) prin intermediul bisericii.

Este această relaţie (cu biserica) mai puternică sau mai slabă în prezent decât în trecutul comunist? Răspunsurile la întrebarea "Cât de des obişnuiaţi/obişnuiţi să mergeţi la biserică înainte de 1989 şi în prezent?" (vezi grafic) arată că, pe totalul populaţiei studiate (cei care aveau cel puţin 18 ani în 1989), diferenţele nu sunt mari. Ele pot fi explicate, mai degrabă, prin creşterea mediei de viaţă a acestei populaţii, în cei 20 de ani, ştiut fiind faptul că cei în vârstă frecventează mai des biserica. Prin urmare, chiar dacă manifestările religioase sunt mult mai vizibile astăzi, comportamentul şi credinţa religioasă sunt similare cu cele din perioada comunistă.

Mai important pare a fi faptul că, pe ansamblu, şi înainte de 1989, şi în prezent ponderile celor care frecventează des biserica sunt semnificative. Astfel, proporţia celor care frecventau biserica înainte de 1989 relativ des (lunar sau mai des) era de 38% (5% săptămânal sau mai des), iar în prezent este de 48% (20% săptămânal sau mai des).

Aşadar, se poate spune că există o categorie de populaţie religioasă cu credinţa exprimată printr-un comportament legat strâns de biserică, ce afectează circa o cincime din populaţia investigată, care a trăit semnificativ în cele două perioade.

Există, de asemenea, aproximativ un sfert din populaţie relativ religioasă, care frecventează biserica lunar sau de câteva ori pe lună. Există o categorie de populaţie, în jur de 40%, religioasă de ocazie, care frecventează biserica mai rar decât lunar, de regulă la diferite ocazii speciale (Crăciun, Paşte etc.). În fine, există şi o categorie de populaţie care nu frecventează niciodată biserica, similară cu ponderea celei foarte religioase, adică sub 20% din populaţie.

Evident că frecventarea bisericii este mai intensă în anumite medii şi mai redusă în altele. Pe ansamblu însă se poate spune că, pentru o cincime din populaţia studiată, biserica a devenit o prezenţă constantă, o formă de asociere sau de comuniune esenţială, care nu poate fi neglijată în definirea stilurilor de viaţă.

LECTURA
Frecvenţa lecturii reprezintă indicatorul cel mai relevant pentru ceea ce Dimitrie Gusti considera a fi "cultura minţii". Întrebarea la care s-a căutat un răspuns prin sondajul CURS urmărea să vadă dacă se citea mai mult sau mai puţin înainte de 1989 comparativ cu situaţia din prezent. Răspunsurile obţinute la întrebarea "Cât de des obişnuiaţi/ obişnuiţi să citiţi literatură înainte de 1989 şi în prezent?" (vezi graficul) ar fi că obiceiul lecturii era semnificativ mai consistent în modul în care populaţia îşi petrecea atunci timpul liber.

Pe ansamblu, în rândul aceleiaşi categorii de populaţie, ponderea celor care "nu citesc niciodată" era de 24% înainte de 1989 şi de 39% în prezent. Frecvenţa celor care citeau foarte des (mai des decât săptămânal) şi des (mai des decât lunar) era de 45% (23% foarte des şi 22% des), pe când în prezent ponderea celor care citesc "des" şi "foarte des" este de doar 28%.

La mijloc se află o categorie intermediară, dar importantă ca pondere, a celor care citeau/citesc cărţi mai rar decât lunar, adică ocazional am spune, şi care era de 29% înainte de 1989 şi este de 32% în prezent. Se poate spune, pe baza acestor date, că lectura reprezenta o dimensiune esenţială a vieţii sau o trebuinţă culturală majoră pentru aproape jumătate din populaţia adultă dinainte de 1989 şi că reprezintă un astfel de obicei cultural doar pentru 28% din aceiaşi populaţie în prezent.

Mai îngrijorătoare este însă ponderea de 39% la care ar putea fi adăugaţi şi cei 1% care nu răspund, a celor care nu citesc niciodată cărţi în prezent. Aceste date explică parţial şi ponderea scăzută, de numai circa o treime, a celor care au reuşit să numească un scriitor pe care-l apreciează pentru ceea ce a făcut în ultimii 20 de ani. Scriitorii deţin de altfel notorietatea cea mai mică din categoriile de personalităţi publice supuse aprecierii populaţiei. Evident că şi acest tip de consum cultural este foarte diferit în raport cu diferite categorii socio-profesionale.

Pe lângă lectură, frecventarea diferitelor tipuri de spectacole culturale reprezintă alte faţete ale "culturii minţii", definite din perspectiva sociologică gustiană.

VIZIONAREASPECTACOLELOR CULTURALE
Privind datele comparativ (vezi graficul "Cât de des mergeţi/mergeţi la spectacole culturale înainte de 1989 şi în prezent?"), se constată aceeaşi diferenţă în favoarea consumului semnificativ de astfel de produse culturale în trecut, comparativ cu situaţia prezentă.

Astfel, ponderea celor care frecventau astfel de spectacole culturale foarte des (săptămânal sau mai des) şi des (lunar sau de câteva ori pe lună) era de 34% în 1989 comparativ cu 11% în prezent. Adică peste o treime din aceeaşi populaţie frecventa înainte de 1989 spectacole culturale la teatru, cinematograf, operă, sală de concert şi numai circa o cincime mai face acest lucru în prezent. Şi mai semnificativă este ponderea de 59% a celor care nu frecventează niciodată astfel de spectacole în prezent, faţă de numai 22% cât reprezenta această categorie înainte de 1989.

Din această perspectivă, dacă am asocia consumul de spectacole culturale celui de carte şi l-am defini ca un apanaj al unei "culturi majore", atunci am putea spune că el a devenit o deprindere culturală stabilă pentru tot mai puţini români, adică pentru ceea ce am putea numi o "minoritate culturală". Există, aşadar, ca şi în alte ţări o minoritate orientată spre o "cultură majoră" şi o majoritate orientată spre o "cultură de masă".

FRECVENTAREA PARCURILOR SAU ZONELOR DE AGREMENT
Răspunsurile la întrebările "Cât de des ieşeaţi/ieşiti în parcuri sau zone de agrement înainte de 1989 şi în prezent?" arată, aşa cum rezultă din grafic, că această activitate reprezintă o modalitate importantă de petrecere a timpului liber.

Pe ansamblu, această practică era mai răspândită înainte de 1989 decât în prezent, deşi ponderea mai mare a celor în vârstă în prezent ar sugera o situaţie inversă. Astfel, procentul celor care nu practicau deloc această activitate înainte de 1989 era de circa o cincime (21%), iar în prezent a ajuns la peste o treime (36%). Explicaţia nu poate fi pusă pe seama îmbătrânirii populaţiei intervievate, ci mai degrabă pe orientarea acesteia spre alte actvităţi de timp liber, mai precis spre consumul de televiziune.

Cei care obişnuiau se se plimbe în parcuri mai des decât lunar înainte de 1989 erau în proporţie de 45%, pe când în prezent ponderea lor se reduce la 32%. Mai rar decât lunar, deci ocazional, apelează la această formă de petrecere a timpului liber 30% din populaţia intervievată, la fel ca înainte de 1989.

Dacă luăm în considerare acest tip de activitate, a ieşitului din casă pentru petrecerea timpului liber în corelaţie cu frecventarea spectacolelor culturale, care presupuneau şi ele o ieşire din casă, atunci am putea spune că, pe ansamblu, modalitatea de petrecere a timpului liber prin ieşirea din casă era semnificativ mai mult utilizată de populaţie înainte de 1989 comparativ cu situaţia din prezent, când "consumul pe canapea", în special al emisiunilor de televiziune, ţine în casă o proporţie mai mare de populaţie şi o perioadă mai îndelungată.