GENIAL ● Nu-şi lua notiţe la cursuri şi a făcut doctoratul în doi ani, în loc de patru
Un omagiu adus savantului român necunoscut. Necunoscut în România, pentru că la nivel mondial este celebru. Un portret al celui mai bine cotat tînăr matematician român. Daniel Tătaru, un briliant doctorand la Princeton, a făcut cercetare în laboratoarele unde însuşi Einstein definitiva celebra teorie a relativităţii şi concepea cunoscuta formulă E egal m ori c la pătrat.


O somitate în domeniu, Tătaru, considerat deja matematicianul român al acestui secol, ar putea deveni cel mai de succes matematician român al tuturor timpurilor. Contribuţiile sale în domeniul ecuaţiilor diferenţiale revoluţionează percepţia omenirii cu privire la obiecte, atomi, unde electromagnetice sau "conceptul" vizibil-invizibil.

Se remarcă încă din liceu, la Piatra-Neamţ. Primeşte două premii întîi la olimpiadele naţionale şi alte trei premii întîi la olimpiadele internaţionale, unde întruneşte în premieră punctajul maxim, 40 de puncte. Poate fi comparat, să zicem, cu Nadia Comăneci în domeniul matematicii. Absolvă facultatea cu 10 pe linie, face cercetare încă din perioada studiilor, rezultatele obţinute atunci, la 18 ani, fiind citate şi acum de somităţile în domeniu ale lumii. Teza lui de diplomă are un subiect la fel de dificil ca al uneia de doctorat. După ce pleacă din ţară, în 1990, şi îşi continuă studiile în SUA, devine asistent profesor la 25 de ani. La 32 de ani, primeşte postul de profesor "plin" şi activează doi ani la Nortwestern University, după care trece pe acelaşi post la Berkeley, unde se află şi astăzi. Avea doar 34 de ani. În România ar fi trebuit să mai aştepte încă pe atît să devină profesor. Distins cu Premiul Bocher de American Mathematical Society, împreună cu tînărul matematician Terence Tao, cunoscut drept "Mozart" al matematicii mondiale, Tătaru este de ani buni cercetător la Berkeley University, a patra universitate a lumii. În 2004, alături de alţi patru matematicieni de marcă, a cîştigat un grant în valoare de un milion de euro pentru cercetări în domeniul vibraţiilor. Tătaru şi-a făcut studiile postdoctorale la Princeton, în acelaşi loc unde s-a aflat şi marele Einstein.


"CITAT DE NEWTON". O incursiune dincolo de necunoscut a unui român aflat în topul savanţilor mondiali. Găuri negre, teoria haosului, teleportare, experimentul Philadelphia. Toate se află sub semnul matematicii şi sînt legate în mod direct de eroul nostru. Tînărul savant român a devenit un reper în matematica mondială, fiind amintit şi de celebrul matematician rus Arnold. "Cînd «Einstein» al matematicii, cum e considerat rusul, face referire la el, e ca şi cum te-ar cita Newton", spune academicianul Viorel Barbu, cel care i-a îndrumat primii paşi în cercetare încă din perioada studenţiei la Facultatea de Matematică din Iaşi.


PREMIAT BOCHER. Tătaru este un pretendent român la Nobel. Numai că este vorba despre "Nobelul matematicii", cunoscutul şi prestigiosul Premiu Fields, pentru că distincţia internaţională binecunoscută, Nobel Prize, nu se acordă în acest domeniu. Fields, decernat o dată la patru ani, se atribuie în schimb mult mai greu. Chiar dacă l-a ratat, Tătaru rămîne un candidat serios la recunoaşterea mondială. În 2002 a primit prestigiosul Premiu Bocher, distincţie acordată la fel de greu, o dată la trei ani, în acelaşi timp cu Tao, cel cu care a făcut echipă în cercetare la Princeton între 1995 şi 1997. Mai tînăr, acesta a primit mai tîrziu şi Premiul Fields, ajungînd profesor la numai 24 de ani la renumita universitate americană UCLA. Pentru a sublinia valoarea românului, avînd în vedere grupul restrîns de somităţi din care face parte, trebuie spus că Tao s-a manifestat de timpuriu în domeniu, în adolescenţă el reuşind să termine deja studiile universitare, după ce la 7 ani era deja un as în matematică. "Aşa încît, vă daţi seama, Tătaru se află într-un cerc foarte select", spune acad. Barbu.


SIMFONIA CIFRELOR. De altfel, la Princeton, unde Tătaru a efectuat studiile postdoctorale, a lucrat începînd din 1993 şi rusul Grigori Perelman, celebru pentru că a refuzat prestigiosul Fields. Premiul Bocher, acordat lui Tătaru de American Mathematical Society, a fost primit anterior şi de celebrii Norbert Weiner şi John von Neumann. Acesta din urmă a lucrat împreună cu Tesla la celebrul "experiment Philadelphia", cînd în 1943 cercetătorii au făcut să dispară pentru puţin timp o navă de război americană. Cercetările matematicianului român vin în continuarea acestora şi duc mai departe seria descoperirilor revoluţionare în domeniu, avînd legătură cu teoria găurilor negre din Univers şi excentrica teorie a haosului. Rezultatele ecuaţiilor lui fac vizibil invizibilul şi invers. Ecuaţiile diferenţiale Hamilton-Jacobi, pe care el le-a descifrat cum nu se poate mai bine, au făcut ca Tătaru să fie citat de fiecare dată cînd se explică cum forma obiectelor modelează undele electromagnetice. Un articol din The Mercury News avansa ipoteza că descoperirile lui Tătaru vor revoluţiona modul în care se construiesc aparatele de MRI (de investigare radiografică) şi cercetările geofizice. De altfel, Tătaru are lucrări în comun cu un cercetător NASA, A.V. Sweigart, şi cunoscutul cercetător german Herbert Koch. Rezultatele analizelor lui au legătură cu celebra teorie a haosului.


ASCENSIUNE. Recent, el a participat la cîteva sesiuni ştiinţifice de înalt nivel, unde se adună de regulă crema matematicii mondiale şi unde savanţii, de cele mai multe ori, îl privesc cu simpatie. Majoritatea dintre ei, cînd se referă la un anumit capitol al matematicii în care a efectuat cercetări, precizează: "Conform rezultatelor lui Tătaru", ca o recunoaştere a meritelor sale la nivel mondial. Ecuaţiile pe care le-a dezvoltat s-ar putea numi în curînd ecuaţiile Hamilton-Jacobi-Tătaru. Ar fi ca o încununare a rezultatelor unui matematician de geniu pe care l-a dat România, un tînăr savant român cu o ascensiune fulminantă, care şi-a demonstrat puterile încă din ţară şi care se simte foarte bine la cel mai înalt nivel în mediul academic american.


ÎNCEPUTUL. Născut în 1967, Daniel Tătaru a fost un elev şi apoi un student genial. "A terminat ca şef de promoţie, cu 10 pe linie, şi s-a implicat în cercetare încă din anii studenţiei", îşi aminteşte academicianul Viorel Barbu. După terminarea facultăţii, a plecat imediat peste hotare şi a făcut un doctorat "rapid" în doi ani, faţă de patru-cinci, cît durează în mod obişnuit. "Rezultatele cercetărilor sale încă din perioada studenţiei au fost prezentate drept o revelaţie de cunoscutul profesor american Michael Crandall", precizează prof. univ. dr Ovidiu Cîrjă, decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi, instituţie unde Tătaru a fost un student eminent. Datorită lui, la un moment dat România era reprezentată indirect de doi cercetători la congresul matematicienilor de la Beijing, lucru cu totul şi cu totul ieşit din comun pentru americanii proveniţi din Europa de Est. "A prezentat timp de 45 de minute o lucrare foarte bine primită, celălalt român fiind Eleny Ionel. De altfel, el a luat şi în ţară Premiul Ţiţeica, iar teza lui de licenţă era de nivelul uneia de doctorat", îşi aminteşte profesorul Cîrjă, şi el un cercetător de marcă la Universitatea "Al.I. Cuza".


NU-ŞI LUA NOTIŢE. Daniel Tătaru a făcut parte din una dintre cele mai bune promoţii pe care le-a avut Facultatea de Matematică din Iaşi. Unul dintre colegii săi, astăzi conferenţiar la universitate, îşi aminteşte de perioada cînd Tătaru era student. "Era foarte prietenos, jucam împreună bridge destul de des", spune conf. dr Mihai Gontineac. De altfel, Tătaru participă şi în SUA la concursuri de bridge, Open Pairs fiind unul dintre acestea – un campionat mondial, de altfel. Daniel nu lua niciodată notiţe la curs, lucru pe care nu îl mai făcea nimeni la acea vreme. "Era un foarte bun coleg, genial la matematică, avea o bază extrem de solidă, şi totul era de la sine pentru el. Era un tip modest, colabora cu noi, venea la petrecerile pe care le organizam în cămin." Tătaru nu se sustrăgea nici de la obligaţiile pe care le avea un student la acea vreme, aşa că făcea de serviciu la cantină, curăţa cartofi, spăla vase, făcea "şmotru" pe jos, cot la cot cu colegii săi. Cadrele didactice nu îl protejau în nici un fel. "Uneori era un dezavantaj să fii cu el în an, pentru că profesorii încercau să meargă în ritmul lui Daniel de înţelegere. A terminat cu 10 şi a fost singurul dintre noi care nu a luat repartiţie, pentru că ştia că o să plece în străinătate", completează Gontineac.


SALVATORUL. La seminarii nu scria decît atunci cînd credea de cuviinţă că este prezentat ceva care îl interesează: "În schimb, camera sa de cămin era tapetată cu cărţi". Tînărul student era foarte atent şi prindea totul din mers. Asta dacă nu le ştia pe toate dinainte. Cînd la seminar o problemă nu putea fi rezolvată de ceilalţi colegi, în ultimă instanţă trebuia să "facă un efort": ieşea la tablă şi găsea imediat soluţia. Pentru că îşi prezenta foarte repede noţiunile ce trebuiau expuse la examene, şi ca să nu piardă vremea aşteptîndu-i pe ceilalţi, îi ruga pe colegi să îi dea voie să intre primul la examinare. De regulă, la proba orală se intra în ordine alfabetică, dar el voia să se ducă primul, de altfel nici nu consuma foarte mult din timpul celorlalţi, întrucît prezenta noţiunile în viteză. "La cursuri venea regulat, îşi făcuse şi o prietenă. La matematică se aşeza în rîndurile din faţă pentru a vedea bine. La cele de socialism stăteam în spate şi jucam riţi-piţi."

Dar se descurca la fel de bine şi la astfel de obiecte, pentru că, pe lîngă o inteligenţă ieşită din comun, avea o memorie vizuală excepţională. "Ştia să fotografieze o pagină, ca după aia să ţi-o reproducă repede şi fără greşeală, lucru care îl ajuta să înmagazineze informaţii", mai spune Gontineac.


FĂRĂ EFORT. Prof. univ. dr Ovidiu Cîrjă a fost în vizită la Tătaru în Statele Unite. "În 1992, am mers la o conferinţă internaţională în Belgia, şi profesorul Crandall a prezentat rezultatele lui care au făcut carieră. L-am vizitat în ’93-’94, cînd eram bursier Fullbright la Los Angeles, am participat la o conferinţă pe care a prezentat-o. Am mers la el, la universitate şi acasă… are simţul umorului, este un om deosebit, primitor. Iar ca student nu era îngîmfat, ci un băiat la locul lui, modest. Era chiar iubit de colegi, un student briliant, asta este cert. La el neîndoielnic e vorba despre talent, avea ceva deosebit. Nu aveai impresia că depune un efort, o muncă extraordinară ca să se ridice deasupra celorlalţi. Să nu ne imaginăm că stătea cu pixul în mînă şi cărţile în faţă, nu!, asta înseamnă ceva înnăscut: talent pentru matematică", spune Cîrjă.

I "FIELDS" GOOD. Ajuns profesor la Berkeley, nu şi-a pierdut modestia. "Se purta în mod obişnuit, cînd am ajuns la el acasă s-a dus la un moment dat şi a închiriat o casetă cu un film. Era un om normal, sociabil, şi ăsta este un lucru extraordinar pentru cei care au ajuns la un asemenea nivel. Cei care stau toată ziua cu creionul în mînă mie nu prea îmi inspiră încredere. Trebuie să ai ceva pentru matematică, în afara muncii asidue. A ajuns deja departe. Dintre români, el e cel mai aproape de Premiul Fields. România a ieşit cu sportul şi cu matematica în lume, matematicienii au împînzit lumea, ca nişte buni ambasadori ai ţării. Nu este un departament al unei universităţi străine să nu fie unul-doi români acolo", mai spune Cîrjă.


RAPID. Încă din timpul facultăţii a uimit profesorii cu rezultatele senzaţionale ale cercetărilor sale în domeniul ecuaţiilor diferenţiale. A plecat în străinătate şi, după un doctorat rapid, a obţinut o bursă postdoctorală la faimosul Princeton Institute. "Unii întind doctoratul pînă la cinci ani. Lui întotdeauna lucrurile i-au ieşit mult mai repede", spune acad. Barbu. Şi i-au fost de ajuns doar doi ani, deja după cîte o lună, două venea cu rezultatele de se minunau profesorii. "Îndrumătorul, colaboratorii, profesorul Trigiani au fost şi ei impresionaţi de calitatea lui. Este unul dintre tinerii matematicieni americani cei mai cunoscuţi în lume. Este în boardul mai multor reviste de specialitate, chiar şi la American National Society.


CLASICUL TĂTARU. Acad. Barbu spune că Tătaru, încă de cînd era student, a făcut o lucrare care şi acum este citată foarte mult, a devenit aproape clasică: "Chipurile, a fost lucrarea lui de diplomă aici, dar foarte puţini pot realiza aşa ceva chiar şi pentru doctorat. A obţinut rezultate care au intrat în patrimoniul mondial. Era excepţional, foarte activ, îi propuneai o problemă complicată, şi el o rezolva imediat. Era genial, cu toate că trebuie să ne ferim de o astfel de titulatură. Relaţiile noastre au fost profesionale, dar sîntem apropiaţi, vorbim des, îmi trimite felicitări cu diferite ocazii, a mai fost pe la facultate de cîteva ori cînd a venit în ţară. Este o imagine a ceea ce producea şcoala românească". Gabriel Turinici, Eleny Ionel şi Liviu Nicolaescu sînt alte trei nume care fac cinste Facultăţii de Matematică de la Iaşi.

Alţi premiaţi Bocher (teoria haosului)

Norbert Wiener era un copil-minune al epocii sale. La 10 ani scria un eseu filozofic despre Teoria Ignoranţei, în care îşi exprima convingerea că un mecanism atît de imprevizibil precum mintea umană nu ar putea formula o teorie perfectă şi imuabilă. La 18 ani obţinea titlul de doctor, cu o teză privitoare la legătura dintre matematică şi filozofie. Eforturile sale ulterioare au fost îndreptate spre descoperirea legăturilor dintre incertitudine şi probabilitate şi, mai ales, spre ceea ce el numea "cel mai înalt scop al matematicii, descoperirea ordinii în mijlocul dezordinii". Teoria haosului. Astfel, pune bazele ciberneticii – ştiinţă care menţine ordinea într-un sistem, natural sau artificial. El dă ca exemplu un sistem viu: biologicul. Spune că boala este entropică, este o eroare în sistemul viu, iar vindecarea e cibernetică, prin încercările organismului de restaurare a stării sale originale. Selecţia naturală e şi ea cibernetică, nepermiţînd mutaţiile genetice care deviază de la normă în feluri nedorite. Wiener considera societatea un sistem autoreglator, menţinut în ordine de mecanismul cibernetic al legilor sociale. Promotoare a coerenţei, cibernetica permite schimbarea, dar aceasta trebuie să fie ordonată şi să se supună regulilor interne. Nu contează dacă sistemul este electric, chimic, mecanic, biologic sau economic. Este, deci, un principiu universal al controlului şi poate fi aplicat la toate felurile de organizare, tot aşa cum teoremele lui Shannon se aplică la comunicarea de orice fel.

Ascensiunea

Născut în 1967, a făcut liceul în Piatra-Neamţ şi facultatea la Iaşi. În 1990 pleacă în SUA şi termină doctoratul în 1992 la Virginia University. Între 1995 şi 1997 face studii postdoctorale la Princeton University. Între 1992 şi 1996 este asistent profesor, între 1996 şi 1999, profesor asociat, iar în perioada 1999-2001 – profesor la Northwestern University. Din 2001 este profesor la UC Berkeley. Îi plac fotbalul, drumeţiile montare, ciclismul şi este pasionat de bridge.

Figuri de nisip

Invizibilul, vizibil?! Întrebarea vine din secolul al XIX-lea, cînd un om de ştiinţă german, Ernst Chadni, l-a impresionat pe Napoleon Bonaparte prin abilităţile sale de a face vizibile undele de sunet printr-un experiment care consta în presărarea de nisip şi producerea unor figuri diferite pe plăci metalice prin frecarea marginii cu un arcuş de vioară. În momentul cînd placa oscilează pe unul din modurile sale de vibraţie, nisipul se ordonează în punctele de minim (nodurile vibraţiei), formînd diferite figuri.

Studiu

Fundaţia Naţională de Ştiinţă le-a acordat lui Tătaru şi altor patru savanţi americani o finanţare de un milion de dolari pentru ca în timp de trei ani să dea un răspuns la întrebarea: "Cum influenţează forma unui obiect frecvenţa şi geometria vibraţiilor sale?", răspuns care ar putea ajuta la studiul cutremurelor.