Pe Estegar Janos nu ai cum să nu-l observi pe stradă. Domn de statură medie, cu ochelari, cu un zâmbet misterios, uşor adus de spate, veşnic îmbrăcat la patru ace te duce cu gândul la personajele din basmele Fraţilor Grimm. Este capul comunităţii armeneşti din Gherla, oraş construit de armeni, cu o arhitectură aparte şi cu legende în fiecare casă.

Domnul Estegar vorbeşte cu oricine, ar putea scrie şi cărţi, dar are reţineri atunci când vine vorba de comoara comunităţii: "Coborârea de pe cruce" a lui Rubens din catedrala armenească, pictură care spune aproape toată istoria armenilor din Gherla. Îl rugăm să ne spună cum au ajuns armenii în zonă, poveste care a durat aproape două ore. Şi începe...

"Colonia asta a pornit din Armenia, tare demult, a pornit din oraşul Armin, în jurul anului 1200, din cauza războaielor. Din cauză că se tot deplasau, armenii au preluat meserii specifice, una dintre ele fiind comerţul, şi aşa au ajuns în Moldova, datorită disciplinei din acea vreme. Din 1662 au apărut problemele în Moldova, Duca Vodă era la cârma provinciei, era grec de origine şi nu-i simpatiza foarte tare din cauza concurenţei pe care o făceau grecilor pe linie de comerţ.

Moldova sărăceşte şi porneşte o răscoală semiboierească, care a fost înăbuşită în sânge de Duca Vodă. Armenii împachetează din nou şi urcă Munţii Orientali, stau doi-trei ani în corturi, lăsând în Moldova casă, biserici, tot. Din când în când trimiteau soli, dar răspunsul era mereu acelaşi: întoarcerea nu este posibilă pentru că Duca Vodă dă foc caselor şi bisericilor.

Atunci armenii se hotărăsc să intre în Transilvania şi trimit un sol principelui transilvănean, cu care se cunoşteau de dinainte, pentru că făceau comerţ şi în Transilvania. Aşa au intrat armenii în Transilvania."

CATOLICISM NEGOCIAT
"În 1698 apare un preot romano-catolic, Verzelescu, un armean născut în Moldova, care a fost de acord ca armenii să treacă la catolicism, dar cu câteva condiţii: armenii să îşi păstreze limba liturgică şi ritul specific, preoţii sunt aleşi de comunitate, şi nu impuşi, şi se pot căsători, iar noua comunitate să primească bani pentru a-şi ridica o catedrală. Femeile au fost împotrivă, dar femeile sunt tradiţionale, nu conservatoare, armenii nu jignesc femeile.

Până la urmă, armenii au luat hotărârea să treacă la catolicism şi aşa s-a născut Biserica Armeană Apostolică în Transilvania. Verzelescu devine episcopul acestei colonii şi pleacă la Viena cu bani, cu aur cu care cumpără de la casa regală teritoriul unde acum e Gherla. În Nord era o cetate, mai târziu cetate-închisoare, iar lângă cetate era un mic sat unde locuiau oamenii care lucrau în cetate. Sătucul se numea Gherla, ceea ce însemna trecere prin vad, pentru că în acea zonă Someşul era mai mic şi se putea trece cu caii.

În 1700 se aşază aici armenii din Bistriţa şi încep să construiască oraşul, Armenopolis. Se zice că ar fi adus un inginer de la Roma, care a proiectat oraşul cu străzi perfect paralele, iar parcelele au fost vândute familiilor armene. Casele au fost construite în stil baroc, curţile închise, pentru că la început comunitatea era închisă, oamenii fiind foarte bogaţi.

Primul război mondial a măturat o parte din armeni, care au plecat spre apus când au auzit că vin ruşii. După cel de-al doilea război a venit naţionalizarea, iar comerciantul a devenit simplu comerciant în magazinul lui", îşi continuă povestea Estegar Janos.

RUBENS AUTENTIC?
Simbolul comunităţii armeneşti din Gherla este celebra pictură a lui Rubens "Coborârea de pe cruce". Oficial, pictura originală cu acelaşi nume se află în catedrala Notre Dame din Antwerpen, dar armenii de aici spun că şi aceasta este pictată tot de Rubens.

"Am avut o pictură, un Rubens, în 1944 a fost trimis în Ungaria, s-a reîntors în 1952. În 1999 am găsit-o la muzeul de istorie din Cluj-Napoca, păstrată în condiţii foarte bune. Muzeul a fost de acord să o cedeze Muzeului de istorie din Gherla, dar era nevoie de o hotărâre a Consiliului Local. În 1999, atâtea partide erau în consiliu care îşi scoteau ochii unul la altul, am avut emoţii mari, dar, spre marea noastră surpriză, hotărârea a fost aprobată în unanimitate.

Acum pictura e a oraşului. Noi încercăm să o cerem ca patrimoniu, poate vom reuşi într-o bună zi, dar trebuie să se schimbe mentalităţile. Armenii au primit pictura ca şi cadou de la împăratul austriac Francisc I, pe la 1806, şi are o întreagă legendă. În 1806, o delegaţie armeană, primarul şi preotul armean, pleacă la Viena, nu ştim exact pentru ce, poate că duceau bani la împărat. Francisc I îi primeşte la cină, ei povestesc că au construit un oraş, o biserică şi deasupra altarului ar avea nevoie de o pictură religioasă, dacă i-ar putea ajuta.

Împăratul i-a trimis în galeria de artă şi le-a spus să-şi aleagă o pictură. Şi-au ales una de aproape trei metri înaltă şi un metru şi jumătate de lată, un Rubens, "Coborârea de pe cruce". Cel care răspundea de galerie a alergat la împărat şi i-a spus că armenii ăştia au ales poate cea mai valoroasă pictură. Împăratul îi cheamă şi le spune că pentru o biserică mică nu le trebuie o pictură aşa de mare şi mai bine să ia două picturi mai mici.

Îi spun împăratului că lor le trebuie acea pictură, dacă nu, nu e nici o problemă, ei se duc acasă. Împăratul i-a trimis să viziteze Viena şi să se întoarcă peste câteva zile, timp în care pictura va fi împachetată. Armenii s-au întors, dar pictura nu era cea pe care au ales-o ei, pentru că pe pictura originală au făcut un semn, în spate, doar de ei ştiut. Până la urmă împăratul a fost nevoit să le dea pictura", mai povesteşte liderul armenilor.

Este tabloul original?. "Noi zicem că da, dar duşmanii susţin că este doar Şcoala Rubens, are 300 de ani, dar trebuie să ne gândim că la Şcoala Rubens pictau ucenicii şi Rubens se plimba printre ei şi îi mai dădea la unul peste cap şi lua pensula şi corecta. Se povesteşte că figurile ar fi pictate de maestru, iar fondul, de ucenici. Expertiză nu am făcut şi nici nu facem, pentru că nu are importanţă, deoarece aparţine istoriei acestei colonii. 50 de ani rama a fost goală, iar când am adus pictura înapoi mulţi au plâns.

Am avut trei spargeri în biserică, la prima au furat un ceas vechi şi două cruci de argint, a doua oară au spart cutia milei, nu ştiu cum au intrat şi au deschis uşa la Capela Rubens, au coborât pe frânghii, s-a declanşat alarma. Hoţul, era unul singur, s-a speriat şi a scăpat banii pe jos, l-au prins când încerca să fugă. De-asta şi acceptăm ideea de Şcoala Rubens, atunci poate nu e atât de tentant", conchide Estegar Janos.

 

"Angajabur", preferata lui Vosganian
"Când sărbătorim Sfântul Gheorghe Luminătorul, în fiecare an este o sărbătoare mare, în luna iunie, şi vin 300-350 de oameni, armeni şi nearmeni. Atunci pregătim ciorba numită «angajabur», ciorbă de urechiuşe cu care se laudă toţi armenii. Toţi armenii care vin la această sărbătoare, inclusiv Varujan Vosganian (foto), de-abia aşteaptă această ciorbă, care se consumă foarte fierbinte, imediat după slujbă.

Laptele e pus la acrit câteva săptămâni, timp în care se amestecă. Eu zic că se pune laptele până se strică bine, iar când e acru se pun frunze de pătrunjel şi alte buruieni. Acest lapte se fierbe până când devine o pastă verzuie. Mai demult, din această pastă se făceau nişte conuri care se puneau la soare la uscat şi nu se stricau, acum pasta se pune în borcane şi se leagă. Ciorba se face din coadă de vită în care se pune această pastă, în combinaţie cu smântâna. Cu două săptămâni înainte facem urechiuşele, nişte tăiţei mici, în mijloc se pune carne tocată condimentată şi se înfăşoară în formă de ureche, de unde şi numele ciorbei.

La 350 de oameni trebuie cam 16.000 de urechiuşe, aşa că fetele noastre se adună după-amiază lângă o cafea şi un cognac mic şi fac urechiuşe. Acum le bagă la congelator, unde pot sta şi un an. La început oaspeţii se uită cu sfială, pentru că ciorba e uşor verzuie, dar apoi sunt încântaţi de gustul uşor acrişor, care seamănă cu cel de ciorbă de burtă", mai povesteşte Estegar Janos.