Bucuresti
Am fost invitat la botez şi iată-mă cum adulmec scoarţa zidurilor din jurul bisericii cu turn înalt şi ceas centenar care ticăie după schema unui "meister" de departe. Mă învârt cu aparatul foto şi încerc să nu mă învinuiesc prea tare că am ieşit (oare de cât timp?) de la petrecerea cu bucate şi băuturi grele, de nici sângele nu mai curge roşu pe culoarele croşetate cu ştiinţă de Creator.
Mai trag ceva pe cardul de memorie şi îmi spun că e timpul să mă retrag spre restaurantul aflat în apropiere, să nu întind prea tare nervii gazdelor care cu siguranţă au remarcat scaunul gol de la masă şi paharul pe jumătate plin. Dau să intru, dar calea mi-e tăiată de bunicul micului suflet creştinat. "Ai fost la biserică?", mă întreabă un domn înalt şi demn, cu privirea-i iscoditoare de sub nişte sprâncene stufoase.
"Doar până la ziduri, că poarta-i închisă", răspund eu şi nu ştiu de ce am un ton defensiv. Şi nu apuc să adaug un ridicat din umeri, că domnul dispare şi reapare cu cuscrul său, un localnic şi mai înalt, osos, pe jumătate ungur. "Mergem la Erwin baci, că el are cheile de la biserică"...
Dindărătul unei case cu arhitectură tradiţională a apărut herr Erwin Schall, un bătrânel în haine "nemţeşti", sprinten pentru cei 80 de ani şi ceva. Maşina ne duce până la fortificaţiile medievale, coborâm şi drumul e deschis de bătrânul sas. Potriveşte cheile. Mai întâi poarta de la ziduri, intrăm în curte. Arunc o privire de-a lungul zidurilor interioare şi îmi aduc aminte că la alte biserici fortificate de-ale saşilor s-au păstrat şi încăperile pentru alimente, toate anexele de "supravieţuire" ridicate pentru a rezista unei invazii păgâne sau... creştine.
La Rotbav, vremurile au fost mai aspre. Dar nici autorităţile nu par impresionate de moştenirea istorică.
Avansăm până la uşa bisericii care se lasă cu greu mişcată din loc. Zidăria neconsolidată apasă pe tencuială, ne explică Schall. Uşa mârâie, mecanismul cedează. Pătrundem în incinta bisericii care s-a ţinut de partea Reformei. Nu ştiu cum să mă împart între aparatul foto şi întrebările care se nasc de-a valma. Mă ajută venerabilul chelar, cel care aici la Rothbach duce pe umeri şi povara cu blazon a "unuia dintre ultimii saşi".
"Aşa începe, ca într-un vis...". Cu colonişti saxoni, cu invazii mongole şi turceşti, cu ordine, diplome şi drepturi comerciale şi politice, cu incendii şi asedii, cu Bathory, Basta şi valahi, cu războaie şi pace şi comerţ, cu Reformă şi saşi protestanţi, cu Antonescu, Hitler şi sovietici şi deportări, cu emigraţia finală. Herr Erwin, păstrătorul cheilor, e meşter în a întoarce ceasul de la Lipsca, adus la Rotbav în 1908, an în care a fost adusă şi orga, de la Pecs. Întoarce către noi paginile locurilor marcate de voinţa şi iscusinţa strămoşilor săi.
Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El citează o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari. Ţinând cont că anul trecut s-au înregistrat 2.470 de decese pe şoselele României, pierderea statului în astfel de accidente este una uriaşă – peste 300 de milioane de dolari. O sumă care reprezintă vieţi distruse, oameni infirmi sau scoşi din câmpul muncii până la cheltuieli cu ambulanţe, pompieri, SMURD, poliţie, morgă, avocaţi, spitalizare, companii de asigurări. De altfel, "costurile" afaceristei Anamaria Straus în cazul Tatiana Duplei, studenta din Republica Moldova pe care a ucis-o chiar pe trecerea de pietoni, s-au ridicat la 135.000 de euro. Sumă pe care nu a plătit-o ea, daunele fiind suportate de asigurător.
După ce anul trecut Emil Boc a semnat pentru înfiinţarea gazoductului Nabucco, care exclude Rusia de la aprovizionarea cu gaze a UE, Adriean Videanu negociază acum cu ruşii pentru proiectul South Stream. Băsescu spune că România a refuzat să semneze pentru South Stream. Comisia Europeană susţine Nabucco.
"Cred că mămăliga asta românească nu se va sparge niciodată. La ce ne aşteptăm de la un popor care alege un preşedinte care apare la OTV lângă Sexy Brăileanca sau mai ştiu eu cine? Sau care ţopăie cu mărgele la gât lângă mafioţi la bairamuri de ţigani? Acum [...]
Convietuirea cu sasii nu a fost tot timpul un frumos vals, dar din concurenta cu sasii si ungurii sa nascut caracterul ardelenilor.
Da,ar fi de datoria noastra a ardelenilor sa pastram urmele care ne-au marcat istoria.
Adevarat si trist articol! Din pacate multi dintre romani nu realizeaza ce pierdere imensa este pt Romania faptul ca au plecat majoritatea sasilor, pt ca nu am stiut sa-i tinem printre noi. Ardelenii stiu mai bine despre ce vorbesc...E pacat ca nu respectam ce au facut ei si ca nu ne respectam prin asta trecutul! Ardealul s-a ridicat si pe umerii sasilor si trebuie sa respectam asta si sa ducem mai departe: pt ei, pt noi, pt ROMANIA!!!