Doru D. are 14 ani şi de doi ani fură din maşini. Spune că s-a învăţat cu banii. Vorbeşte degajat, de faţă cu mama lui, despre felul în care deschide autoturismele, despre ce fură şi despre ce face cu prada. Mama nici nu clipeşte. Doru e "mare", ştie el ce face. Ea mai are un copil mic, bolnav, de care trebuie să îngrijească. Furturile lui Doru o deranjează numai în măsura în care îi întrerup rutina, o iau de lângă celălalt copil ca să meargă la poliţie atunci când băiatul dă declaraţii. Femeia povesteşte că, într-o dimineaţă, poliţiştii l-au luat pe Doru la sediu, pentru că în noaptea aceea fusese spartă o vilă. "Am mers şi eu - de multe ori nu pot merge, că mai am un copil bolnav. El fusese în noaptea aia la fra'su... Dacă nu eram eu acolo, fapta era pe el. Acum câtva timp au fost sparte nişte grădiniţe şi tot pe el au vrut să pună, dar după o săptămână au prins autorul."

Atât Doru, cât şi alţi copii din Mediaş spun că poliţiştii încearcă să rezolve dosarele rămase cu autori necunoscuţi, "punându-le în cârca lor". Potrivit art. 99 din Codul Penal, "minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal". "Sunt dosare acolo la care nu găsesc (autorul - n.r.) şi ne cheamă pe noi... Te cheamă acolo (la poliţie - n.r.) şi te întreabă: «Ştii ceva de fapta asta?». «Păi nu...» «Păi cum nu?» şi se apucă şi spun că au urme, că ştiu că tu eşti!. Am luat (n.r. - fapte cu AN), dar nu mai ştiu câte... Acum câtva timp s-o spart o casă. Şi că s-o furat un prăjitor de pâine şi nu mai ştiu ce. Şi am fost la reconstituire, în loc să intru pe uşa care trebuia, m-am dus pe altă uşă şi mi-o zis că nu-i bine, s-o luăm de la capăt. Ş-au mai fost... Mie-mi zic: «Nu vrei să-ţi dau o prăjitură?»" "Şi-ţi dau?" "Ei, îmi dau! Aşa se zice! Şi ne zic că oricum nu păţim nimic, că nu răspundem... Dar vorbesc urât... De bătut nu m-au bătut... Doar o dată m-a lovit unul cu mapa şi unul m-a luat de gât şi m-a ridicat că cum, că eu am fost, că mi-a găsit urma... da' nu fusesem io", explică Doru "procedura". Recunoaşte cu nonşalanţă furturile din maşini. Spune însă că în case nu intră. "De frică." 

Mama lui Doru povesteşte că în 2008 a venit "un domn de la Bucureşti", care a vrut să stea de vorbă cu băiatul ei: "Poli­ţiştii au venit acasă, l-au luat şi l-au dus la poliţie să vorbească cu domnul acela".  "Înainte să intru acolo în birou m-au în­ghiontit şi-au zis: «Ai grijă ce vorbeşti!». M-a întrebat tot cam astea, ce mă-ntrebaţi şi dvs...", zice Doru. "El i-a spus domnului că nu. I-a fost frică. Îl au cu spargeri de maşini, că face şi el...", completează mama. "Domnul de la Bucureşti" era de la Direcţia de Control al IGPR şi venise la Mediaş în urma unei sesizări.

UN COMISAR ACUZĂ
Comisarul-şef Victor Vasile, şeful Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Mediaş, spune că a aflat de această "practică" a unor poliţişti  în vara lui 2007. "L-am întâlnit pe băiatul ăsta, Doru, la ofiţerul de serviciu, la intrare. Şi l-am întrebat pe cine caută. «Am fost cu domnul Moca la spital să scoatem nişte AN-uri», îmi răspunde el. «Ce AN-uri?», îl întreb. «Asta-i treaba noastră», îmi răspunde el şi pleacă. A doua zi am discutat şi cu proximitatea, şi cu ceilalţi ai mei - că atunci aveam şi «Mica criminalitate» în subordine - şi-mi zic: «Apăi, şefu', asta se întâmplă de mult la noi la Judiciar». Am aflat cu ce faptă a fost la spital - i se furase geanta, cu ceva timp în urmă, unei doctoriţe pe care-o ştiu. Ei atunci fuseseră la spital pentru reconstituire, să arate unde era geanta când a furat-o, dar acolo el nu cunoştea locul. El voia s-o ia pe scări în sus, dar poliţistul l-a tras în cabinetul doctoriţei - chestie pe care au observat-o şi asistentele de acolo. Ulterior m-am întâlnit cu băiatul ăsta şi l-am întrebat unde-i geanta. «Păi, de asta se ocupă domnul Moca, că le-a găsit el într-un parc», mi-a spus el." Comisarul-şef Vasile spune că, deşi autorul furtului fusese găsit, bunurile nu i-au fost restituite părţii vătămate, nici măcar buletinul, poliţiştii spunându-i femeii că hoţul n-a putut da indicii despre locul în care a aruncat ce nu i-a trebuit. "După aceea, la câteva luni, cineva de la Primărie a găsit într-un WC portofelul femeii cu buletinul. Deci e clar că nu era el. După ce-am vorbit cu colegii, m-am dus la Registrul de Evidenţă Operativă şi-am scos toate faptele pe care le-am găsit cu minori. Şi, când am văzut câte sunt, că nu au timpul fizic să facă atâtea... Le-am zis colegilor să se oprească. Ai mei râdeau de cum Dumnezeu nu ştiu. Şi mi-au spus că-i chema la analiză, la judiciar să vadă ce AN-uri se pot scoate şi cui să le pună. Şi acolo se-mpărţeau: ăsta la cutare, ăsta la cutare. E foarte adevărat că şi copiii ăia aveau fapte, dar asta nu-i o scuză, pentru că aşa favorizezi infractorul, ăla rămâne liber pe stradă. Asta nu-i o modalitate de a rezolva cazurile. Şi, în afară de asta, ce exemplu îi dai tu, ca poliţist, copilului ăluia, când îi bagi pe gât fapte pe care tu nu poţi să le soluţionezi, cu minciuna că, oricum, nu i se-ntâmplă nimic, că e minor sau că sunt fapte complementare şi oricum pedeapsa nu e cumulată. Am ajuns şi noi, instituţia pusă-n slujba comunităţii, să facem aşa ceva! Păi atunci poţi să pui o babă şchioapă acolo la poartă, îţi înregistrează plângerile, ajunge scadenţa pe la sfârşit de trimestru, când trebuie să te premieze pe tine, şi aduci un copil din ăsta şi-i spui «hai, măi, încoace, să facem» şi gata. Şi nu-ţi mai trebuie atâţia poliţişti la Mediaş. Doar baba aia şchioapă şi cu tine, şi un copil de-ăla amărât. Nu mai trebuie să plătim atâţia oameni... Când ai multe AN-uri înregistrate şi nesoluţionate n-ai prime, n-ai salarii de merit şi pot apărea şi controale ale activităţii informativ-operative, care nu e performantă. Şi pot apărea şi sancţiuni disciplinare." Comi­sarul-şef Victor Vasile povesteşte că le-a spus mai întâi prieteneşte colegilor că nu-i a bună, iar apoi a ridicat problema şi-n şedinţa de bilanţ de anul trecut. "Singurul rezultat a fost că cei vizaţi, şi nu numai ei, au început să se ferească de mi­ne", spune Vasile. Au urmat memorii că­tre IGPR şi MIRA, în urma cărora a fost tri­misă o comisie de la Direcţia de Control, pentru a verifica toate cele reclamate de ofiţer. E vorba despre cei care au ajuns şi la Doru, băiatul căruia i-a fost frică să spună că a recunoscut şi el fapte pe care nu le-a comis. 

CONFESIUNI DIN DETENŢIE
Situaţia lui Doru nu-i singulară. În ur­mă cu doar doi-trei ani, Mediaşul era un adevărat fief al infractorilor fără buletin. Adrian A., Sorin Ovidiu G., Sorin Alexandru C., fraţii Doru Florin şi Marius Casian M., Costel M. au terorizat oraşul. Sute de furturi, spargeri şi tâlhării sunt consemnate în dosarele clasate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş. Majoritatea locuiau în cartierul "italian" din Mediaş. Un ghetou situat pe Strada Tineretului, cu două blocuri, care se scufundă sub gunoaie. Când treci pe-acolo cu maşina eşti tentat să te blochezi înăuntru, nici vorbă să cobori la vreo plimbare. Sunt foste cămine de nefamilişti, ocupate în mare parte abuziv de locatari cu mulţi copii şi mulţi nepoţi. După ce au împlinit 14 ani, rând pe rând, micii infractori au luat drumul Centrului de Reeducare din Buziaş, judeţul Timiş. Ultimul dintre ei care a plecat pe drumul reeducării este Adrian A. Mama lui, Florentina, ne spune aceeaşi poveste pe care am auzit-o şi de la mama lui Doru D. - "L-a obligat Poliţia să ia mai mult decât a făcut". Minorul trebuie audiat însă în prezenţa unui părinte. "Dvs. nu mergeaţi cu el?" "Ba mergeam, dar Poliţia nu mă lua întotdeauna. Zi­ceau: «Nu mai veniţi, că ştie el ce-a fă­cut!». Şi eu tot mă duceam după ei, dar nu mă lăsau să intru la poartă. Dimineaţa îl luau din pat şi-i spuneau «hai, măi, că eşti minor, că ceilalţi sunt adulţi», iar el tot zicea că n-am făcut aia, n-am făcut aia... şi l-au bătut de l-au umplut de sânge. De 30-40 de ori a fost copilul bătut şi înainte de 14 ani, şi după. Am spus şi-n instanţă că venea bătut de la Poliţie şi mi-au spus să fac plângere separată. Am vrut, am vrut să-l dau pe Frâncu în judecată... Dar m-au convins ăştia (n.r. - poliţiştii) că n-am nici o şansă", spune Florentina.

Adrian povesteşte că s-a apucat de furat pe la 13 ani. A ajuns la Buziaş la 7 martie 2008, "pentru furt, spargeri de magazine, de maşini, de locuinţe, le trăgeam la fe­mei aurul de la gât... portofele...", le înşiră el. Spune că a luat şi AN-uri, "că mă bătea. Am luat de toate, şi spargeri din magazi­ne, din locuinţe, şi furturi, multe tâlhă­rii... Ne luau pe la 6 dimineaţa de-acasă, spuneau că numa' trebuie să dăm o de­cla­raţie, ceva, şi ne duceau la Poliţie şi ne bătea. Aşa ne lua. Ori de dimineaţă, ori spre seară, când nu mai venea oameni în Poliţie. Ne ducea acolo şi ne bătea. Scotea de după dulapu' ăla de fier al lor o bâtă din asta pătrată, nu rotundă, pe care scria numele lu' 'oţi, asta-i pentru 'oţi. Şi scria numele noastre pe ea. Al meu, al lu' So­rin, a lu' mulţi... Vreo cinci sau şase nu­me". Îl întrebăm dacă mama mergea cu el la audieri. "Da. Da' câteodată zicea că ne aduce înapoi ei, că nu stăm, numa' semnăm ceva", răspunde. "O dată m-a luat Moca că-mi dă 500 de mii ca să-mi  iau fapta pe mine. Şi că, dacă iau mai multe, îmi dă mai mult." "Şi-ai luat?" "N-am vrut să iau de bunăvoie, dar m-au dus într-un de-ăsta... unde ţin ei marfa, au deschis gratiile acolo şi m-au băgat şi m-o bătut acolo. Au spus că nu-mi dă drumul acasă până nu iau fapta", îşi aminteşte adolescentul.

L-am întrebat dacă îşi aminteşte vreo faptă pe care a fost constrâns s-o recu­noas­că, deşi n-o comisese. Ne-a răspuns fără să clipească: "Păi acuma, cu care m-au arestat... Pe la 4:00 dimineaţa m-o luat din casă. Dormeam la taică-miu, dar el era la serviciu, şi au venit şi eram singur. Au venit, m-au luat din casă, m-au dus la Poliţie, o aşteptat până s-o făcut ziuă şi m-o dus la buletin. Mi-o făcut buletinul la urgenţă, că n-aveam, şi o spus că nu se-ntâmplă nimica cu mine, numai să iau fapta aia... şi m-au dus la pod unde se vinde fier vechi, la variantă, la un magazin care fusese spart. Au spus că nu se-ntâmplă nimica, că-mi dă drumul după ce iau fapta. O luat un criminalist care face poze... O luat mai mulţi poliţai. O zâs ca să arăt cu mâna. M-o dus înăuntru şi ei  îmi făceau semn. Eu mă uitam la ei să-mi arate şi-mi arăta aşa... Arată acolo cu mâna (n.r. - face semn din ochi). Îmi arătau să arăt c-am furat ţigări... Era un bar lângă fier vechi. Nici nu ştiu cum se numeşte că nu-i din zona mea. Eu nu umblu pe-acolo. N-am intrat în barul ăla decât atâta, când m-o dus ei acolo. A doua zi m-au dus la Buziaş".

SCUZA POLIŢISTULUI ŞI MILA PROCURORULUI
Comisarul Mircea Cristea, şeful Poliţiei municipiului Mediaş, consideră că e aproape imposibil să "bagi pe gât AN-uri minorilor". "Să le bagi pe gât cum? Pentru că cercetarea pe care-o face Poliţia în dosarele penale este sub stricta suprave­ghere a procurorului. Toate soluţiile care se iau în aceste dosare se iau de procuror, la propunerea organelor de poliţie. Să zicem, ipotetic, că ai face aşa ceva, atunci simpla recunoaştere cu reconstituirea nu sunt probe concludente. Şi, oricum, rişti mult mai mult să faci aşa ceva decât să ai nişte AN-uri", afirmă comisarul Cristea. Se pare că subordonaţii săi, sub coordonarea procurorului, au riscat.

Furturile despre care Adrian A. spune că le-a recunoscut, deşi nu le-a comis, nu sunt cele pentru care a fost trimis la re­educare. Recunoaşterea lor s-a petrecut însă la 6 martie 2008, chiar cu o zi înain­te de internarea lui la Buziaş. Dosarul 1904/P/2007 a fost înregistrat la Poliţia municipiului Mediaş iniţial cu AN. Con­ţine date despre două furturi din socie­tăţi comerciale comise la 31.08/1.09.2007 şi, respectiv, 23/24.11.2007. Prima sparge­re a fost la un bar de unde s-au furat ţi­gări, cafea şi gumă de mestecat, iar cea de-a doua - la un magazin alimentar de unde dispăruseră ţigări şi băuturi alcoolice. În dosar nu existau decât plângerile administratorilor respectivelor firme şi procesele-verbale de cercetare la faţa locului. Abia la data de 6 martie 2008, dosarul capătă un nume - Adrian A. - fiind completat cu declaraţia băiatului, care recunoaşte că a spart cele două in­cinte şi cu două procese-verbale de reconstituire însoţite de planşe fotografice în care Adrian arată cu degetul, absolut la fel, două clădiri, două geamuri cu gratii şi două rafturi de pe care ar fi furat ţigări, cafea, cingo şi băutură. În aceiaşi zi, lui Adrian A. i-a fost scos şi buletinul, în regim de urgenţă. Şi tot la 6 martie 2008, administratorii celor două societăţi co­merciale declară că renunţă la orice pretenţii materiale de la minorul învinuit de furt. La 19 martie 2008 începe urmărirea penală a lui Adrian A. pentru cele două fapte recunoscute. La dosar nu mai apăruse însă nici o altă probă, iar băiatul era deja la Centrul de Reeducare.

La 5 decembrie 2008, procurorul Denis Dimitriu, de la Parchetul de pe lângă Ju­de­cătoria Mediaş, emite o ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală a lui Adrian A. nu pentru că nu ar exista suficiente probe care să-l incrimineze, ci dimpotrivă: "Apreciez că sunt suficiente probe din care rezultă vinovăţia învinui­tului, întrucât acesta a arătat, cu ocazia reconstituirii faptelor, modul concret în care a acţionat, acesta corespunzând cu situaţia găsită la faţa locului de organele de poliţie cu ocazia efectuării cercetă­ri­lor". Procurorul a decis limitarea pedepsei la aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, "întrucât faptele, prin con­ţinutul lor concret şi prin atingerea mi­ni­mă adusă valorilor sociale ce protejează dreptul de proprietate, nu prezintă gra­dul de pericol social al unei infracţiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei s-a avut în vedere atitu­dinea sinceră a învinuitului, care a recu­noscut săvârşirea infracţiunilor. S-a mai avut în vedere faptul că învinuitul avea vârsta de 15 ani la data comiterii infrac­ţiu­nilor, fiind minor, dar şi faptul că prejudiciul creat a fost unul relativ mic. S-a ţinut cont mai ales de faptul că minorul A. Adrian este internat în Centrul de Re­e­ducare Buziaş pentru infracţiuni concu­rente cu prezentele infracţiuni, începând cu data de 7.03.2008, de unde urmează a fi eliberat abia la data de 15.01.2010. Apreciez că o eventuală trimitere în judecată pentru cele două infracţiuni nu ar conduce la schimbarea sancţiunii aplicate minorului şi ar provoca cheltuieli mari cu desfăşurarea procesului penal".

"Acum câtva timp s-o spart o casă. Şi că s-o furat un prăjitor de pâine şi nu mai ştiu ce. Şi am fost la reconstituire, în loc să intru pe uşa care trebuia, m-am dus pe altă uşă şi mi-o zis că nu-i bine, s-o luăm de la capăt. Ş-au mai fost... Mie-mi zic: «Nu vrei să-ţi dau o prăjitură?». Aşa se zice! Şi ne zic că oricum nu păţim nimic, că nu răspundem... Dar vorbesc urât"
Doru D.

"Toate soluţiile care se iau în aceste dosare se iau de procuror, la propunerea organelor de Poliţie. Să zicem, ipotetic, că ai face aşa ceva, atunci simpla recunoaştere cu reconstituirea nu sunt probe concludente"
Comisar Mircea Cristea

VA URMA
Citiţi mâine despre cum ajung până în instanţă dosarele minorilor, probate doar cu o recunoaştere şi o reconstituire şi despre lupta surdă a unui poliţist cu sistemul din care face parte.