Omul Tatiana, artistul Tatiana, sufletul ei fără seamăn a avut aici, la noi, pe pământ o misiune. A dăruit din plin tot ce avea, pe EA. Fiecare a încercat să îndure aşa cum a putut suferinţa pierderii ei, să-şi înăbuşe lacrimile. La fel ca ea, pentru că nu s-a plâns niciodată că suferă, că o doare ceva. Nu a lăsat pe nimeni să-i vadă vreo lacrimă pe obraz. Doar noaptea, perna i le punea la păstrat, undeva, departe de ochii altora.
A îndurat mult, a râs cât a putut, s-a bucurat de tot ce i-a dăruit Dumnezeu, a zâmbit, a cântat, a compus şi a fost binecuvântată, a trăit...
PUTERE ŞI VOINŢĂ
A descoperit boala în urmă cu cinci ani, a luptat cu ea, a ieşit biruitoare uneori în câte-o bătălie, dar aceeaşi boală i-a răpit părinţii şi unul dintre fraţi. Abia atunci a lăsat garda jos şi a fost răpusă la rându-i. Şi-a dorit să cânte la malul mării, la Folk You!. A fost cântecul ei de lebădă. Puţini dintre noi, în afară de ea, au crezut că ar fi în stare. Dar ea a crezut în acest vis, pentru care trăise în ultimele luni, s-a rugat pentru el şi Dumnezeu a mai binecuvântat-o o dată. Ce-a fost acolo ştim cu toţii... o mare de oameni la picioarele ei, apoi, în picioare, cântând cu ea, strigându-i numele, vibrând o dată cu sufletul ei, care pentru ei trăise şi cărora se dăruia pentru ultima oară. Fericirea i-a inundat chipul şi inima... În ochi a apărut acea lumină, doar a ei... Îşi împlinise visul... cântase. Ne-a îmbrăţişat cu glasul ei o ultimă dată la malul mării, la 31 iulie! A ars pe scenă, ne-a dăruit cu o generozitate pe care doar marii artişti o au, tot ce mai rămăsese viaţă în ea. Se pregătea să-şi pună aripi de drum. "La spectacol a fost prezent şi băiatul ei, Cătălin", spune Lae, unul dintre prietenii Tatianei. "A avut acolo tot ce iubea mai mult pe lume: cântecul, marea şi pe Cătălin.
I-am cerut să lase chitara deoparte când vom urca pe scenă. Mi se părea o povară imensă chitara aceea devenită mult prea mare pentru ea. Îi spuneam: «Păi, bine Tatiană, la ce vin cu tine acolo, nu să cânt eu cu chitara?». Şi urma felul ei aparte de a pune lucrurile la punct: «Măi, băiatule» (era cu doi ani mai mare decât mine), «toată viaţa am cântat cu chitara pe scenă, n-o să-mi spui tu acuma cum să cânt». Şi a apărut în faţa tuturor aşa cum a vrut: cu chitara de gât şi cu capul sus. Dumnezeu i-a dat putere să cânte în momentele acelea. Doi oameni au făcut lucruri remarcabile pentru ca Tatiana să poată fi onorată cum se cuvine, ca un adevărat artist şi Om, pe ultimul drum. Sigur că au fost mai mulţi, însă vreau să îl numesc întâi pe Marius Tucă, atât pentru ocazia oferită Tatianei de a cânta la Folk You, cât şi pentru eforturile absolut formidabile de a rezolva o sumă de probleme după trecerea ei în nefiinţă. Cel de-al doilea este P.S. Părinte Varsanufie, duhovnicul Tatianei. Îi cer iertare pentru că ştiu că nu îi place să fie menţionat, însă rolul în viaţa ei a fost important. I-a oferit sprijin şi echilibru în timpul vieţii cu sfaturile sale duhovniceşti şi trebuie spus că a făcut multe, foarte multe pentru ca Tatiana să fie condusă pe ultimul drum aşa cum se cuvenea. Amândurora le transmit din partea celor care au iubit-o pe Tatiana Stepa mulţumiri din toată inima. Ce va fi în viaţa de apoi vom vedea fiecare la momentul potrivit. Ce pot spune cu siguranţă este că au trăit îngeri printre noi. Tatiana este dovada. Acum doar s-a înălţat", a încheiat Lae. Brânduşa, Cristina, Diana, Nicole, Sorina, Brânduşa Simion, Mirela şi Bogdan, Liana, Daria, Camelia, Mădălina, familia Florian şi Lae. Prietenii ei sunt mulţi, nu pot intra într-un spaţiu atât de restrâns precum acesta. Nu se supără, pentru că se vorbeşte şi în numele lor. Iubirea este un liant al sufletelor şi ei ştiu bine asta.

Ediţie de Colecţie cu dublu CD, într-un nou format
La 40 de zile de la plecarea ei într-o lume mai bună, Tatiana va fi omagiată de prieteni şi colegi în cadrul unui spectacol care se numeşte - "Cântec pentru Tatiana". Evenimentul va avea loc la data de 16 septembrie, ora 19:00, la Casa de Cultură din Mizil. Cei care vor cânta pentru Tatiana sunt Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Magda Puşkaş şi Vali Moldovan, Emeric Imre, Nicu Alifantis, Raul Cârstea şi Constantin Niculae şi George Nicolescu. Spectacolul este organizat de Primăria oraşului Mizil şi Fundaţia culturală "Om bun", iar biletele se găsesc la Casa de Cultură a sindicatelor din Ploieşti şi la Casa de Cultură din Mizil. Preţul unui bilet este de 30 RON. Numărul 100 al Ediţiei de Colecţie va apărea la 14 septembrie însoţit de două CD-uri care conţin toate cântecele Tatianei. Primiţi un dar de preţ: 36 de melodii ale minunatei artiste. Toate drepturile care vor rezulta din vânzarea acestui dublu album vor ajunge la fiul Tatianei Stepa, Cătălin Filipoiu.
"Un înger cu patru aripi: una pentru ea, una pentru cei pe care îi iubeşte, una pentru cântec şi fanii ei şi ultima pentru cei care au plecat de lângă ea într-o lume mai bună. Am pierdut o minune şi mi s-a dăruit un înger!"
Liana Rucsanda prietenă
De dimineaţa până seara, ni se spune întruna că e criză, că trebuie să strângem cureaua. În Hăşdat, cartierul mărginaş al Hunedoarei, imense şi zugrăvite în culori ţipătoare, râd în soare vreo 20 de "palate”. "Castelanii” Ciaplin, Laslo, Otilo, Duda, Luca sau Baci au poreclele înscrise pe frontispiciile edificiilor, pentru ca muritorii de rând să ştie cine sunt stăpânii. Doar n-au bătut degeaba lumea în lung şi lat. Sunt umblaţi prin Argentina, Irlanda, Anglia, chiar şi în SUA sau Noua Zeelandă. Multe măgăoaie au fost făcute de către maramureşeni, care le-au ridicat "la roşu” şi au pretins să li se achite costurile lucrărilor în avans. Marmura lui Videanu, deşi era la o aruncătură de băţ, la Simeria, i-a interesat pe proprietari numai în cazuri excepţionale. Fiindcă le-a plăcut mai mult aia din Italia. De unde şi-au adus şi mobila. Oare Fiscul o cunoaşte numele adevărate ale deţinătorilor în viaţă de mausolee? Şi, dacă da, la ce i-ar folosi?
Singurul drept pe care am reuşit să-l păstrez e acela de a fi revoltată. Aproape tot timpul. Până şi în vis sunt revoltată. Şi de vreme ce am cincizeci şi patru de ani şi sunt încă revoltată, cred că nu au reuşit să mă învingă, deşi uneori m-am considerat [...]
+ Am 21 de ani şi, ca hobby, adun frustrări
11 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
+ Motive - De ce nu-mi place că sunt român
12 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
+ Cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, ke fak
15 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
A fost o personalitate remarcabilă, fascinantă, o femeie charismatică şi o scriitoare de succes. Henriette Yvonne Stahl şi-a cucerit contemporanii, şi-a trăit patimile şi iubirile cu stil, asumare şi putere. A dominat, a sedus, a influenţat, şi-a croit traseul literar cu mână sigură. A înlocuit luminile rampei cu strălucirea stelelor ei norocoase.


Bucuresti















Si Dvs., dragilor aveti de invatat. Sa vorbim la plural. Mai putina rautata presarata in Ziarul Dvs. si mai multa obiectivitate. Transmiteti Informatia, nu o comentati - cu rautate.