Bucuresti
Domnul şi copilul se aflau în Piaţa Presei Libere, în dreptul îmbulzelii create de aşezarea pe binecunoscutul soclu a unei statuete roz-bonbon, din polistiren, arpacaş, orez, ciocolată şi bomboane cip, care îl reprezenta pe Lenin. În învălmăşeala creată de amestecul de curioşi, anticomunişti, comunişti, gură-cască, maţe-fripte, oameni simpli, oameni complicaţi, se putea auzi: "Oare ce s-o fi ales de Lenin? Pe unde o fi?".
Desigur nu era vorba despre răposatul care murea spre finele lui ianuarie 1924, la ora 18:50, "de stres şi o perturbare gravă a circulaţiei craniene, nu mai putea face nici măcar o înmulţire" - conform notiţelor conştiinciosului doctor Kramer. Era vorba despre statuie, căci Lenin a fost statuie în Piaţa Scînteii înainte de a deveni nene în Piaţa Presei Libere.
JALNICA NEMURIRE
L-am găsit în spatele unui zid (nu, nu făcea pipi pe capitalismul în putrefacţie) la Palatul Mogoşoaia. Trântit pe burtă, cu apă scurgându-i-se din nas către pământul care îi bagă ţepi uscaţi în gât. Pe scăfârlia golaşă are zgârieturi mici, stinghere şi aproape violet.... Oare cineva a încercat să-i trepaneze chelia, dornic de a extrage acel "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi?" Sau a vrut să-i găsească acel creier, pe care în 1925 experţi sovietici l-au tăiat felii pentru a se analiza dacă a avut calităţi excepţionale?!?
Odată ivită posibilitatea de a-l privi atât de aproape, în loc să-i dai picioare în gură, care să rezolve problema comunismului, eşti tentat să te aşezi pe spatele lui şi să te uiţi la cerul pâclos. Ori să priveşti cum se scurg picăturile de pe el. Ce blestem! Lenin cel real înainte de moarte a avut parte tot de lichide: i s-a dat supă şi cafea. Lenin cel statuie e greoi, "bine îmbrăcat", cu palton şi vestă. Dr Petru Groza (n-are rost să vă mai explicăm cine a fost - alt nene) stă în faţa lui.
Are o poziţie privilegiată: pe spate, cu faţa spre cer şi mâna ridicată pe fundalul unor pitoreşti lăzi multicolore din plastic. Pare chiar vesel. Cum să nu fie, când Lenin se află cu capul plecat, aproape de picioarele lui. În martie 1990, macaragiul Gheorghe Gavrilescu venea din proprie iniţiativă cu utilajul în Piaţa Scînteii şi dădea jos de pe soclu statuia de şapte metri din bronz a lui Vladimir Ilici Lenin, apoi a dat jos şi statuia lui Petru Groza, din faţa Facultăţii de Medicină "Carol Davila".
Macaragiul s-a sinucis patru ani mai târziu, cele două statui trăindu-şi, ironia sorţii, o jalnică nemurire în curtea Palatului Mogoşoaia. Reuşind să reziste hoţilor de fier, dar nu şi nevoilor simpaticilor câini care se plimbă nocturn prin jurul statuilor, dovedind că îi doare în vârful cozii, atât de comunism, cât şi de capitalism.
Bucureşti, joi, 21 aprilie 1960, cu o zi înainte de aniversarea a 90 de ani de la naşterea lui Lenin. Platoul din faţa Casei Scînteii (titulatura completă - Combinatul Poligrafic "Casa Scînteii I. V. Stalin") era plin de lume. Nici nu putea fi vorba despre dezvelirea unei statuete roz-bonbon, oamenii aveau treburi mult mai serioase: dezvelirea unui soclu înalt din marmură roşie pe care era aşezat "Învăţătorul proletariatului", Lenin.
La eveniment a fost prezentă toată conducerea de partid, în frunte cu liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi viitorul lider, Nicolae Ceauşescu. Scînteia de a doua zi relata: "Joi dimineaţa a avut loc dezvelirea monumentului lui Vladimir Ilici Lenin, genialul învăţător şi conducător al oamenilor muncii din lumea întreagă, făuritorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi al Statului Sovietic. (...) La solemnitatea dezvelirii monumentului au participat tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraţ, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, general de armată Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Ion Gheorghe Maurer, Ianoş Fazekaş, Gherasim Popa...".
La 23 aprilie, Scînteia informa iarăşi: "Cu prilejul aniversării a 90 de ani de la naşterea marelui învăţător şi conducător al oamenilor muncii din toate ţările, numeroşi oameni ai muncii din întreprinderi şi instituţii, studenţi, pionieri şi şcolari din Capitală au continuat în cursul zilei de ieri să viziteze Monumentul lui V.I. Lenin, inaugurat la 21 aprilie, operă a maestrului Boris Caragea. (...) Pionierii de la Şcoala elementară numărul 7 au recitat versuri în care este evocată figura lui Lenin. Cu acest prilej a avut loc solemnitatea primirii în rândurile pionierilor a numeroşi copii."
GREŞEALA VIEŢII
Statuia este opera sculptorului Boris Caragea (1906-1982; membru corespondent al "Academiei Republicii Populare Române"), care primise, zice-se, pentru "capodoperă" suma de un milion de lei, pe atunci echivalentul costului cam a 20 de automobile Moskvici. Artistul s-a născut la Balcic şi a lucrat ca muncitor portuar şi ca pescar până când, încurajat de familia Storck, a urmat studiile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Aici l-a avut ca profesor pe Oscar Han, unul dintre cei mai de seamă sculptori ai vremii. Şi-a perfecţionat sudiile cu Dimitrie Paciurea, făcându-se cunoscut încă de prin 1933.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.
Cit priveste ce aveam atunci si ce avem acum asta este o problema unde nici nu se poate face o comparatie ,ori cum omul acum are mult mai multe dar majoritatea dintre noi sintem obijnuiti sa ne olingem ca nu avem sau avem pretentii foarte mari dar cu munca cit se poate de putina.
Toti vrem acum sa ne facem firme ,toti vrem sa devenim patroni dar nu am auzit pe nimeni ca ar vrea sa munceasca.