Când Monica Macovei a fost numită ministru al Justiţiei, PNL şi PD formau încă Alianţa D.A., iar preşedintele Băsescu nu regreta desemnarea lui Tăriceanu ca premier. Ca atare, nici unul dintre actorii politici enumeraţi nu era preocupat de probitatea morală şi profesională a ministrului propus pentru portofoliul Justiţiei, un capitol important pentru integrarea europeană a României. Totuşi, neoficial circulau informaţii că
| |
| TRIUNGHIUL BERMUDELOR. Dosarele din debutul profesional al Monicăi Macovei par să se fi evaporat click pentru a mari imaginea |
INDICAŢII. Odiseea noastră a început la Tribunalul Giurgiu, unde am solicitat dosarele speţelor care cădeau sub incidenţa Decretului 306/1981 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei. Mai exact, era vorba despre aceste cauze extrem de controversate privind furtul din aşa-zisul avut obştesc, dar care erau de fapt paravan pentru dosare politice. Deşi exista şi varianta ca aceia prinşi la furat să scape cu o simplă amendă, sursele citate spun că Monica Macovei opta pentru trimiterea hoţilor în puşcărie, dovedindu-se un procuror foarte dur. Am încercat să verificăm acest lucru, dar răspunsul Tribunalului Giurgiu a fost cât se poate de ferm: "Cauzele care cădeau sub incidenţa dispoziţiilor Decretului 306/1981 erau în perioada 1981-1989 în primă instanţă de competenţa judecătorilor, sentinţele pronunţate de judecători fiind date cu recurs la tribunal. Aceste cauze ajungeau la Tribunalul Giurgiu pentru soluţionarea recursului, după care erau restituite instanţei de fond – în speţă judecătoriilor Giurgiu şi Bolintin Vale. Dosarele, mapele cu sentinţele penale la care faceţi referire se află în păstrare în arhiva de conservare a celor două judecătorii, Giurgiu şi Bolintin Vale. Documentele cu caracter permanent create în perioada 1968-1989 la Judecătoria Giurgiu au fost predate, pentru conservare, Arhivelor Naţionale Sucursala Judeţeană Giurgiu prin procesul-verbal de predare-primire din 12 martie 2004. Judecătoria Bolintin Vale păstrează în arhiva din conservare mapele cu sentinţele penale începând cu data înfiinţării şi până în prezent". Urmând direcţia indicată de Tribunal, pasul următor a fost să ne adresăm Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu şi sucursalei locale a Arhivelor Naţionale.
TOPITE! Însă abia de aici încolo se complică lucrurile, deoarece Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu susţine în răspunsul adresat Jurnalului Naţional că: "Arhiva din acea vreme a fost dată la topit în urma expirării termenului de păstrare. În acest fel, o perioadă din trecutul Monicăi Macovei despre care există informaţii controversate a dispărut. Nici la Arhivele Judeţene Giurgiu nu am avut mai mult succes, instituţia susţinând că "Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu nu au predat spre păstrare instituţiei noastre documente până în prezent. Fondul arhivistic creat de fosta procuratură a judeţului Giurgiu (1981-1992) se află în păstrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu". La arhive au ajuns o serie de documente, şi anume mapele de sentinţe penale şi registrele de evidenţă a cauzelor create de Judecătoria Giurgiu în perioada 1981-1989, dar "potrivit Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, documentele notariale şi judiciare pot fi date în cercetare după 90 de ani de la crearea lor". Instituţia ne-a promis încă că ne va informa "în timp util" în ceea ce priveşte "dosarele penale aflate pe rolul Judecătoriei Giurgiu, unde se păstrează, termenul lor de păstrare şi dacă au fost selecţionate şi eliminate din evidenţa arhivei Judecătoriei Giurgiu". Nu ştim ce a înţeles sucursala Arhivelor Naţionale din Giurgiu prin timp util. Suntem în anul de graţie 2008.
Potrivit surselor citate, în 1984, după definitivat, Monica Macovei ajunge absolut ciudat procuror la Sectorul 1 al Capitalei. Ciudat pentru că, înainte de 1989, Sectorul 1 era un sector strategic (locuiau soţii Ceauşescu, se aflau sedii ale organelor de partid, aeroportul, gara, televiziunea) şi trebuia să ai avizul Securităţii pentru a ajunge procuror aici. Dacă tot există o mapă profesională, poate aflăm cine a recomandat-o pentru acest post pe Macovei.
Cine i-a dat "cheia" lui Băsescu
Regulamentul de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prevede că informaţiile din conţinutul mapelor profesionale nu au caracter public, deoarece conţin date confidenţiale. "Datele din dosarele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor sunt confidenţiale", se arată în articolul 62 din Regulamentul CSM. În alineatul doi al aceluiaşi articol se arată că "judecătorii sau procurorii au voie să-şi consulte propriul dosar profesional". După cum prevede Legea 303/404, CSM deţine mapele profesionale ale magistraţilor în exerciţiul funcţiunii, precum şi ale celor care au deţinut funcţia de magistrat şi au fost pensionaţi după februarie 2005. Mapele celorlalţi magistraţi care au lucrat la un moment dat în sistemul judiciar se află la Ministerul Public, pentru procurori, şi la Ministerul Justiţiei, pentru judecători.
ALTE LEGI. Legea 544/2001, privind accesul la informaţiile publice prevede la articolul 12, litera d, că nu pot fi făcute publice informaţiile cu privire la datele personale. O altă lege care protejează informaţiile personale este Legea 677/2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, care arată că dezvăluirea se face numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege. Decizia Curţii Constituţionale (CC) în cazul Cioroianu, prin care preşedintelui statului i s-a dat dreptul de a face orice verificare atunci când consideră afectată capacitatea de exercitare a unei funcţii publice, reprezintă o excepţie. Prin punctul 4 al Deciziei 356/aprilie 2007, preşedintelui i s-a dat acces la informaţii nepublice pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru numirea în funcţia de ministru, numai că se pune problema dacă le şi poate face publice. Decizia CC spune că respingerea propunerii de către şeful statului se face motivat, numai că nu spune că acesta are şi dreptul de a face publice informaţii cu caracter nepublic. Cazul va fi discutat îndelung în lumea justiţiei.
- Violeta Fotache
Năravul accesului la informaţii pe sprânceană
Gabriela Antoniu
Preşedintele jucător devine schimbător
- Violeta. Fotache, Miruna Pasă Petru
Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El citează o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari. Ţinând cont că anul trecut s-au înregistrat 2.470 de decese pe şoselele României, pierderea statului în astfel de accidente este una uriaşă – peste 300 de milioane de dolari. O sumă care reprezintă vieţi distruse, oameni infirmi sau scoşi din câmpul muncii până la cheltuieli cu ambulanţe, pompieri, SMURD, poliţie, morgă, avocaţi, spitalizare, companii de asigurări. De altfel, "costurile" afaceristei Anamaria Straus în cazul Tatiana Duplei, studenta din Republica Moldova pe care a ucis-o chiar pe trecerea de pietoni, s-au ridicat la 135.000 de euro. Sumă pe care nu a plătit-o ea, daunele fiind suportate de asigurător.
După ce anul trecut Emil Boc a semnat pentru înfiinţarea gazoductului Nabucco, care exclude Rusia de la aprovizionarea cu gaze a UE, Adriean Videanu negociază acum cu ruşii pentru proiectul South Stream. Băsescu spune că România a refuzat să semneze pentru South Stream. Comisia Europeană susţine Nabucco.
"Cred că mămăliga asta românească nu se va sparge niciodată. La ce ne aşteptăm de la un popor care alege un preşedinte care apare la OTV lângă Sexy Brăileanca sau mai ştiu eu cine? Sau care ţopăie cu mărgele la gât lângă mafioţi la bairamuri de ţigani? Acum [...]


Bucuresti















BANI RAPID SI SIGUR PE INTERNET. TESTAT! EU AM FACUT
25.260.000 IN 3 SAPTAMANI!!! E RANDUL TAU!!!!!!
FUNCTIONEAZA!!!! SINGURUL CARE FUNCTIONEAZA CU
ADEVARAT
Nu este nici o gluma,crede-ma! Depinde numai de
tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu
pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba
viata (si portofelul!), depinde numai de tine “POTI
FACE BANI USOR SI REPEDE” Crede-ma: am incercat toate
metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai
USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de
bani, repede si legal. Merge! E testat! Tot ce trebuie
sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana
la final textul. Eram sceptic, totusi… In urma cu
ceva vreme navigam aiurea pe Internet (probabil la fel
cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol
asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa
castig milioane in doar cateva saptamani cu o
investitie de numai 60.000 de lei. Imediat m-am gandit
“chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie”. Dar,
curios fiind, am continuat sa citesc. Articolul spunea
ca trebuie sa trimiti cate 10.000 de lei la fiecare
din cele 6 adrese mentionate in articol . Apoi sa iti
treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia
a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de
forum-uri/adrese cu anunturi pe Internet sau prin mail
la cat mai multe adrese. Pur si simplu! Dupa ce am
analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa
prieteni m-am hotarat sa incerc. La urma urmei ce
aveam de pierdut in afara de 60.000 de lei si 6
timbre? Cum este si normal, la inceput eram sceptic si
chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. Asa ca
m-am interesat la PTTR si mi-au confirmat ca
intr-adevar e legal! Deci am facut infima investitie
de 60.000 de lei. Surpriza!…Ghiciti ce s-a petrecut
!!! .. Intr-un interval de 7 zile am inceput sa
primesc . Eram uluit! M-am gandit
ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat
sa vina! In prima saptamana am primit 370.000 de lei.
La sfarsitul celei de-a doua aveam 1.090.000. In a
treia saptamana stransesem 25.470.000 de lei! Si banii
continua sa vina cu repeziciune. In mod cert a meritat
sa cheltui cei 60.000 de lei si cele 6 timbre (Am
cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!).
Sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce
functioneaza. In primul rand va sfatuiesc sa salvati
pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la
indemana. Cum?
PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare
din ele : “M-AM ADAUGAT LA LISTA TA”, astfel incat
cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care
urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe
alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi
impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum
iei 6 bancnote de 10.000 de lei si pui CATE UNA in
FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si
sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC
si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri
sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor,
pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare
dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota
de 10.000 de lei. Acum trimiti plicurile la
urmatoarele adrese:
1) Radu Marius, str. Modoran Ene, nr.6, bl.M94, sc. A, ap.48, sector 5, Bucuresti;
2) Stanescu Dumitru, str. Dorobanti 2, bl. i2, ap. 6, et.1, Buzau cod 120111
3) Orasanu Alin-Dorin,str Frasinet,bloc B10,scara B,etaj2,ap30,Buzau.
4) Ivan Vladut Alexandru,str Margaritarului,nr2,bl.xf22,sc. 2,ap.10,Dr.tr.Severin,cod.2200 82
5) Stoica Leonard , Strada Modoran Ene Nr.8 Bl.M-89 Sc.2 Ap.56 Sector 5 Bucuresti
6) Asmarandei Anca, str. Aleea Plaiului, nr 10, Bl. B1, sc. B, et.4, ap 39, Piatra Neamt, cod: 610197
PASUL 2: Acum tai din lista pe numarul 1 si muti
celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5
devine 4,etc…). Astfel numarul 6 devine liber :
completezi cu numele si adresa TA aceasta
pozitie.Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI
PUNE IN ALTA POZITIE DECIT CEA DE-A 6-a, vei primi cu
mult mai putini bani, pentru ca factorul de
multiplicare se diminueaza. Pentru a intari increderea
in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE,
deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit
semanind neincrederea.
PASUL 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate,
incearca sa mentii articolul cat mai aproape de
original. Acum publica anuntul la cit mai multe
forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat
cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri
cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa
scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi
textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in
memoria calculatorului(\’Copy\’ din meniul \’Edit\’);
deschizi un fisier gol cu
\’notepad\’(\’File\? ?…\’N ew \’) si inserezi textul ca
sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a (\’Edit\’…\
Paste\’); salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum
cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line,
message board-uri, site-uri de ***, de discutii)
romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe
care le cunosti si publici articolul. Va sugerez sa
treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca
acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri
GATA! Felicitari… Nu ar trebui sa iti ia mai mult de
30 de secunde pentru fiecare newsgroup! TINE MINTE :
MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT
CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Calcule…Vei incepe
sa primesti in cateva zile! Daca
vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza
numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De
ce? Din cele MINIM 200 de publicari pe care le-am
facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu
FOARTE-FOARTE mic). Deci am castigat 50.000 de lei cu
numele meu pe pozitia a 6- a. Acum fiecare din cele 5
persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare,
publica la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu
numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate
50.000 de lei.Eu primesc astfel 5*5*10.000 de lei =
250.000 de lei. Continuand exemplul cu acest numar mic
(5) de persoane care raspund la articol, castig
1.250.000 de lei cu numele meu pe pozitia a 4-a,
6.250.000 cu numele meu pe pozitia a 3-a, 31.250.000
de lei pe pozitia a 2-a si … DA! 156.250.000 DE LEI
cu numele meu pe pozitia intai. UIMITOR! Daca fiecare
participant publica articolul de MINIM 200 de ori! Si
totul cu o investitie initiala de 60.000 de lei si 6
timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti
sa repeti procedura : iei ultima varianta a
articolului si trimiti cate 10.000 de lei la adresele
care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a
6-a Acum publici articolul din nou de MINIM 200 de
ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni
intra pe Internet si citesc aceste articole ASA CUM
CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 60.000 de
lei sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da… Unii
au spus \”dar daca lumea se satura si nu mai trimite
nimeni nici un ban?\” Ce sanse sunt sa se intample
asta cand ZILNIC se alatura 20- 50.000 de useri noi la
Internet dintre care foarte multi citesc astfel de
anunturi si sunt dispusi sa incerce ?
JUCATI CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TE VA AJUNGE PE
MII DE FORUMURI, ASTEFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI. IN
FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI FE FORUM! VETI
AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZA PE O
BINECUNOASCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA
MULTIPLICARII PE CARE CRED CA POTI SA O INTELEGI. CRED
CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT
O STICLA DE VIN. NU… SE CUMPARA INDUSTRIAL .. DECI
DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA PAREA
PE MULT MAI MULTE SITE-RI SI VREI PRIMI CU MUUULT MAI
MULTI BAI! BAFTA! !!!!!!!! p.s. FOARTE IMPORTANT: O SA
INTALNESTI OAMENI CARE NU SUNT DE ACORD CU ASTA SI
CARE NU AU CURAJ SA INCERCE SA SE IMBOGATEASCA
INTELIGENT. ACESTIA SE MULTUMESC DOAR SA INJURE (MAI
MULT NU POT). TREBUIE DOAR SA-I IGNORI ASA CUM FAC EU,
JOACA SI O SA VEZI CUM PLICURILE INCEP SA SOSEASCA.
DACA AI INCREDERE SI PERSEVEREZI O SA-MI MULTUMESTI
CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA… VA RACITI GURA
DEGEABA, EU PRIMESC ZECI DE PLICURI CU BANI SI O SA
CONTINUI SA JOC… BAFTA