x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Victimele iadului

Victimele iadului

de Costin Anghel    |    20 Sep 2004   •   00:00

Vine dracul pe pamant, munceste el oamenii, dar are ajutoare: fermecatorii, vrajitoarele, ghicitorii, vrajitorii, descantatorii s.a.m.d.



Toate aceste ajutoare ale diavolului si-au pus viata in slujba lui Lucifer. Cu magie alba sau magie neagra, oamenii dracilor nenorocesc lumea, o spurca, mutileaza, o innebunesc. Ca-i vorba de "argintul viu", "legaturile de la picioarele unui mort", "laturi de la mort" sau noduri pe la perne, haine rupte sau manjite, gaini sau alte animale ucise in ritualuri satanice, toate acestea il aduc pe drac in viata oamenilor. Cei ce frac vraji risca, necuratul poate sa intre si-n ei si tot la popa or sa vina!

La Manastirea Cotmeana auzi de multe "cazuri" rezolvate. Prin masluri, liturghii si rugaciuni, preotii desfac ce-a legat dracul prin intermediul acolitilor sai cu fata umana. Un caz anume a ingrozit credinciosii. Un copil s-a trezit bolnav peste noapte. Din zi in zi, "boala" lui s-a complicat. Doi ani, pustiul a fost plin de bube supurande, ce plesneau, crapau. Fata ii era cea mai afectata. Era plin de bandaje, de dureri... nici nu mai vorbesc oamenii.

Doctorii, cati exista ei pe la spitale in Bucuresti, s-au aratat neputinciosi, nu au reusit sa gaseasca nici o boala sau vreun virus. Disperati, parintii au venit la Manastirea Cotmeana, staretul de aici, Parintele Ioasaf, i-a lamurit. "Sunt vraji." Din invidie si nebunie, rudele parintilor sai au vrut sa-i faca vraji mamei baiatului. Blestemul lor a cazut, insa, pe copil. Spun batranii ca asa se intampla de obicei, "ce-i pentru parinti cade pe copii". Copilul s-a vindecat, prin liturghii, masluri si rugaciuni, s-au bucurat toti. Dar inaintea lor s-a bucurat dracul, a mai destramat o familie unita.

UN INDRACIT. Tot aici se scot si diavolii din oameni. Povestea un om, Duminica pe numele lui, de un bodyguard. Acum doi ani a venit indracit... pana la Lucifer. A facut parintele Ioasaf ce a facut si l-a aruncat pe pustii pe diavolul din omul asta. La slujba de exorcizare l-au tinut vreo zece oameni, "mari tata, mari de tot si de-abia il tineau", povesteste Duminica.

Dupa ce a scapat de drac, bodyguardul a inceput sa planga, sa-si sarute fetita. De o luna nu se mai uitase la ea. Cu fata in casa, langa el, si omul nu stia ca ea exista. Dragostea si bunastarea familiei atrasesera invidia vecinilor. Un mic ajutor diavolesc de la o vrajitoare, si omul era gata, sufletul ii era pierdut, si dracul avea o noua casa. Bine ca nu si-a pastrat-o!

Multi dintre oamenii ce vin la Cotmeana sunt oameni patiti, ori au avut ei vraji si farmece, ori cineva apropiat lor. Fiecare poate sa-ti spuna o poveste si sa-ti dea sfaturi, sa nu cazi si tu in greseala, in pacat sau macar sa stii cum sa te feresti de Lucifer si dracii lui, tot ingeri, dar decazuti. "Relele acestea sunt tot de la Dumnezeu. Ele sunt facute tot prin voia Lui. El vrea sa ne vada credinta, sa ne curatam de pacate si sa ne indreptam spre Biserica. Cum simti ca incepe dracul sa-si faca cuib la tine in suflet, du-te la Biserica!", povete de la Cotmeana.

Continuare: 99 de pietricele

×
Subiecte în articol: special