x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Înţelepciunea Lumii Vechi

Înţelepciunea Lumii Vechi

de Loreta Popa    |    24 Ian 2010   •   00:00
Înţelepciunea Lumii Vechi

Poate că Farul din Alexandria era una dintre cele 7 minuni ale Lumii Antice, dar Biblioteca aceluiaşi oraş era un miracol. Dacă nu ar fi fost distrusă, omenirea ar fi fost cu mii de ani mai avansată.



Distrugerea Bibliotecii a fost motivul a nenumărate dispute de-a lungul secolelor, deoarece o dată cu aceasta s-a pierdut şi majoritatea lucrărilor complete ale literaturii antice. O lume fără carte, fără o publicaţie ar determina lucrurile să fie simple. Chiar nepermis de simple. De aceea, filmul lui Alejandro Amenabar despre Biblioteca din Alexandria, "Agora", care a avut premiera în România la 22 ianuarie, nu poate fi decât binevenit.

Ptolemeu al III-lea a dat o lege prin care oricine punea piciorul în Alexandria cu vreun papirus trebuia să-l predea autorităţilor. În timp foarte scurt, scribii copiau manuscrisul şi îl dădeau înapoi proprietarului. Unele copii erau atât de fidele, încât originalul era păstrat în bibliotecă. Scopul era să se ajungă la o colecţie de şapte sute de mii de papirusuri. Peste o sută de învăţaţi erau găzduiţi în Bibliotecă, sarcina lor fiind aceea de a face cercetări ştiinţifice, de a ţine prelegeri, a publica, a traduce, a copia şi a colecţiona nu numai manuscrisele originale ale autorilor greci, ci şi traduceri ale lucrărilor din Egipt, Siria, Persia, precum şi texte budiste şi scripturi ebraice.

Filmul lui Amenabar ne prezintă Egiptul secolului al IV-lea, aflat sub cucerirea Imperiului Roman, în momentul în care revoltele religioase izbucnite pe străzile din Alexandria ajung şi la zidurile faimoasei biblioteci. Hypatia (Rachel Weisz), astronom şi matematician de geniu, se luptă să salveze înţelepciunea Lumii Vechi cuprinsă în nepreţuitele comori literare, ajutată de discipolii săi.

Doi tineri aspiră la dragostea frumoasei Hypatia: Orestes (Oscar Isaac), un tânăr nobil foarte abil, şi Davus (Max Minghella), sclavul ei. Ultimul trebuie să aleagă între o viaţă de sclav alături de stăpâna inimii sale şi una de om liber, alăturându-se rebelilor religioşi. Hypatia era o femeie într-o lume a bărbaţilor, o femeie care voia să-şi conducă singură viaţa, aşa cum ar fi făcut-o un bărbat, cu aceeaşi libertate de a se dedica studiului filozofiei, ca şi tatăl ei.

REGIZORUL
Cu patru ani în urmă, când terminase proiectul extrem de personal "Mar adentro", Alejandro Amenabar nici nu visa că avea să fie implicat într-o superproducţie despre romani şi creştini din Egiptul antic. "Uneori îmi doresc să privesc prin gaura cheii şi să văd trecutul exact cum a fost el, cum s-a petrecut, chiar dacă ar fi posibil numai pentru cinci secunde sau poate cinci minute. Şi acesta este un lucru pe care am încercat să îl prindem în film. Să oferim publicului posibilitatea de a privi în trecut prin gaura cheii timp de două ore. Vreau ca filmele mele să fie ca nişte călătorii.

Acesta e o incursiune în timp şi spaţiu. Chiar de la începutul acestui proiect, scopul meu a fost să fac publicul să simtă ca şi cum ar urmări o echipă CNN realizând un documentar despre ceva ce s-a întâmplat în secolul al IV-lea. Am abordat filmul cu un simţ al urgenţei de a relata, stil "breaking news".

"Agora" este povestea unei femei, a unui oraş, a unei civilizaţii şi a unei planete. Doar cunoscându-l pe regizor şi tot ar fi un motiv să mergeţi să vedeţi filmul "Agora", cât despre subiect... Orice întâlnire cu trecutul ne poate lumina aşa de mult sufletul încât el va străluci ca Farul din Alexandria, care arăta marinarilor adevărata cale spre port. Cu alte cuvinte, nu trebuie ratat!

×
Subiecte în articol: spectator