02:59
Sambata
20 martie 2010
Bucuresti
MIN 3°C
MAX 15°C
Cauta
STEAUA - ALBA-IULIA 2-0
Kapetanos, iarăşi salvator
Trupa lui Stoichiţă a câştigat aseară prin "dubla" atacantului grec, care a dezmorţit însă tabela dintr-o poziţie flagrantă de ofsaid.
de Marius Mihalcea
10/11/2009 (Actualizat 23:15)
 
1174 vizite
Gigi Becali a închis peluzele, dar manevra sa n-are nici un efect. Aseară, înjurăturile la adresa finanţatorului Stelei, plecate din vreo 3.000 de piepturi, s-au izbit de tribunele golaşe şi s-au amplificat atât de mult, încât au ajuns, absolut nedisimulate, chiar şi în casele celor care au ales să urmărească meciul la televizor. Jos, pe teren, după 20 de minute seci, Surdu l-a învins pe Cernea, însă din poziţie afară din joc, lucru care s-a petrecut apoi şi la poarta Stelei, golul ardelenilor fiind şi el anulat tot pe motiv de ofsaid. 0-0 la pauză, corect, cinstit şi fără echivoc.

OFERTĂ DE NEREFUZAT
La patru minute de la reluare însă, acelaşi tuşier pe semnalizarea căruia "centralul" Berbecaru nu a validat, pe drept, golul Unirii, n-a mai văzut amănuntul că aproape jumătate din echipa Stelei s-a aflat în ofsaid la reuşita de 1-0 a lui Kapetanos, abia intrat în locul lui Toja. Vorba unui mucalit cunoscător într-ale comerţului în economia de piaţă: "La trei jucători aflaţi în ofsaid, al patrulea e gratis". Adică nu mai contează. În final, acelaşi Kapetanos a risipit emoţiile cu un şut plasat, direct în colţul lung al porţii lui Cernea.
 
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.

Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.

banner_300x90.jpg

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

CLASAMENT
1. 
CFR Cluj
22
11
7
4
27-14
40
2. 
FC Timisoara
22
10
9
3
37-14
39
3. 
Steaua
22
11
6
5
30-22
39
4. 
Rapid
22
11
5
6
40-25
38
5. 
Dinamo
22
10
8
4
29-17
38
6. 
Unirea Urziceni
22
10
8
4
28-17
38
7. 
FC Vaslui
22
11
5
6
31-23
38
8. 
Otelul Galati
22
9
5
8
24-25
32
9. 
FC Brasov
22
8
7
7
24-20
31
10. 
Astra Ploiesti
22
7
7
8
26-28
28
11. 
Gaz Metan Medias
22
6
10
6
20-27
28
12. 
Gloria Bistrita
22
6
9
7
21-27
27
13. 
Poli Iasi
22
7
4
11
21-32
25
14. 
Pandurii Tg. Jiu
22
5
8
9
15-21
23
15. 
U Craiova
22
6
3
13
30-33
21
16. 
International
22
6
3
13
19-36
21
17. 
Ceahlaul
22
3
7
12
17-38
16
18. 
Unirea Alba-Iulia
22
3
5
14
19-39
14

În 24 de pagini şi în aproape 90 de minute de imagini care conţin secvenţe de arhivă, interviuri şi un reportaj exclusiv făcut în Kuweit, acolo unde antrenează în prezent "Minunea Blondă", Ilie Balaci vorbeşte dezinvolt despre momentele trăite în Bănie, ratarea unui transfer fabulos la AC Milan, accidentarea sa la numai 27 de ani şi decăderea "Craiovei Maxima".

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

Galaţi - Faleza Dunării

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Piatra Neamţ

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Bradul

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-1°C
Senin
763 mmHg
Vant
0 km/h -

Prognoza Meteo
Sambata
3  15
Pres.
Duminica
7  18
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP