13 PENTRU ROMÂNIA ● Vineri 13 a făcut românii fericiţi pe străzile Bucureştiului
“Haideţi pe eeei / haideţi pe eeei, haideţi pe ei, pe mama lor!” Meciul cu Italia se trăieşte cu emoţii puternice în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Stadionul la care românul de rînd n-a putut ajunge s-a organizat cu mici, cîrnaţi, frigărui şi valuri de bere în faţa Casei Poporului.
Ce-i drept, micii cam mici, iar porţia de frigăruie - însemnînd o frigăruie – cam mică şi ea, vîndută cu 100 de mii de lei vechi, să fie sumă rotundă. Şi poporul a venit la Casa Poporului cu toţi reprezentanţii lui. Cu prieteni, cumnaţi, copii, bunici şi vecini, tot românu-a trăit meciul în direct, cu ochii lipiţi de plasme şi sufletul la gură. Vecinii Casei Poporului, din zona Rahova-Ferentari au avut o surpriză de la organizatori: trupa Cargo şi cîteva sute de rockeri adunaţi nu doar pentru meci, ci şi pentru concertul de după. După obişnuitul control în genţi de la intrarea pe stadionul din piaţă şi după prima oră de acomodare, diferenţele dintre suporteri n-au mai contat pentru că meciul n-a mai lăsat nici o clipă de răgaz.

CU SUFLETUL LA GURĂ. Strigăte pline de speranţă pentru Mutu care-ar fi putut să marcheze de cîteva ori la rînd. Înjurături pentru Chivu care-a ratat cea mai bună ocazie de gol din minutul 21. Suporterii l-au iertat şi pe Cristi Chivu, în speranţa că-i vom bate pe italieni după 19 ani de pauză. Şi-au oftat pentru cartonaşul galben al lui Mutu din minutul 44. Primele 35 de minute au tăiat şi respiraţia maneliştilor mîncători de semninţe şi pe a rockerilor care-au uitat chiar şi de Cargo. Nici băieţii de la Cargo nu păreau a-şi mai aminti de ei înşişi sau de concertul de după. Să-ţi trăiască ţie familia ta care-ai semnalizat pe-ăstaaaaa. Să trăiască mă-ta o mie de ani!” se strigă în ultimul minut, cînd România ar fi putut primi un gol. Toni a înscris cu o lovitură de cap, dar golul a fost anulat pentru offside. Şi toată lumea aplaudă sfîrşitul primei reprize. România respiră uşurată la pauză.

SECUNDE DE VICTORIE. Piaţa explodează. Români pe jos, tăvălindu-se de bucurie, români în aer, sărind cu mîinile ridicate, tricouri aruncate, steaguri fluturate. Din nefericire, pentru un singur minut. Minutul 56. Mutu a reuşit. România strigă de fericire în piaţă. Dar minutul următor îi aşează la locurile lor, cu adîncă dezamăgire. Unu la unu şi fericirea se stinge înapoi pe asfalt şi pe covoarele cu imitaţie de gazon puse în mijlocul pieţei de organizatori. Şi la mesele la care au stat numai cei care-au fost mai prevăzători şi-au ajuns în piaţă cu două ore înaintea meciului. Şi totuşi, speranţa moare ultima, deci după ce se dezmeticesc, se ridică. Între timp, sutele de rockeri au devenit mii, dar s-a mărit considerabil şi numărul burţilor bronzate excesiv, dezvelite ca să se usuce transpiraţia din jurul lanţurilor de aur de care-au fost probabil deposedaţi cîţiva cîini de pază mai serioşi. Cojile de seminţe curg mai cu foc, berea se goleşte din butoaie, emoţiile cresc progresiv. Focul arde / şi-i miros de fum / noaptea cade / dar ei…

UN BUFON CONTRA ROMÂNIEI. Nimic nu mai contează în minutul 80, cînd pieţei i se taie respiraţia definitiv la un penalty pentru noi. “Mu-tu-mu-tu-mu-tu!” Şi urlete de durere ale miilor de suporteri: golul nu mai vine. E apărat de Buffon. Încă trei minute de prelungiri produc un fel de simbioză între bronzaţi şi rockeri. Piaţa devine un singur suflet, un singur strigăt, fără tricouri şi cu tricoloru-n aer: Hai Româniaaaaa! Un egal cu Italia face valuri proaspete de bere-n piaţă. Şi… Cargo! Rockerii se bucură de egal şi de concert, iar burţile bronzate şi transpirate ale consumatorilor de seminţe tremură de stupoare. Daţi muzica maitare! Un-doi-trei-şi: Noapte de beţie, / pînă-n zori de zi să fie / Unde-i vodca şi rachia, / ca să-nceapă ANARHIA / în Româniaaaa!