Mai departe, ca la box. Fără gardă, Universitatea şi Steaua s-au aruncat într-un joc la spectacol, fazele curgând la ambele porţi. Gazdele puteau lua conducerea, dar Florin Costea, de două ori, nu l-a putut învinge pe Zapata, iar oaspeţii au avut un gol anulat corect lui Surdu, după un ofsaid la Nicoliţă. După pauză, acelaşi Florin Costea are de încă trei ori golul în vârful ghetei, dar o dată trimite pe lângă, apoi şutul său loveşte bara lui Zapata, pentru ca ultima oară să se izbească de blocajul goalkeeper-ului columbian. Pleşan ridică mănuşa şi reacţionează prin două şuturi care îl întrebuinţează pe Lung, însă decizia finală, cu efect de upercut, vine ca un trăsnet spre finalul celui de-al doilea minut de prelungiri, după ce Szekely înscrie printr-o execuţie neaşteptată din unghi. "Nu meritam să pierdem azi sub nici o formă! Nici nu ne vine să credem cât ghinion am putut avea. Steaua este la al treilea meci în care bate în prelungiri, n-am mai văzut aşa ceva. Din păcate, nouă nu ne mai iese nimic de la meciul cu Vaslui din primăvară, când am ratat participarea în Europa League", a spus la final marcatorul golului Universităţii, Andrei Prepeliţă.
Stoichiţă, în extaz
Golul din cel de-al doilea minut al prelungirilor a aruncat în aer banca de rezerve a oaspeţilor, Mihai Stoichiţă terminând meciul aproape extenuat de tensiune. "A fost o partidă nebună, în care oricare echipă putea câştiga, dar avantajul nostru a fost că am dominat finalul. Puteam marca chiar după reuşita lui Kapetanos şi nu cred că Universitatea ar mai fi avut forţa să revină. Oricum, o realizare este şi faptul că am avut parte de un meci frumos. Aşa cum am anticipat, nici una dintre cele două echipe nu s-a închis, iar aşa au rezultat spaţii deschise, pe care s-a putut juca fotbal. Szekely se află într-un moment de inspiraţie, eu am crezut mereu în el şi i-am dat încredere. Mă bucur că am fost inspirat să-l ţin în poartă pe Zapata. Eu nu sunt adeptul măsurilor dure", a spus Stoichiţă după meci.
"Am avut un ghinion teribil, nu mai ştim ce se întâmplă! Adevărul este că de la meciul pe care l-am pierdut în primăvară cu FC Vaslui şi am ratat calificarea în Europa League nu ne mai iese nimic, parcă suntem blestemaţi"
Andrei Prepeliţă - mijlocaş "U" Craiova

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.


Bucuresti














