x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "În vizită", spectacol cu crivăţ în iulie

"În vizită", spectacol cu crivăţ în iulie

de Maria Sârbu    |    27 Iul 2010   •   00:00
"În vizită", spectacol cu crivăţ în iulie

În toiul verii, la Teatrul Naţional din Timişoara a avut loc premiera cu piesa "În vizită" (varianta originală "În vizită la tata") de Roland Schimmelpfennig, în regia lui Alexandru Dabija, scenografia aparţinând lui Helmut Stürmer.



În toiul verii, pe o caniculă greu de suportat afară, în sala excelent dotată din fostul manej imperial, publicul asista la un spectacol a cărui acţiune se desfăşoară într-o casă mare şi veche, pe timp de iarnă, când zăpada şi vântul, ca într-un dans încins, stăpânesc împrejurimile, dând senzaţia de pustiu, de singurătate.

Doi maeştri, unul al regiei şi altul al scenografiei, şi-au împreunat ideile şi au creat un spectacol frumos. Acesta este, după mine, cuvântul cel mai potrivit: "frumos". Frumos ca imagine, frumos ca regie, frumos ca sunet şi lumini, frumos ca sudare a relaţiilor dintre personaje datorită actorilor distribuiţi.

Totuşi, să pui în scenă o piesă a dramaturgului contemporan german Roland Schimmelpfennig pare un risc asumat, pentru că teatrul lui este un teatru al absurdului, umorului negru şi grotescului. Această particularitate specifică se asociază cu tristeţea. Totodată, dramaturgia lui conţine multă poezie. În ansamblu, e provocator. Cred că, dacă Schimmelpfennig ar veni la Timişoara să vadă această variantă de spectacol, ar fi mulţumit, dincolo de faptul că şi-a văzut piesele montate în diverse moduri (e jucat în peste 40 de ţări).

Schimmelpfennig, în vârstă de 43 de ani, a început să scrie dramaturgie după ce a studiat regia. Scriitura lui atrage creatorii, deşi nu orice regizor ar avea succes. Trebuie să ştii să-i descifrezi sistemul de simboluri prin care transmite ceea ce vrea să se ştie. Or, Alexandru Dabija a dezghiocat textul, găsind expresia vie a construcţiei dramaturgice. Conţinutul de idei este susţinut plastic de un decor evocator şi elocvent gândit de Helmut Stürmer. Dabija a schimbat puţin titlul pentru a nu se confunda cu spectacolul montat de el la Teatrul Act, "Acasă la tata" al autorului român Mimi Brănescu. Dar pentru că este "obsedat", după cum mărturiseşte, de tema "Relaţia părinţi-copii", a dorit să continue pe aceeaşi linie, alegând această piesă "profund umană" ce face parte din "Trilogia animalelor" ("În vizită la tata", "Regatul animalelor" şi "Sfârşit şi început").

Regizorul a lucrat scenic textul aşa cum l-a scris autorul. Într-un mod coerent, prezintă natura umană, soarta femeilor. Cu toate mijloacele teatrale, oscilează, subtil, între tragic şi comic, prezentând un realism lucid cu accente suprarealiste. Relaţia dintre oameni este redată dur.

"Ieşi afară din casa mea... Ieşiţi afară din casa mea", ţipă cu o voce înfiorătoare Etith, soţia lui Helmut - profesor de anglistică, în vârstă de 65 de ani, care lucrează de aproape un deceniu la traducerea "Paradisului pierdut" de John Milton. E casa veche, cu 20 de camere, în care a trăit familia ei; casa aflată la mare distanţă de orice localitate, dar unde mai vine cineva în vizită. Acum îi avem adăpostiţi sub acelaşi acoperiş pe cei doi soţi (Damian Oancea şi Victoria Suchici Codricel), pe cele două fiice, Marietta (Claudia Ieremia) şi Isabel (Mălina Manovici) - prima dintr-o căsătorie anterioară a lui Etith, pe Sonja (Alina Reus), nepoata ei de la soră.

E iarnă cumplită. Helmut şi Sonja se întorc de la vânătoare. Au împuşcat o raţă. Între timp, apare un necunoscut, un tânăr de 21 de ani. Spune că e Peter (Colin Buzoianu), fiul lui Helmut. Cei doi nu s-au văzut niciodată şi nici nu ştiau unul de altul, până nu de mult. Alte două personaje întregesc această suită de caractere diverse, fiecare cu ciudăţenia sa: o profesoară (Irene Flamann Catalina) şi fiica ei, Nadja (Mirela Puia), studentă fanatică, obsedată de operele clasicilor ruşi. Zăpada care pătrunde o dată cu şuieratul vântului prin uşa lăsată întredeschisă, raţa moartă vânată de Helmut şi Sonja, arma din care se tot trage fie şi din întâmplare, "camera ruşilor", mai bine spus cu literatura rusă, focul făcut în zăpadă în care sunt aruncate ediţii princeps ale clasicilor ruşi - toate substituie şi totodată relevă parcă păcatul săvârşit de fiecare personaj în parte, sub diferite forme, iar consecinţele se rezumă la starea de singurătate. Ce poate fi mai trist!

×
Subiecte în articol: teatru