Spectacolul cu piesele lui Eugene Io­nes­co "Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia", montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul de Comedie, a avut, vineri, premiera, ur­mă­toarea reprezentaţie fiind programată la 12 martie. Această variantă scenică prezintă textul ionescian în mod simplu, direct, cotracarând ideea că tea­trul absurdului nu este accesibil oricui.

"Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia" vin în tandem în faţa publicului, de parcă ar fi un avertisment: "Trageţi învăţăminte!". Deşi directorul de scenă Victor Ioan Frunză creează doar în scop artistic, aceste două piese ale lui Eugene Ionesco sunt "lecţii" de cultură generală.

Existând un exemplu de viaţă lungă împreună, la Theatre de La Huchette din Paris (din 1957, spectacolul coupe se joacă neîntrerupt, până în prezent), Frunză le-a cuplat, dezvăluind profunzimea lor într-un fel de continuitate subordonată. În plus, aceste drame abordează limbajul specific oamenilor: fie că personajele folosesc o limbă a absurdului, în mod grotesc, fie că lingvistica "cere" jertfe, chiar inocente.


CÂNTĂREAŢA CHEALĂ
Primul titlu al piesei "Cântăreaţa cheală" a fost, după cum se ştie, "En­gle­zeş­te fără profesor". Începutul spectaco­lului ne şi introduce în atmosfera tipic en­glezească. Decorul Adrianei Grand rezolvă o mare parte din intenţia regizorală. Ceasul care indică ora e în mai multe ipostaze. În şemineul englezesc nu arde focul, ci este un mic ecran pe care se de­ru­lează imagini cu persoane antrenate în dialog.

Stăpâna casei, Doamna Smith, dă tonul "pierderii" timpului, iar stăpânul casei, Domnul Smith, trăieşte clipa ză­dăr­niciei citind un ziar, dar pare că degeaba îl citeşte. Când bate ceasul (ceasurile nu au pendule), cei doi se trezesc parcă din amorţire. "Uite că s-a făcut ora nouă", spune Doana Smith. Aşteaptă musafiri. Se aude soneria. Şi se derulează acţiunea în cel mai adevărat stil al teatrului ionescian.

Actorii au fost aleşi pentru echilibrul stilistic al piesei în funcţie de temperamentul interior al fiecăruia. Domină, în măsura în care îi permite rolul, Virgi­nia Mirea (Doamna Smith), celelalte personaje fiind întruchipate, cu obligaţia res­pectării indicaţiilor regizorale şi cu intuiţia interpretativă înnăscută sau formată în timp, de Florin Dobrovici, Mirela Zeţa, George Costin, Dragoş Huluba şi Bogdan Cotleţ. Victor Ioan Frunză dă fiecărui personaj pondere. Bunăoară, este scos în relief ze­lo­sul Căpitan de pompieri, rolul lui Huluba fiind susţinut şi printr-o parte a sce­no­grafiei: un panou utilat cu cele necesare în caz de incendiu. şi George Costin (Domnul Martin) confirmă, prin străduinţă şi talent, încre­derea pe care o are Frunză în capacităţile acestui actor, făcându-şi astfel debutul într-un teatru bucureştean.


LECŢIA
În cea de-a doua parte a spectacolului "Cântăreaţa cheală & lecţia", Victor Ioan Frunză ne arată "omorul" ritualic. Eleva, care vine la Profesor pentru a lua lecţii în particular, căci visează la un "doctorat total", este o inocentă, o naivă. Ea a intrat pe poarta "cunoaşterii", dar o opreşte pericolul. Eleva e Andreea Samson, Profesorul e George Costin, iar Menajera - Bogdan Cotleţ (menajeră, în travesti, şi în prima parte).

Lecţia începe timid, cu nişte simple calcule matematice. Pacea aparentă se des­tra­mă, Profesorul devine mai autoritar. El nu ia în seamă avertismentele Menajerei. Devine agresiv. Agresivitatea e pe fondul "lingvisticii". Se întâmplă al 40-lea omor.

Şi aici scenografia e gân­dită ca o completare la vocabularul autorului. Nu­mă­rul jertfelor, bunăoară, e arătat prin ze­cile de încălţări aruncate în scenă, ce au aparţinut celorlalte 39 de ele­ve. Va fi şi cea de-a 41-a, şi aşa mai de­par­te, pentru că, după cum observă Frun­ză, "Lecţia este povestea din grădina secretă a fiecăruia (...) Metafora morţii nu e în­tâm­plătoare: o elevă care stăpâneşte Cu­noaşterea nu mai e interesantă pentru spectator. Ai mai mult de învăţat din omo­rul ritual decât din viaţa cuminţită a Elevei".

Pentru Victor Ioan Frunză, cele două piese sunt basme urbane, cu eroi desenaţi în lumini şi umbre, însă um­bre­le nu întunecă lumina, ci sunt contrastul necesar care face lumina să fie şi mai intensă.


COPII STIL YORK ŞI BAROC CORNWALL
Într-o Notă a Caietului de sală, publicul este informat asupra decorurilor din spectacol. Acestea reprezintă copii fidele ale unui şemineu englezesc, stil York, secolul al XIX-lea şi ale unor statui decorative, baroc Cornwall, secolul al XIX-lea. Peste copie s-a intervenit cu pictură de acril, conform schiţelor de scenografie, care reproduc atmosfera din grafica celebrelor manuale Horn, de limbă engleză. Eugene Ionesco este montat la Comedie din 1964 - "Rinocerii". Au urmat "Ucigaş fără simbrie" (1968), "Ce formidabilă harababură" (2005) "Delir în doi" (2006)