O LICENŢĂ MAI PUŢIN
Un alt subiect al conferinţei a fost oportunitatea unei noi licenţe 3G. Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a arătat că interesul a scăzut după preluarea Telemobil de grupul Cosmote. "La preluarea mandatului, în luna aprilie, am anunţat că instituţia a demarat discuţiile cu operatorii telecom pentru reorganizarea împreună cu aceştia a benzii 3G în scopul creării condiţiilor pentru acordarea a cel puţin unei noi licenţe, cu compensările financiare corespunzătoare. În prezent, interesul pentru o nouă licenţă a scăzut în urma preluării Telemobil de compania greacă."
NU SE RENUNŢĂ LA INTERNET
Din partea firmei de audit PriceWaterhouseCoopers, Gabriel Mustea a explicat că se renunţa cel mai uşor la linia telefonică fixă şi la cablul tv, conexiunea la internet fiind ultima opţiune a clienţilor în direcţia reducerii cheltuielilor, pe fondul manifestării crizei financiare.
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
În stânga brutărie franceză, în dreapta sediu de bancă, învecinat cu o cafenea cu aer italian şi nume de "mâncătorie" englezească. Peisajul care a făcut Strada Radu Beller celebră în tabloide şi în revistele graţie cărora fauna de Dorobanţi [...]


Bucuresti













