x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Primele Doamne ale Africii

Primele Doamne ale Africii

de Sînziana Stancu    |    21 Aug 2010   •   00:00
Primele Doamne ale Africii
Sursa foto: Jim Watson/AFP/Mediafax

Unele dintre ele rămân în umbra soţilor lor, altele îi susţin cu tărie în tot ce fac, iar unele au deja o carieră şi preocupări sociale înalte, muncind cot la cot cu "jumătatea" lor prezidenţială pentru binele ţării lor sau se reunesc în cluburi prin care promovează în lume interesele întregului continent.

Instituţia "Primei Doamne" nu este aleasă prin vot, titularei fiindu-i rezervat, prin tradiţie, rolul delicat, dar foarte complicat, de "stăpână" şi "gazdă" a reşedinţei primului om în stat. Dar chiar dacă nu intervin direct în treburile ţării, nu se poate spune că soţiile preşedinţilor nu au vreo influenţă asupra instituţiei pe care ei o conduc. Iar metodele lor de convingere sunt cât se poate de subtile...

"Pot să spun că tacticile noastre feminine sunt înnăscute", a recunoscut recent, la întâlnirea unui mic grup din "clubul" soţiilor preşedinţilor africani, Sia Nyama Koroma, "Prima Doamnă" din Sierra Leone. Ea şi alte patru soţii de şefi de stat de pe "continentul negru" s-au confesat unei ziariste de la BBC. "Când mă adresez lui cu «domnule preşedinte», înseamnă că vreau să îi cer ceva", a continuat ea, adăugând cu subînţeles că, "uneori, chiar îi spun «domnule preşedinte»". Koroma militează pentru drepturile femeilor, pentru interesele familiilor africane şi pentru sănătate. Anul acesta, în luna mai, ea a făcut o impresie deosebită la Washington, vorbind despre aceste probleme cu ocazia unei conferinţe aniversare a societăţii "CARE International", care luptă de 50 de ani împotriva sărăciei.

Pentru Janet Kataha Museveni, soţia preşedintelui ugandez, nu este suficient să trăieşti cu "puterea", ci, foarte ambiţioasă, a vrut să aibă şi ea o parte din aceasta. A fost aleasă în Parlamentul ugandez, apoi a devenit ministru. Dar faptul că şi-a adus, cu timpul, la putere şi o parte dintre rudele sale, familia prezidenţială s-a expus criticilor publice, preşedintele Yoweri Museveni fiind acuzat că a transformat instituţia sa "într-o afacere de famile". Totuşi, pentru faptul că atunci când s-a aflat în exil, în Suedia, Janet Museveni împreună cu alte femei s-au mobilizat şi au venit în ajutorul copiilor rămaşi orfani în urma conflictelor armate a făcut-o să-şi câştige respectul şi recunoştinţa, ea fiind supranumită şi "Maama" de ugandezi.

Chiar dacă liderii africani sunt, de regulă, foarte secretoşi în privinţa vieţii lor private, "Prima Doamnă" a Namibiei, Penehupifo Pohamba, a ţinut să dezvăluie povestea sa de dragoste cu preşedintele ţării. "Ne-am cunoscut când studiam în Germania. Se comporta ca şi cum fusese trimis să vorbească despre altcineva şi mi-a spus :«Dacă ar fi cineva care s-ar îndrăgosti de tine, ţi-ar plăcea?» (...) Iar eu i-am spus: «Depinde dacă cunosc persoana. Dacă nu o cunosc, nu aş fi de acord... dar care este persoana despre care vorbeşti?» Apoi a continuat vorbind pe ocolite, iar după patru ore mi-a spus: «Persoana despre care vorbesc sunt eu însumi»". Atunci, i-am răspuns: "Mda... Lasă-mă să mă mai gândesc!... Ne-am întâlnit apoi în Angola, ne-am îndrăgostit şi m-a cerut de soţie, în genunchi".

Penehupifo este vicepreşedintele SADC (Comitetul de Dezvoltare a Sudului Africii) şi este preocupată de contribuţia femeii la dezvoltarea societăţii, luptă pentru eradicarea violenţei, împotriva răspândirii SIDA şi pentru drepturile şi sănătatea copiilor africani.

Thandiwe Banda, soţia preşedintelui Zambiei, Rupiah Banda, a povestit despre surpriza "dublă" pe care i-a făcut-o soţului său când l-a anunţat că este însărcinată cu gemeni. "Nu ştiam că sunt însărcinată. Am mers la spital să văd de ce începuse să mă doară burta. După ce mi-a făcut ecografie, medicul m-a întrebat dacă ştiu că sunt gravidă şi apoi mi-a spus că sunt în două luni, cu gemeni", a povestit Maureen. "Când l-am sunat pe soţul meu să-i dau vestea, a avut un şoc. A spus: «Nu, nu se poate, e adevărat?» . Probabil că se aştepta să aibă un copil, dar doi... a fost o surpriză foarte plăcută pentru el", a continuat ea. În afară de copii, Thandiwe Banda mai are un vis, acela ca, într-o bună zi, instituţia "Primei Doamne" să fie recunoscută oficial şi să fie finanţată din bugetul Guvernului pentru activităţile publice pe care le desfăşoară. Mulţi sunt însă reticenţi cu privire la nevoia unui rol oficial al "Primelor Doamne" şi cred că o astfel de instituţie ar fi pură risipă de bani publici, care şi aşa sunt puţini într-o ţară unde mulţi oamni trăiesc cu sub 2 dolari pe zi.

O altă soţie de preşedinte african care a dezvăluit secrete despre viaţa sa privată este "Prima Doamnă" a Ghanei, Ernestina Mills. Este profesoară, nu are copii, în schimb luptă pentru alfabetizarea şi educarea lor şi în special a fetiţelor din regiunile rurale, unde persistă mentalităţile învechite cu privire la educaţie. Ernestina are acasă patru câini, în compania cărora se simte cel mai bine când se întoarce după o zi de muncă intensă. "Copiii" săi patrupezi sunt Tandy, Max, Sweetie Pie şi Candy. Pasiunea pentru câini a moştenit-o de la tatăl său. "Câinii înţeleg totul. Le vorbesc mereu. Ei stau în şezut şi eu îi scarpin sub bărbie", povesteşte Ernestina cu mare plăcere.

Dar indiferent cât de împlinite se simt din punct de vedere social şi profesional aceste "Prime Doamne" ale Africii, ele s-au plâns, aproape la unison, că le lipseşte libertatea de care se poate bucura omul de rând.
"Obişnuiam să port haine normale, pe care oricare mamă cu doi copii le-ar purta. Haine lejere, ca jeanşi şi tricouri. Acum, nu mai pot purta asemenea haine, pentru că toată lumea şi, în special, tinerii, se uită la mine, iar eu trebuie să fiu un bun exemplu", a dezvăluit Thandiwe Banda.

Pentru Penehupifo Pohamba, înainte de a fi înconjurată de gărzi de corp şi să se supună protocolului de stat, muzica şi dansul erau hrana pentru sufletul şi trupul său. "Acum nu mai pot dansa. Casa asta este ca o închisoare... nu te poţi simţi cu adevărat liber sau nu atât de liberă cum eram înainte", a mărturisit ea.
Nici Sia Koroma se pare că nu va avea regrete când va părăsi reşedinţa prezidenţială. "În politică, spune ea, este o regulă de aur: trebuie să ştii când să intri şi când să ieşi. Acesta este motto-ul meu şi îl voi respecta cu stricteţe. Mai ales că acea ieşire este foarte importantă...".

Acestea sunt poveştile pe scurt ale câtorva dintre "Primele Doamne" de pe "continentul negru".


Scandaluri de alcov
În familia prezidenţială din Africa de Sud nu prea e linişte, scandalurile de infidelitate ajungând în atenţia presei. Preşedintele Jacob Zuma, în vârstă de 67 de ani, a avut de
curând probleme cu cea de-a doua sa soţie, Nompumelelo Ntuli-Zuma, de 35 de ani, cu care s-a căsătorit în ianuarie 2008. Presa a scris că Nompumelelo ar fi avut o relaţie extraconjugală cu unul dintre bodyguarzii săi, Phinda Thomo, care s-a sinucis de altfel când cotidienele locale au scris, în iunie, despre presupusa sa relaţie cu cea de-a doua, din cele trei "Prime Doamne" ale Africii de Sud. Vestea despre relaţia conjugală a apărut la o săptămână după ce preşedintele aflase că tânăra sa soţie urma să îi facă un copil, care ar fi fost al 21-lea din familie. Zuma s-a căsătorit cu prima soţie, Sizakele Khumalo-Zuma, în 1973. A fost căsătorit şi cu Nkosazana Dlamini-Zuma, dar a divorţat, iar în ianuarie s-a căsătorit cu Thobeka Madiba. Până acum s-a căsătorit de cinci ori, pentru că în cultura Zulu, căreia îi aparţine, este permisă poligamia.

×
Subiecte în articol: tentaţii