Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Preparatelor culinare care poartă în coadă cuvântul "ţigănesc" e cam greu să le schimbi numele. E ca şi cum ai numi, de exemplu, fasolea spunându-i mazăre (sau viceversa). Cum să-i zici "muşchiului ţigănesc"? "Muşchi «romales»"... sau "romanes"? (Adjectivul nici nu există în DEX).
În anul 1993, Consiliul Europei vota pentru folosirea termenului de "rom" (căruia noi, românii, i-am adăugat imediat un al doilea "r", transformându-l în "rrom"), în locul secularului "ţigan" (în româneşte), dar şi al termenilor similari din alte ţări ale continentului, precum "cigán" (Ungaria), "zigeuner" (Germania), "gitan" (Franţa), "gitano" (Spania) ş.a. Mai de voie, mai de nevoie, instituţiile statului român au trecut la folosirea în documente a termenului impus de Consiliul Europei. La fel s-a întâmplat şi cu ONG-urile sau cu diferite organisme ale societăţii civile. Există însă un loc în care indicaţia forului european nu prea şi-a găsit locul: gastronomia. Cred că până şi romilor (ori ţiganilor, cum vreţi să le spuneţi) le-ar fi cam greu să accepte asta, câtă vreme gastronomia unui popor, a unei etnii, a unei comunităţi face parte şi din zestrea culturală a acestora, iar a redenumi un preparat care a traversat veacurile este similar cu a măslui istoria.LA DOI PAŞI DE NOI: "CIGÁNYPECSENYE"
"Schimbarea" care viza acest unic termen, iniţiată acum 16 ani, se pare că n-a prea ajuns şi-n tuciurile şatrei ţigăneşti. Iar ca să înţelegem mai bine despre ce e vorba, vă invit să dăm împreună ocol ceaunelor care forfotesc pe pirostrii, în taberele de gitani (hai să le zicem şi-aşa) din mai multe ţări europene. La numai doi paşi de noi, în Ungaria, cărţile de bucate şi meniurile restaurantelor maghiare folosesc încă termenii consacraţi. "Cigánypác" e "baiţul ţigănesc", "cigánynokedli" se numesc tăiţeii şi găluştele din ou şi făină, pregătite în manieră ţigănească, "cigánypörkölt" înseamnă "tocană ţigănească", "cigánypecsenye" e muşchiul ţigănesc, iar "cigányrostélyos" grătarul specific pentru gastronomia aceleiaşi etnii. E drept, în şirul de preparate etnice, am întâlnit şi această denumire: "roma lecsó", o mâncare făcută din orez, ardei gras şi roşii, singura al cărei nume face trimitere directă la cuvântul care desemnează, oficial, comunitatea, la Consiliul Europei: "roma".
"ALLA ZINGARA"
Nu vreau să le pun o întrebare incomodă italienilor care locuiesc în Cetatea Eternă, Roma. Îmi vine însă în minte o întâmplare de la Balcic. Acolo, o localnică, pentru a marca faptul că bunica sa dinspre mamă era româncă, deschisese un restaurant pe care-l numise: Roma. Iar pentru a înţelege tot bulgarul că "de la Râm se trage", desenase alături şi lupoaica hrănindu-i pe Romulus şi Remus; mai ales că Balcicul e plin de români, pe timpul verii. Contrar aş-teptărilor ei, restaurantul a devenit curând locul preferat de familiile de romi din împrejurimi, care organizau aici nunţi, botezuri şi alte paranghelii. Dacă tot i-am pomenit pe italieni, să trecem în revistă şi preparatele lor care poartă agăţată în coadă sintagma "alla zingara" (adică: în manieră ţigănească). "Scaloppino (escalop) alla zingara", "pollo (pui) alla zingara"... hai, treacă-meargă. Dar, vericilor, până şi pastele le pregătiţi "ţigăneşte"?
Nu ziceţi nu, că doar din cărţile voastre de bucate am aflat despre "garganelli alla zingara", "rigatoni alla zingara", "tagliatelli verdi alla zingara", "penne alla zingara"... şi citarea ar putea continua.
Cărţi de bucate şi festivaluri
În Spania, "triburile" de "gitanos" par să nu fie prea afectate de numele lor cel vechi. De altfel, comunitatea de aici are de multă vreme un loc aparte. În Spania, gastronomia acestei etnii este atât de... gustată, încât nimic nu a fost mai firesc decât ca un editor să o pună într-o carte. N-a trecut nici un an de când, la Madrid, se lansa cu mare fast "La cocina gitana", chiar la 8 aprilie, când se sărbătorea Día Internacional de los Gitanos (Ziua Internaţională a Ţiganilor). La lansare - unde nimeni n-a ripostat cu privire la termenul folosit pe copertă - s-a vorbit foarte mult despre aportul gastronomiei ţigăneşti la marea gastronomie a lumii, despre umilele feluri de mâncare de la masa ţiganului, pregătite astăzi în restaurante de renume. Tot pe atunci, o altă ţară consacra un festival al ţiganilor. Este vorba despre Franţa. La 7 aprilie, la Montpellier, avea loc "Festival Gitan", manifestare care pornea de la ideea valorizării "nobleţii culturii ţigăneşti", prin muzică şi... gastronomie. Şi, apropo de festivaluri, e timpul să ne întoarcem în Bucureşti, unde, la început de mai, are loc un eveniment numit "Focurile Ţigăneşti". Adică "o petrecere de şatră", cu concursuri de făcut grătare şi de mâncat preparate culinare ţigăneşti. Pe vremuri, la 6 mai, romii nomazi plecau la drum, nu înainte de a da o petrecere "de rămas bun" pe locul unde înduraseră frigul şi zăpezile iernii. Iar la petrecere nu lipseau muşchiul ţigănesc şi tocana ţigănească, pentru care în ceaune, pe lângă legume şi carne, se puneau şi urzici, specifice anotimpului.
Foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional