x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Campanie - "Haideţi să curăţăm România!"

Campanie - "Haideţi să curăţăm România!"

08 Mar 2010   •   00:00

ONG-urile de mediu din România au început un proiect prin care ne cheamă la o acţiune menită să înlăture o parte din marea de gunoaie care sufocă ţara. Denumită "Let's Do It, Romania!", campania se anunţă a fi una de anvergură.

Modelul care va fi aplicat în România este cel al proiectului naţional estonian, "Let's Do It 2008", prin care la 3 mai 2008 s-au autoimplicat 50.000 de estonieni, toţi operatorii de salubritate, numeroase persoane publice, trusturile de presă naţionale, operatorii de telefonie mobilă şi majorita­tea au­to­ri­tăţilor locale şi centrale. "Doar pentru că te muţi cu 2 metri mai departe de o grămadă de gunoi când ieşi la picnic, asta nu înseamnă ca mizeria nu mai e acolo. Doar pentru că alegi să te uiţi în altă parte, asta nu înseamnă că în apele râului care îţi alimentează oraşul cu apă potabilă nu plutesc zeci de mii de PET-uri şi pungi. Doar pentru că nu fotografiezi şi munţii de gunoaie când pleci în vacanţă asta nu înseamnă că ei nu erau acolo. Ce-ar fi să schimbăm foaia? Ce-ar fi să ne notăm în calendar o dată importantă pentru fie­care dintre noi: aceea în care sute de mii de români au spus Stop! şi şi-au curăţat ţara de PET-uri, pungi şi hârtii lă­sa­te de alţii, purtate de vânt şi apă în cele mai frumoase lo­curi din România?", spune Liana Buzea, iniţiator al proiectului.


"SĂ STRĂNGEM DEŞEURILE!"

Proiectul a fost demarat în vara anul trecut şi este aproape gata. "Obiectivul este strângerea deşeurilor din natură, dar urmărim în egală măsură gestiunea corespunzătoare a lor, prin sortare încă de la sursă, reciclare, co-incinerare (cu obţinere de energie), depozitare în gropi conforme. Pentru a şti cât, de unde şi ce compoziţie au deşeurile pe care le strângem, din luna martie până în lunile iulie-august vom face harta deşeurilor prin verificare pe teren a situaţiei (acţiuni de cartare prin care acoperim sistematic teritoriul şi identificăm gunoaiele). Vom stabili parteneriate cu firme din domeniul gestiunii deşeurilor (cu Ecovalor s-a semnat deja parteneriat, Urban şi-au dat şi ei acordul de principiu) care să preia toate deşeurile strânse în actiune şi să le direcţioneze către fluxul corect de gestiune", a spus Anamaria Hâncu, PR al proiectului "Let's Do It, Romania!". Ministerul Mediului şi-a manifestat interesul în mod deosebit pentru acest proiect, iar ministrul a confirmat prezenţa la conferinţa de lansare, la data de 25 martie 2010. Jurnalul Naţional sprijină mediatic proiectul "Let's Do It, Romania!".

×
Subiecte în articol: verde!