x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lege nouă pentru zonele verzi

Lege nouă pentru zonele verzi

de Iulia Barbu    |    01 Sep 2009   •   00:00

Şedinţa de consiliu de ieri a Primăriei Capitalei a fost marcată de conflicte, îmbrânceli şi tensiuni. Peste 100 de persoane au cerut, cu o oră înainte de începerea şedinţei, să nu se aprobe Planul de Urbanistică Zonală (PUZ) a lui Costică Constanda din Cartierul Francez.



Prezent pe ordinea de zi, PUZ-ul prevede ridicarea unui complex rezidenţial pe Şoseaua Nordului. Clădirile ar urma să aibă o înălţime de 28 de metri. ONG-urile de mediu susţin că acest PUZ a beneficiat de o derogare de la indicatorii urbanistici ai zonei. Tensiunile pe marginea acestui proiect controversat au continuat şi în primărie. Unul dintre consilieri a cerut scoaterea acestuia de pe ordinea de zi, întrucât dosarul nu este complet, lipsind atât actul de proprietate, cât şi extrasul de carte funciară.

Cu majoritate de votruri, PUZ-ul a fost retras. În ciuda deciziei consilierilor, manifestanţii au protestat în continuare, şedinţa fiind întreruptă. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a ţinut să precizeze, imediat după incident: "Consiliul municipiului Bucureşti nu este locul pentru campanie electorală".

SPAŢII VERZI
Ieri a fost aprobată cu majoritate de voturi noua lege a spaţiilor verzi, care dă dreptul doar Direcţiei de Protecţie a Mediului din cadrul municipalităţii să dea avize pentru defrişare. Înaintea supunerii la vot, edilul Capitalei a subliniat că este pentru prima oară când ONG-urile sunt de acord în totalitate cu un proiect al municipalităţii, menţionând că proiectul trebuie să treacă. Lucru care s-a şi întâmplat.

Noul proiect are prevederi clare legate de protecţia mediului, dar şi de eventualele sancţiuni. Cei care vor afecta zonele verzi prin lucrări de construcţii, infrastructură edilitară şi transport fără respectarea prevederilor legale vor scoate din buzunar între 300 şi 1.000 de lei pentru persoane fizice şi între 2.500 şi 5.000 de lei pentru persoane juridice. Persoanele care vor primi aviz de defrişare trebuie să planteze şase arbori pentru fiecare copac tăiat pe terenul propriu.

În cazul în care nu există posibilitatea plantării pe amplasamentul unde s-a dezafectat vegetaţia, plantarea în compensare se va executa pe o suprafaţă de teren indicată de Administraţia Lacuri şi Parcuri.

×
Subiecte în articol: verde!