x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Verzii" cer bani pentru ariile naturale

"Verzii" cer bani pentru ariile naturale

de Alexandru Nastase    |    09 Mar 2010   •   00:00

Ecologiştii români îl trag de urechi pe premierul Emil Boc şi îl somează să aibă grijă de ariile protejate ale României. "Verzii" acuză că în mandatul Guvernului Băsescu-Boc nu s-au acordat deloc bani pentru comorile naturale ale ţării.



Sătule de dezastrul din ţară, organizaţiile membre ale Coaliţiei ONG Natura 2000 România au hotărât să solicite sprijinul Ministerului Mediului şi Guvernului Băsescu-Boc pentru protejarea ariilor naturale ale României. Ecologiştii vor să determine Guvernul să aloce un buget pentru ariile protejate din România, îmbunătăţirea sistemului de atribuire de custodii pentru arii protejate, facilitarea accesării de fonduri prin POS Mediu prin îmbunătăţirea procedurii de aplicare şi creşterea capacităţii de absorbţie, definitivarea Strategiei Naţionale de Biodiversitate, soluţionarea cazurilor recente de ilegalităţi în arii protejate şi stoparea altora în stadiu incipient.

Ariile naturale protejate din România se confruntă cu probleme grave: de la lipsa fondurilor minime necesare desfăşurării unei activităţi normale a administraţiilor acestor arii protejate până la presiunea economică exercitată de diverşi investitori, combinată cu lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă la nivel regional, de la numărul mare de arii protejate fără un custode sau administrator până la neaplicarea legilor în vigoare, care duce la grave cazuri de distrugere a habitatelor.

"VA FI PREA TÂRZIU SAU PREA SCUMP"
"ONG-urile sunt un sprijin pentru autorităţile de mediu, iar semnalele de alarmă pe care le tragem au scopul de a rezolva aceste probleme. Astfel, fără sprijinul autorităţilor, nu se poate face o schimbare reală, iar situaţia actuală poate continua pentru o perioadă îndelungată. Din păcate, în timp, fără o protecţie adecvată, parte din biodiversitatea pe care dorim să o protejăm va dispărea şi va fi prea târziu sau va costa mult mai mult să recuperăm aceste pagube.

Pe lângă toate acestea, să nu uităm că suntem un stat european, şi acest statut presupune nu doar drepturi, ci şi obligaţii în ce priveşte protecţia biodiversităţii", a declarat Florentina Florescu, reprezentant al Secretariatului Coaliţiei ONG Natura 2000 România.

Coaliţia ONG Natura 2000 România, constituită în 2003, are 51 de membri, organizaţii nonguvernamentale din domeniul protecţiei naturii. Prin acest parteneriat al organizaţiilor neguvernamentale, ce oferă reprezentativitate şi forţă la nivel naţional, Coaliţia acţionează în mai multe domenii , cum ar fi ariile protejate şi implementarea reţelei Natura 2000 în România, respectiv conservarea biodiversităţii.

×
Subiecte în articol: verde!