Vaccinul împotriva gripei porcine ar trebui să fie gata în septembrie-octombrie, potrivit doctorul Marie-Paul Kieny, director al serviciului OMS care răspunde de cercetare în domeniul vaccinurilor. OMS îşi menţine în continuare recomandările obişnuite privind vaccinarea împotriva gripei sezoniere.
Laboratoarele care lucrează la fabricarea vaccinului vor fi capabile să producă "2,5 miliarde de doze în şase luni", dar probabil va fi necesar un an până la producerea "cantităţilor necesare", a estimat la începutul acestei luni Cuauhtemoc Ruiz, coordonatorul Organizaţiei Panamericane pentru Sănătate (OPS).
Pe de altă parte, virusul "nu poate fi oprit şi, deci, toate ţările vor avea nevoie de vaccin", a declarat doctorul Marie-Paul Kieny. Medicii, infirmierii şi personalul auxiliar de îngrijire trebuie să fie vaccinaţi cu prioritate "pentru a menţine în funcţiune sistemele de sănătate", care trebuie să poată continua să îngrijească bolnavii, a explicat Kiney.
Închis până luni, 20 iulie
"Secţia consulară a Ambasadei României la Nicosia a fost închisă temporar până luni, 20 iulie 2009, în urma îmbolnăvirii cu gripă AH1N1 (gripa porcină) a personalului consular şi diplomatic din cadrul misiunii. Măsura a fost decisă pentru a preveni contaminarea cetăţenilor care solicită servicii consulare şi pentru a permite tratarea angajaţilor care s-au îmbolnăvit. În prezent, toate cele şapte persoane aflate la post (personal diplomatic, administrativ şi membri de familie) se află sub tratament de specialitate şi sub supraveghere medicală în ambulatoriu.
Dintre acestea, cinci persoane, inclusiv ambasadorul României la Nicosia, Andreea Păstârnac, s-au îmbolnăvit cu virusul AH1N1, iar doi angajaţi primesc tratament profilactic", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător pe o terasă din Sibiu un fost deportat în Transnistria, ţigan corturar. M-a dus în comunitatea lui şi a rezultat un reportaj halucinant despre cei duşi cu forţa din ordinul mareşalului Ion Antonescu peste Bug. Mi-au relatat inclusiv despre cazuri de canibalism la care se ajunsese din cauza foametei. Săptămâna trecută am ajuns iarăşi printre ţiganii din satele judeţului Sibiu.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.


Bucuresti

















Cu ce e diferita gripa "porcina" de restul gripelor banale? Simplu: este foarte mediatizata.
De ce vor neaparat nemernicii astia sa ne intepe pe toti ? Hai sa gandim un pic..
In SUA, la scolile evreiesti yeshiva, le spune rabinul parintilor ca nu cumva sa-si vaccineze copiii, ca alea sunt doar pentru goyim. In consecinta, copiii evreilor de la yeshiva schools, sunt mai sanatosi decat cei ai americanilor spalati la creier.
Ia ganditi-va ce copil fericit e unul care nu cunoaste ce-i aia diabet infantil, astm, alergii, lupus sau autism.
Inca una: ce palaria mea de guvern avem noi, de trece cu tavalugul peste sanatatea copiilor nostri, cumparand milioane de doze de vaccinuri otravite, fie ca sunt HPV, fie porcine si-apoi mintindu-ne ca sunt obligatorii sau macar necesare??
Trepadusii astia de unde-au mai iesit - nu cumva a sosit timpul sa-i varam inapoi in gaurile lor de sobolani ?
***nuvaccinurilor.nimic.com/2009/07/dr-vasile-astarastoae-presedintele.html
***nuvaccinurilor.nimic.com/2009/07/jurnalist-pune-sub-acuzare-organizatia.html
***nuvaccinurilor.nimic.com/2009/06/marea-conspiratie-gripei.html