x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei: Infarctul din creier

Pulsul medicinei: Infarctul din creier

de Florin Condurateanu    |    21 Apr 2009   •   00:00

Se miră mulţi oameni de ce atunci când spun infarct medicii îi întreabă "de care infarct?". Şi se nedumeresc oamenii obişnuiţi, fiindcă ştiu că există un infarct şi că ăla îl fac la inimă.



Medicina însă precizează trebuie făcută distincţia clar între infarctul de miocard, adică de inimă, şi infarctul cerebral care se petrece în creier. Din cauza astupării unei artere, o blocare gravă cu cheaguri, o porţiune de creier nu mai este irigată cu sânge, deci nu mai primeşte oxigen şi glucoză, aşa că acel ţesut hrănit de artera astupată moare ca şi muşchiul inimii în infarct.

Explică infarctul cerebral acad. prof. dr Constantin Popa, şeful neurologiei româneşti. Infarctul cerebral este acel accident vascular cerebral grav, definitiv care nu mai trece peste câteva minute precum accidentul vascular cerebral ischemic tranzitor. Se poate face o paralelă cu bolile de inimă şi în cazul infarctului cerebral. Accidentul vascular cerebral ischemic tranzitor se aseamănă cu angina pectorală din patologia inimii, cu acea durere în piept. Se ştie că, după faza de angină pectorală, urmează infarctul miocardic.

Continuând comparaţia, infarctul cerebral este ca infarctul cardiac. El este un accident vascular în creier, grav şi defintiv. Infarctul cerebral este anunţat de acele episoade trecătoare, nelăsând urme numite accidente vasculare cerebrale ischemice tranzitorii. În denumirile vechi şi răspândite în popor, infarctul cerebral era denumit ramolisment, cu distrugere de substanţă a creierului.

Continuând parala cu bolile de inimă, cei cu accident vascular cerebral tranzitor nu au spaima sau anxietatea celor cu angină pectorală. Aşa că ei nu se duc la medic ceea ce e rău. Şi o altă diferenţă este că timpul care trece între accidentele vasculare cerebrale tranzitorii şi infarctul cerebral e variabil. Pot trece săptămâni, luni sau ani, oricum, mai multă vreme faţă de înrăutăţirea situaţiei inimii, care derapează mai repede de la angina pectorală la infarctul de miocard.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă cerebral infarctul