x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Virusul A/H1N1, blând, dar iute

Virusul A/H1N1, blând, dar iute

de Magda Marincovici    |    03 Sep 2009   •   00:00
Virusul A/H1N1, blând, dar iute
Sursa foto: /iSTOCK

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu face recomandări exprese de amânare a deschiderii noului an şcolar. Dar avertizează că virusul gripei porcine se răspândeşte cu o "viteză incredibilă".



Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat recent că suşa A/H1N1 este virusul gripal dominant în majoritatea regiunilor planetei. Potrivit OMS, în următorii doi ani, aproximativ o treime din populaţie ar putea fi contaminată. O răspândire care găseşte un teren propice în special în unităţile şcolare, cămine, creşe, grădiniţe, unde sunt grupuri de copii, categorie de populaţie cu risc ridicat de contaminare.

STRATEGII DIFERITE
Statele Unite şi Marea Britanie au decis să respecte data de începere a noului an şcolar, în afara unor situaţii speciale. Potrivit secretarului american al Sănătăţii, Kathleen Sebelius, închiderea masivă a şcolilor n-ar putea împiedica propagarea virusului. "Cu un virus blând, cum este cel al gripei A/H1N1, nu cred că este necesară închiderea şcolilor, explică Simon Cauchemez, expert la Imperial College din Londra. Singurul motiv de a recurge la închiderea şcolilor în actualul stadiu al epidemiei ar fi teama ca sistemul de sănătate să fie complet depăşit. Franţa a adoptat o strategie diferită: dacă apar cel puţin trei cazuri cu simptome gripale într-o clasă, de-a lungul unei săptămâni, aceasta ar putea fi "închisă". Dar o asemenea decizie este luată în funcţie de datele concrete: autorităţile locale ar putea decide să trimită acasă elevii unei  singure clase, mai multor clase sau colectivul întregii unităţi şcolare. Dacă se impune întreruperea cursurilor în mai multe şcoli, trebuie luată în calcul varianta modulelor de învăţământ transmise prin radio sau televiune. Strategii proprii în funcţie de situaţia concretă au stabilit Austria, Germania, Spania şi Elveţia.

CONDIŢIILE METEO
Trebuie precizat că OMS nu a lansat nici un ordin privitor la amânarea deschiderii noului an şcolar. Doctorul Keiji Fukuda, director adjunct al OMS însărcinat cu problemele gripei, spune că guvernele pot lua în calcul o asemenea măsură. Oficialul OMS a subliniat, totuşi, că elevii, respectiv copiii, nu sunt singurii care răspândesc virusul. Pandemia a fost declarată în urmă cu patru luni... Numeroase categorii de populaţie sunt apte să transmită infecţia, subliniază doctorul Keiji Fukuda. În precedentele pandemii gripale, explozia numărului de îmbolnăviri a coincis cu deschiderea anului şcolar. Totuşi, acest fenomen poate fi explicat şi prin condiţiile meteo mai favorabile răspândirii bolii pe măsură ce se instalează toamna, precizează doctorul Fukuda.

Într-un interviu publicat în Le Monde, Margaret Chan, directorul general al OMS, a declarat că 60% dintre decese se înregistrează la persoanele care au probleme de sănătate. Faptul că restul (40%) vizează tinerii sănătoşi, care fac pneumonie virală, complicaţie a gripei porcine, este o tendinţă îngrijorătoare. De asemenea, Margaret Chan reaminteşte că acest virus se răspândeşte cu o viteză incredibilă. În şase săptămâni, virusul A H1N1 a parcurs aceeaşi distanţă pe care alt virus o parcurgea în şase luni.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă