Un reporter al Ilustratiunii Romane degusta, in forfota noptilor bucurestene, pentru putina vreme viata aspra a birjarilor pe cale de disparitie.

Birjarul care ne conduce este "simpatica amintire" a "Bucurestilor de altadata". Adica a Bucurestilor de viata linistita, savuroasa in care "muscalul" si soseaua jucau un rol de capetenie. Asa cum a ramas pe capra, cu telegarii care picura din ochii lor mari si frumosi toata melancolia unei splendori apuse - pare un solitar ramas sa protesteze contra nebuniei vitezei si a prozei care se desprinde din sgomotul de claxoane, din fumul de benzina si din mirosul de ulei prajit al Capitalei. De aceia, poate ceata chefliilor l-a luat drept prieten si-l rasfata ca in vremuri bune cand Ioska, in livreaua lui de catifea albastra, cu nasturei de aur, era un "personaj". La "Potcoava vesela", in revasatul zorilor, Ioska - calauza noastra de noapte - ne-a purtat prin mai toate localurile imaginabile. In cele din urma am poposit la aceasta carciuma periferica, unde parea sa fie un congres al birjarilor…

- Toti cati au mai ramas in Capitala, adaoga Ioska cu glasul melancolic…
- Sunt in congres?...
Calauza zambeste cu inteles...
- Ceva mai mult. Sunt la gustarea de dimineata…
- Asa multi?
- Toti birjarii de noapte. De altfel, ca sa stii unde este vinul bun, n’ai decat sa te uiti unde stationeaza trasurile fara conducatori…
Carciumarul, un roscovan cu fata dolofana, serveste dintr’un castron de pamant tacticos, "ciorba de creer"; o zeama cenusie, lipicioasa, pe care chefliii o savureaza…
- Vedeti, boierilor, ciorba asta n’o gasiti nicairi… Este specialitatea lui nea Nita, care pe vremuri a fost macelar…
Nea Nita, magulit peste masura de o asemenea recomandatie, ne ofera, in strachini cu smaltul desfundat, renumita lui ciorba… Este desigur o favoare pentru ca nu oricine, "orice nou-venit", poate capata aceasta delicioasa zeama… Chiar Ioska, rubiniu si gures, pare ceva mai putin solemn decat este de obicei… Multumit ca ne-a putut oferi un spectacol necunoscut al Bucurestilor de noapte, decanul birjarilor vorbeste volubil si convingator.
- Hei, boerilor! De cateori poposesc cu musteriii mei la localurile de lux din centru, cu lumini orbitoare, cu femei despuiate si cu bauturi proaste, ma gandesc cu jind la "Potcoava" lui Nea Nita… la "potcoava" cu "nectarul" fara pereche, cu mititei, cu pitpalaci, cu specialitati pe care nu le gasiti nicairi…

Nea Nita nu prea stie ce-i aia "lumina indirecta"; nu stie ce-i jazz-ul acela asurzitor si nici ce-i aia "diseur". Nu stie de cocktail si cu atat mai putin de cocaina. La el, carciuma e carciuma, vinul e vin, "guristul" e gurist si viata e viata adevarata, asa cum a lasat-o Dumnezeu… Nimic din spoiala, prefacatoria si perversitatea localurilor "sic" care insala, amagesc si ucid…

Apoi, Ioska, care-si poarta cu demnitate titlul de decan, isi netezeste fata lucie si incepe sa povesteasca intamplari si ispravi - din bunele timpuri dinainte de razboi - cele apuse pe vecie… (…) Si lacrimi, pe cari ochii se silesc sa le ascunda, ineaca glasul batranului povestitor Pentru ca Ioska alunecase pe panta unui rechizitoriu, pentru unii suparator, cineva incearca sa schimbe subiectul…
- Ioska, este adevarat ca descinzi din cazaci?!...
Ioska intrerupse brusc sirul povestirei, facu ochii mari, electrizat de un cuvant magic…
- Cazaci? Da! De unde stii? Ma trag din cazaci. Strabunii mei au stapanit Donul. Am ramas birjar, pentruca iubesc caii… Asa suntem noi, cazacii… iubitori de cai. Si, sunt foarte mandru ca am ramas birjar, in timp ce altii s’au facut "sofeuri". Nea Nita, care tot timpul tinu sa se gaseasca in compania noastra, ne facu o surpriza: ne aduse pe un taler de lemn o unica specialitate a gratarului, pe care de regula o gusta el si cu intimii lui. O bucata de carne fripta careia ii spune "de unde suge ursul"…

Pe caprele faetoanelor disparute

"Ca la un cinematograf de panorame din trecut, Ioska face sa ne rasara inaintea ochilor o intreaga epoca patriarhala, in care goana automobilelor, sgomotul de radio si clacsoane nu gonisera inca tihna aceia atat de poetica. Ioska mai povesteste de chefuri celebre, in cari apar nume faimoase de prefecti galanti, cocote cu faima apuseana, muscali sculptati parca pe caprele faetoanelor disparute, de lautari cari ziceau cantece cu cuvinte mai putin mestesugite decat cele de azi, dar cari vorbeau direct inimii".

Ilustratiunea Romana, 6 februarie 1935

"Langa fereastra incarcata cu flori de toate neamurile canta pitpalacii… nectarul lui nea Nita curge generos in pocale de pamant… Ciudata impestritare de oameni de toate categoriile - de la boerul pretentios, cu gusturi rafinate, pana la ultimul birjar fericit ca-si poate sorbi, aci, in fiecare dimineata, «kilul» lui de vin «dumnezeesc» - este simpatica, atractioasa. Aceiasi atmosfera de buna intelegere, de veselie, de cantec si de gluma infrateste pe acesti intarziati la mescioarele «Potcoavei vesele»"… Ilustratiunea Romana, 6 februarie 1935