Cercul vicios al bugetului în Educaţie

România îşi doreşte un sistem de educaţie foarte performant, doar că uită să aloce bani pentru şcoală. Din procentul cerut de sindicate, stabilit la 6% din Produsul Intern Brut (PIB), s-a ajuns la jumătate, dar nu toate fondurile vin de la bugetul statului, fiind calculate la procentul total şi banii pe care îi aduc instituţiile de învăţământ în sistem – în special universităţile. Încă nu s-a făcut un calcul pentru a se stabili exact care este procentul alocat pentru sistemul preuniversitar şi care pentru universitar, dar în ambele sisteme sunt mari probleme. Lipsa banilor îi îndepărtează în primul rând pe profesorii buni, astfel încât sistemul se degradează de la un an la altul, într-un cerc vicios care funcţionează astfel: profesorii sunt din ce în ce mai slab pregătiţi, pentru că cei buni nu mai acceptă să lucreze pentru venituri mici, astfel încât elevii sunt din ce în ce mai slab pregătiţi şi ajung în sistemul universitar, unde a scăzut, din aceleaşi motive financiare, implicarea profesorilor, de acolo ies specialişti slab pregătiţi, dintre care provin şi noi generaţii de profesori cu pregătire precară, aceştia ajungând să predea în sistemul preuniversitar. În acest fel, cu o alocare bugetară per capita, de aproximativ 1.000 de euro anual pentru fiecare elev, din care nu mai pot fi plătite nici măcar salariile profesorilor, România vrea o şcoală ca afară, eventual ca-n ţările nordice, mai ales Finlanda, unde elevul are o alocare de circa 14.000 de euro anual.