x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cîmpeanu: 149 de localități în scenariu roșu. Insistăm pe distanțare și măști

Cîmpeanu: 149 de localități în scenariu roșu. Insistăm pe distanțare și măști

05 Feb 2021   •   12:33
Cîmpeanu: 149 de localități în scenariu roșu. Insistăm pe distanțare și măști
Sursa foto: Foto; Lucian Alecu

149 de localități sunt în acest moment în scenariu roșu de deschidere a școlilor, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Autoritățile insistă pe distanțare și măști, „pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj”.

Sorin Cîmpeanu spune că în acest moment sunt 149 de localități aflate în scenariu roșu, 903 localități în scenariul galben - în care vor merge la cursuri copiii de grădiniță, clasele 1 - 4 plus clasa pregătitoare și elevii din clasele terminale care vor susține examene naționale.

„Insistăm pe respectarea următoarelor reguli: distanțarea fizică e extrem de importantă, maximum posibil, minim 1 metru pentru a nu ajunge în situații absurde de blocaj. Mizăm pe capacitatea organizatorică a fiecărui director de școală că va asigura distanțarea maxim posibilă în condițiile date. Scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenței fizice aglomerația din sălile de clasă nu va fi chiar atât de mare cum se prezintă la nivel teoretic”, a afirmat ministrul.

Cîmpeanu a dat asigurări că autoritățile vor veghea la respectarea regulilor: „Ne vom asigura că s-a făcut tot posibilul pentru o distanțare maximă”.

Totodată, nu se acceptă niciun fel de rabat de la portul măștii, iar aerisirea trebuie făcută la intervale regulate: „Este un lucru esențial”.

×
Subiecte în articol: sorin cimpeanu