x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Decalogul tinerilor pentru agenda viitorilor aleşi

Decalogul tinerilor pentru agenda viitorilor aleşi

de L. Budin    |    01 Sep 2020   •   15:32
Decalogul tinerilor pentru agenda viitorilor aleşi

Consiliul Tineretului din România (CTR) lansează un apel către partidele politice, pentru ca tinerii să reprezinte „cu adevărat o prioritate” în programele electorale ale candidaţilor la alegerile locale. Reprezentanţii acestei platforme naţionale speră ca dorinţele lor să poată fi transpuse în realitate şi nu trecute cu vederea, ca până acum.

 

„Acum, că știm cine sunt candidații la alegerile locale, lansăm un apel către partidele politice în vederea setării unor priorități în ceea ce privește agenda viitorilor aleși”, afirmă CTR. „Ne îndreptăm atenția cu speranță spre viitorii candidați, în vederea stabilirii unor măsuri care să răspundă nevoilor tinerilor din această țară”.

Consiliul Tineretului intenţionează să inițieze o serie de discuții cu reprezentanții partidelor politice parlamentare, pentru a identifica măsurile care pot fi promovate şi asumate la nivel local.

 

Casă, familie, muncă

Priorităţile tinerilor alcătuiesc o listă în zece puncte, din care enumerăm: o mai bună implicare a tinerilor în viața comunității printr-o mai mare deschidere a autorităților locale, creșterea finanțării acordate sectorului de tineret, îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor de educație și sănătate publică, măsuri pentru ca tinerii să-şi dobândească mai uşor o locuinţă şi să-şi poată întemeia o familie, acces mai uşor pe piaţa muncii, sprijinirea celor care vor să revină în comunităţile natale. CTR speră şi într-o cooperare onestă între reprezentanții autorităților locale şi județene cu cele de la nivel național, cu atribuții în domeniul de tineret.

 

La masa dialogului

Urmează să fie organizat un eveniment, în cadrul căruia reprezentanţii Consiliului Tineretului să poată dialoga cu candidaţii şi să-şi spună păsurile, urmând să afle care sunt măsurile care pot fi luate la nivel local. „Ne exprimăm speranța ca acestea să se concretizeze și să conducă la îmbunătățirea calității vieții tinerilor din România. CTR va monitoriza la nivel național modul în care noile administrații publice locale vor implementa (sau nu) politici în domeniul de tineret, ulterior acestor alegeri”, punctează ei.

 

Scopul Consiliului Tineretului din România este de a acționa pentru apărarea și promovarea drepturilor tinerilor români din țară și din străinătate.

 

CTR reunește 22 de structuri federative, cu o rețea de peste 500 de organizații de și pentru tineret din țară. Este singura structură din România afiliată la Forumul European pentru Tineret (European Youth Forum) și Organizația Mondială pentru Tineret (World Assembly of Youth).

Credit foto: Facebook CTR

×