x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Examenul de admitere la UMF "Carol Davila" pe 26 iulie, la Romexpo; 3.326 de candidaţi înscriși. Detalii

Examenul de admitere la UMF "Carol Davila" pe 26 iulie, la Romexpo; 3.326 de candidaţi înscriși. Detalii

21 Iul 2020   •   02:16
Examenul de admitere la UMF "Carol Davila" pe 26 iulie, la Romexpo; 3.326 de candidaţi înscriși. Detalii

Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, va avea loc duminică, 26 iulie, în mai multe locaţii la Centrul Expoziţional Romexpo.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, s-au înscris 3.326 de candidaţi, dintre care 28 sunt absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naţionali şi internaţionali.

Pentru specializarea Medicină se scot la concurs 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă, pentru Medicină dentară - 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie - 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM pe segmentul Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală sunt 95 locuri finanţate de la buget şi patru locuri cu taxă, iar pentru alte specializări (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte patru locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenţii din centrele de plasament.

"Din perspectiva numărului candidaţilor înscrişi în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti, asistăm anul acesta la o creştere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenţi faţă de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit un interes amplificat al absolvenţilor de liceu faţă de profesia de medic şi cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condiţiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătăţii prin care statutul de medic va fi foarte bine poziţionat în ierarhia socio-profesională şi superpozabil sistemelor sanitare occidentale", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF 'Carol Davila', citat în comunicatul de presă.

..............

Află numărul de candidați înscriși și care va fi metodologia de examen în acest an

×