x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Prefectura Ilfov: Activitate didactică suspendată în Balotești, Mogoșoaia și Ștefănești

Prefectura Ilfov: Activitate didactică suspendată în Balotești, Mogoșoaia și Ștefănești

22 Mar 2021   •   09:09
Prefectura Ilfov: Activitate didactică suspendată în Balotești, Mogoșoaia și Ștefănești

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov a adoptat duminică seara o hotărâre prin care se suspendă activitatea didactică în localitățile Balotești, Mogoșoaia și Ștefănești începând de luni.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov, începând de luni se suspendă activitatea didactică ce presupune prezență fizică la nivelul unităților de învățământ din localitățile Balotești, Mogoșoaia și Ștefănești ca urmare a depășirii ratei de incidență de 6/1000 locuitori.

Conform comunicatului, în aceste unități procesul de învățământ se va desfășura online.

„Având în vedere faptul că în perioada 22-31.03.2021 se desfășoară simulările pentru evaluările naționale 2021 și examenele naționale de bacalaureat 2021, deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naționale, este circumscrisă altor motive justificate din ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea carantinei zonale și reprezintă o excepție de la măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul și în afara zonei carantinate. În unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de/cu 6/ 1000 locuitori se pot organiza simulări ale examenelor naționale, cu prezență fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de Inspectoratul Școlar Județean, nu mai târziu de 15 mai 2021”, se mai arată în comunicat.

Sursa: Mediafax

×