x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Zi libera pentru elevi! Când se închid școlile?

Zi libera pentru elevi! Când se închid școlile?

01 Oct 2020   •   15:16
Zi libera pentru elevi! Când se închid școlile?
Sursa foto: Lucian Alecu

În fiecare an, pe 5 octombrie copiii si cadrele didactice din toatã tara sãrbãtoresc Ziua Educatiei. În Municipiul București, prin contractele colective de muncã încheiate la nivelul inspectoratelor scolare, această zi a fost declaratã nelucrãtoare. 

De Ziua Educatiei nu se vor tine ore, insa elevii trebuie sa stie ca orele de curs vor fi inlocuite cu manifestari festive dedicate acestei zile sarbatorite la nivel mondial.

Anul trecut aproape toate scolile din Bucuresti si din tara au fost inchise pe 5 octombrie, insa au fost si unitati de invatamant care au marcat Ziua Internationala a Educatiei prin evenimente si activitati specifice. Fiecare scoala va decide ce se va face in aceasta zi. 

 

 

×
Subiecte în articol: ziua educatiei