x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzat de hărţuire, Placido Domingo a demisionat de la conducerea Operei din Los Angeles

Acuzat de hărţuire, Placido Domingo a demisionat de la conducerea Operei din Los Angeles

02 Oct 2019   •   22:28
Acuzat de hărţuire, Placido Domingo a demisionat de la conducerea Operei din Los Angeles

Celebrul tenor spaniol Placido Domingo, care a fost acuzat de hărţuire sexuală de mai multe femei, a demisionat din funcţia de director general al Operei din Los Angeles, a anunţat, miercuri, presa americană, relatează AFP.

„Acuzaţiile recente din mass-media au creat o atmosferă care mă împiedică să fiu util pentru această companie pe care o iubesc atât de mult”, a explicat celebrul tenor, în vârstă de 78 de ani, potrivit unui comunicat transmis presei americane.

Domingo a anunţat marţi că renunţă să mai concerteze pe scena Metropolitan Opera din New York, după acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva sa de mai multe femei.

Placido Domingo, care a apărut pentru prima dată pe scena din New York în urmă cu peste 50 de ani, era aşteptat începând de miercuri la Metropolitan Opera (Met) pentru o nouă producţie „Macbeth” de Giuseppe Verdi.

Tenorul a respins din nou marţi acuzaţiile formulate împotriva sa, într-o declaraţie transmisă AFP, declarându-se „îngrijorat de mediul în care oamenii sunt condamnaţi fără un proces echitabil”.

Legendă vie a operei, Placido Domingo, care în jumătate de secol de carieră a înregistrat peste 100 de albume şi a cântat de peste 4.000 de ori, este acuzat de opt cântăreţe şi o dansatoare, de comiterea unor gesturi nepotrivite şi sărutări forţate, începând cu sfârşitul anilor 1980.

Opera din Los Angeles, unde Domingo a fost director general din 2003, l-a suspendat din funcţie şi a lansat o anchetă în legătură cu aceste acuzaţii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: placido domingo