x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Administrația de la Washington, dezamăgită de hotărârea britanicilor de a colabora cu Huawei

Administrația de la Washington, dezamăgită de hotărârea britanicilor de a colabora cu Huawei

28 Ian 2020   •   19:30
Administrația de la Washington, dezamăgită de hotărârea britanicilor de a colabora cu Huawei

Washingtonul şi-a exprimat marţi dezamăgirea, după ce guvernul de la Londra şi-a dat acordul privind o participare limitată a companiei chineze Huawei la realizarea reţelei 5G, în pofida presiunilor SUA de a refuza colaborarea cu această societate, remarcă AFP şi DPA.

„Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Regatului Unit'”, a declarat un responsabil american, sub acoperirea anonimatului. „Nu este o opţiune sigură ca furnizorilor de echipamente care nu sunt de încredere să li se încredinţeze controlul vreunei părţi din reţeaua 5G”, a precizat el.

Acelaşi responsabil a adăugat totuşi că americanii vor încerca „să caute cu Regatul Unit o cale de urmat care să conducă la excluderea din reţelele 5G a furnizorilor de componente ce nu sunt de încredere”.

De asemenea, oficialul american citat le-a cerut „tuturor ţărilor” să examineze cu atenţie paşii lor privind reţelele 5G.

Washingtonul exercită presiuni asupra statelor aliate să excludă orice colaborare cu compania chineză producătoare de echipamente de telecomunicaţii Huawei, invocând acţiuni de spionaj ce ar fi efectuate de aceasta pentru statul chinez.

În pofida acestor presiuni, guvernul britanic a acceptat marţi o participare „limitată la cel mult 35% din partea periferică a reţelei” în cazul „furnizorilor de mare risc”, precum Huawei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Huawei sua