x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al-Qaida anunţă că sprijină revoluţia din Libia

Al-Qaida anunţă că sprijină revoluţia din Libia

24 Feb 2011   •   08:31
Al-Qaida anunţă că sprijină revoluţia din Libia

Organizaţia al-Qaida din Maghrebul islamic (AQMI) şi-a exprimat sprijinul total pentru manifestanţii libieni şi a promis ajutor pentru opozanţii liderului libian, Muammar Gaddafi.

"Facem tot posibilul pentru a vă ajuta, cu puterea lui Allah, pentru că lupta voastră este lupta oricărui musulman care îl iubeşte pe Allah", se arată într-un comunicat al AQMI, citat de AFP.

AQMI, care salută succesul revoluţiilor din Egipt şi Tunisia, afirmă că a venit momentul ca "impostorul" Gaddafi să aibă o soartă asemănătoare cu liderii celor două ţări.

"Ne declarăm sprijinul şi ajutorul pentru revoluţia libiană şi cererile ei legitime şi asigurăm poporul nostru din Libia că suntem alături de el", adaugă comunicatul publicat miercuri.

Liderul libian Muammar Gaddafi pare să fi pierdut miercuri controlul asupra regiunilor bogate în petrol din estul ţării, însă rămâne decis să reprime insurecţia, soldată deja cu sute de morţi.

×