x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri regionale în Germania

Alegeri regionale în Germania

14 Mar 2021   •   11:16
Alegeri regionale în Germania

Secţiile de votare s-au deschis duminică în landurile Baden Wurttemberg şi Renania Palatinat pentru alegeri regionale ce ar putea determina cine va fi succesorul Angelei Merkel în funcţia de cancelar federal al Germania, mai târziu anul acesta, informează dpa.

Rezultatele acestor alegeri regionale sunt considerate un indiciu important privind scrutinul naţional din septembrie.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) este în continuare partidul cel mai bine cotat în sondajele de opinie din Germania, dar procentajele sale au scăzut în ultimele zile.

Potrivit unui recent sondaj de opinie, CDU se află în urma Partidului Verzilor, partener de guvernare, în landul Baden Wurttemberg în ceea ce priveşte simpatiile electoratului.

La rândul său, Partidul Social Democrat (SPD) a câştigat popularitate în Renania Palatinat, majorând perspectivele ca popularul premier al acestui land, Malu Dreyer, să revină la conducere la nivel federal, ca şef al unei coaliţii tripartite.

Tot astăzi au loc şi alegeri locale în oraşele şi comunele din landul Hessa.

×
Subiecte în articol: alegeri germania