x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la MAE ungar pentru explicații despre incidentele de la Valea Uzului

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la MAE ungar pentru explicații despre incidentele de la Valea Uzului

07 Iun 2019   •   11:50
Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la MAE ungar pentru explicații despre incidentele de la Valea Uzului
Sursa foto: Captura Antena 3

Ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, a fost convocat pentru vineri la Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior din Ungaria pentru a discuta pe tema evenimentelor de la Valea Uzului, a anunţat, joi noapte, pe Facebook, Tamas Menczer, secretar de stat în MAE ungar responsabil cu informarea şi cu imaginea de peste graniţe a Ungariei, informează MTI.
Tamas Menczer a calificat cele întâmplate la cimitirul militar internaţional din Valea Uzului, un lucru scandalos şi inacceptabil.
''Toată lumea îşi poate comemora morţii, dar nu astfel'', a declarat oficialul ungar, apreciind că "aici nu este vorba despre altceva, decât de violenţă egocentrică".
Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a publicat pe pagina sa de Facebook o filmare realizată la cimitir şi a scris: "Dacă politica românească nu a dorit să împiedice această barbarie, vorbim despre un scandal al moralităţii, iar dacă nu a putut să facă asta, este vorba despre un eşec al aparatului administrativ de stat".
Anterior, Levente Magyar, secretar de stat în MAE ungar, a declarat, pentru agenţia ungară de presă MTI, că guvernul de la Budapesta a transmis Cabinetului Dăncilă o notă de protest cu privire la incidentele din cimitirul militar din Valea Uzului.

AGERPRES

×